PREGĂTIT PENTRU ȘCOALĂ? și AFTER SCHOOL – CE VEI FACE DUPĂ CE TERMINI ȘCOALA? (ateliere pentru copii și părinți)
librăria Cărturești, Iulius Mall, Cluj
29 și 30 septembrie 2014
Începerea școlii e întotdeauna prilej de agitație în familie – pentru copii (emoția Primei Zile, așteptarea reîntâlnirii cu colegii, groaza temei de vacanță nefăcute, fiorul revederii Acel(e/u)ia, stresul apropierii unui sfârșit de etapă și al deciderii pasului următor), dar uneori și mai abitir pentru părinți (rechizite, manuale, haine, dar și „o fi pregătit(ă)?”, „va face față?”, „o să alegem bine?”). Ne-am gândit, împreună cu psihologii de la Cognitrom (http://www.cognitrom.ro/) , să venim în întâmpinarea câtorva dintre aceste emoții și întrebări cu două ateliere menite să lămurească, să consilieze și să ajute în găsirea răspunsurilor.
PREGĂTIT PENTRU ȘCOALĂ?
luni, 29 septembrie 2014, ora 18:00
Primul atelier se apleacă asupra copiilor preșcolari sau tocmai intrați în „sistem” (mai exact cu vârste cuprinse între 3 și 7 ani), adresându-se direct părinților. Acestora li se vor prezenta competențele care contribuie la succesul școlar al copilului și o serie de sfaturi utile prin care îl pot ajuta să se adapteze mai ușor mediului școlar. Ei pot beneficia de asemenea de o testare gratuită a competențelor copilului.
AFTER SCHOOL – CE VEI FACE DUPĂ CE TERMINI ȘCOALA?
marți, 30 septembrie 2014, ora 18:00
Cel de al doilea atelier se adresează adolescenților și tinerilor din clasele a 8-a și a 12-a, preocupați de alegerea următorului pas în cariera lor: liceu/ facultate/ meserie. Moderatoarele Manuela Nedelcu, Lidia Orosfay și Ilinca Cernavca vor discuta cu ei despre ce înseamnă carieră la aceste vârste, care sunt problemele cele mai „arzătoare” și ce resurse au la îndemână pentru a lua cele mai bune decizii. Participanții vor avea ocazia să folosească gratuit un instrument online de orientare în carieră (CCP – Cognitrom Career Planner) și să afle mai multe despre ei și ocupațiile care li se potrivesc.
Dragi copii și părinți, vă așteptăm așadar la început de săptămână pentru a mai anula din necunoscutele care ajung, de multe ori, să ne dea bătăi de cap și emoții prea mari.
Vor fi și ultimele două zile în care puteți vizita târgul ȘCOLĂREȘTI LA CĂRTUREȘTI, pe care-l amenajăm în fiecare toamnă.
There are no comments
Add yours