Afis-Petr-KRAL

Întâlnire cu scriitorul ceh Petr Král la Cărtureşti Verona

Luni, 19 noiembrie, ora 18.30, vă invităm la lectura publică susţinută de Petr Král în librăria Cărtureşti Verona (Str. Arthur Verona, nr. 13-15). Gazdele evenimentului vor fi Sebastian Reichmann şi Constantin Abăluţă

Petr Král  este poet, prozator şi eseist francez, născut la Praga, oraş în care trăieşte din nou, dupa un exil de 38 de ani la Paris (1968 – 2006).  Autor bilingv, el a publicat în Franţa peste douăzeci de titluri (10 cărţi de poezie, 7 volume de proză, eseuri despre cinematograful burlesc american, despre pictura contemporană etc.), la edituri ca Flammarion, Obsidiane sau P.O.L., precum şi numeroase cărţi de poezie în limba ceha, dupa “revoluţia de catifea” (noiembrie 1989). Venirea sa la Bucureşti se datorează publicării primei sale cărţi în limba română, “Noţiuni de bază”, la editura LIMES, tradusă de Gabriela şi Constantin Abăluţă şi prefaţată de Milan Kundera, care va fi lansată la Târgul de carte Gaudeamus pe 21 noiembrie.

Petr Kral se auto-defineşte ca “metafizician pieton”, dupa o adolescenţă şi o tinereţe suprarealistă la Praga (în grupul din jurul lui Vratislav Effenberger) şi post-suprarealistă la Paris (prieten cu Alain Jouffroy, Nicole Espagnol, Alain Joubert şi alţii, după auto-dizolvarea grupului suprarealist parizian, dupa Mai 68), şi, tot după propria sa mărturisire, singurele premii literare pe care le-a obţinut în Franţa poartă numele a doi poeţi de origine română  (Premiul Claude Sernet în 1986, pentru  volumul de poezie “Pour une Europe bleue”, şi Premiul “Benjamin Fondane de littérature francophone”, în 2006).



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.