Reflector FLorentin Popa Alex Odageriu

Poezie și dialog cu Florentin Popa și Alex Odăgeriu sub Reflector la Iași

Joi, 10 iulie 2025, de la ora 19:00, la Acaju din Iași are loc ultimul episod din această vară al seriei Reflector, în care poezia și omul din spatele ei se dezvăluie într-o discuție liberă despre viață, literatură și întrebări care contează. Sub lumina reflectorului vor sta poeții Florentin Popa și  Alex Odăgeriu, într-un dialog moderat de Vlad Alui Gheorghe.

Florentin Popa (n. 1989) este poet, traducător și performer ambient electronic/spoken, un căutător al frumosului în lucruri vechi și noi. A publicat volumele Trips, heroes and love songs (2013), Efrafa (2017), Dezintegrare (2021) și Sutta (2024). Locuiește la poalele triunghiului verde dintre Făget, Sălicea și Vlaha, unde se pierde uneori în natură. Pentru el, comunitatea poeților primează în fața societății poeților.

Alex Odăgeriu (n. 2001, Iași) este absolvent al Facultății de Litere din Iași și o voce tânără în poezia contemporană. A participat la lecturi publice în cadrul evenimentelor Spectre, Comuna 30, Cenaclul Echinox și Cenaclul Matca. În septembrie 2024, a fost parte din tabăra de creație Z9 Camp, organizată în cadrul Z9 Festival. Cu speranța de a continua să scrie poezie, Alex este o voce proaspătă în peisajul literar.

Intrarea este liberă în baza unui bilet gratuit care poate fi accesat de pe platforma LiveTickets: https://shorturl.at/uLn3i 

Seria Reflector este mai mult decât un simplu eveniment literar – este un spațiu viu, unde poezia devine o conversație intimă între autori și public, și un loc al învățării diferitelor forme de scris. Seria din 2025 a însemnat până acum 4 seri și 4 ateliere de scriere creative, punând în valoare voci distincte, de la poeți consacrați la talente emergente, oferind o punte între generații și perspective și crând un spațiu de explorare a talentului.

Acest proiect cultural este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul nu reflectă în mod necesar poziția AFCN, iar responsabilitatea conținutului și a modului în care rezultatele proiectului sunt utilizate aparține exclusiv beneficiarului finanțării.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.