Lansare de carte pentru copii: „Împreună până la capătul lumii”
Duminică, 14 mai, ora 10:30, la Cărturești Carusel, pornim împreună spre o lume cu flamingo, regăsită în paginile cărții: „Împreună până la capătul lumii”. Ne însoțesc: Alexandra Moga, Cristina Andone, Oana Constantinescu, Diana Vijulie și autoarea, Mihaela Coșescu.
„Împreună până la capătul lumii” este o carte terapeutică, despre părinți care se iubesc și totuși se ceartă atunci când nevoile lor nu sunt împlinite. Familia de flamingo protagonistă în poveste are o viață fericită într-un paradis din Marea Caraibilor. Totul se schimbă însă după un eveniment neprevăzut, o erupție vulcanică ce transformă insula lor într-un peisaj selenar în care abia mai găseau mâncare. Pentru că puiul lor, Cara, nu poate zbura pe distanțe mari, familia de flamingo rămâne pe insula lor atunci când restul coloniei pleacă în căutarea unei noi case. Lipsa hranei, teama, nesiguranța, sentimentul de neputință, oboseala conduc la certuri între cei doi parteneri, critici, reproșuri și exprimarea cu furie a nevoilor lor neîmplinite. Una dintre discuțiile aprinse este surprinsă de Cara, puiul lor, care trăiește emoții intense în acel moment. Despre cum vor reuși păsările flamingo să se regăsească și să depășească împreună tensiunile din viața lor, aflați în poveste.