ROD Cărtureşti vă invită la Designers sur l’herbe, Vineri 30 August
ROD Cărtureşti scoate designul la iarbă verde
Ȋn ultima vineri de vară deschidem balconul şi vitrinele şi vă dăm rendez-vous pentru o după-amiază de loisir, voie bună şi poveşti cu designerii de haine şi de bijuterii.
Stăm la o şuetă şi la o limonadă rece , probăm şi ne fandosim cu cele mai dichisite accesorii semnate de creatori români, ascultăm muzica lor preferată şi îi descoasem de idei.
Insectarul Carlei Szabo, semnele cusute ale Mihaelei Ivana, structurile moleculare semnate Bololoi sau oceanografia colorată a Ralucăi Buzura sunt doar câteva dintre lumile ce aşteaptă să fie descoperite la ROD. Mai defilează, printre cusături şi tipare deconstruite, tricouri scoase din atlasul de Botanica, Mândre Chic sau mătăsuri Marie Nouvelle, plus multe alte lucruri şi idei numai bune de descoperit la un ultim ceas de vară.
Aşa că vă aşteptăm cu drag Vineri, 30 August, la ROD – Cărtureşti Verona, cu design, bunătăţuri şi dichis –toate româneşti.
ROD este un proiect Cărtureşti ce îşi propune să expună, să promoveze şi să vândă design românesc.
ROD este şi va rămâne o platformă deschisă şi în acelaşi timp nucleul unei potenţiale reţele culturale.
La Cărturesti Verona 15 veţi găsi idei, obiecte funcţionale şi frumoase, poveşti şi tendinţe, recontextualizări şi interpretări ironice, design şi designeri.
Designers sur l’herbe – Vineri, 30 August, 16:00-22:00
[…] ”Designers sur l’herbe” vineri, 30 august, la Carturesti Verona. O discutie despre design cu designeri de haine si bijuterii, intre 16.00 si 22.00. Detalii, aici. […]