afis baetica mic

Lansare de carte: Imigranţii, de Ioana Baetica Morpurgo

În perioada 6-20 octombrie 2011, Ioana Baetica Morpurgo se va afla în România pentru a-şi promova cea mai recentă carte: Imigranţii. „Mă forţează zeii cărţii să vă spun că de-abia aştept să vă întîlnesc, cînd eu doar atît sper: să nu-mi săriţi la gît! Nu e vina mea şi sînt fragilă.” – Ioana Baetica Morpurgo
Autoarea va avea o întîlnire cu cititorii joi, 6 octombrie, la ora 18.00, la Librăria Cărtureşti Verona (ceainărie) din Bucureşti, în cadrul căreia va fi prezentat romanul Imigranţii, apărut de curînd în colecţia “Ego. Proză” a editurii Polirom.
La eveniment, alături de autoare, participă: Alexandru Matei, Ovidiu Şimonca.

Moderator: Vasile Ernu

Ioana Baetica Morpurgo a mai publicat la Polirom Fişă de înregistrare (2004), volum ce a fost preselectat pentru premiul de debut al României literare. In prezent, Ioana Morpurgo trăieşte în sudul Angliei, unde coordonează un proiect de hedonism al ideilor intitulat „Lectures on Everything”, scrie şi dă lecţii de pian.
De pe fundalul policolor al Londrei se desprind cinci siluete, cu trecutul şi destinul lor: Răzvan, Maria, Traian, Sabina, Gruia. Poveştile lor decurg paralel, cu excepţia cîtorva momente aleatorii şi fulgerătoare în care se întretaie, fără consecinţe. Un doctorand gay, de stînga, o pictoriţă de mîna a doua, un stock broker, o femeie care are grijă de un bătrîn pe moarte şi un sans papiers uşor autist au în comun un singur lucru: cetăţenia română. Ioana Baetica Morpurgo prinde în aceste cinci destine exemplare alchimia uneia dintre cele mai teribile experienţe umane – cea a dezrădăcinării.
Ioana Morpurgo (Baetica) s-a născut în 1980. A absolvit Facultatea de Litere din Bucureşti după care a urmat cursurile Masteratului de Antropologie Culturală de la SNSPA. În 2004 a început un doctorat pe tema culturii tranziţiei în România postcomunistă la Exeter University, Marea Britanie (unde a şi predat un seminar de „Societăţi contemporane”). A publicat numeroase articole pe teme literare şi socio-culturale în România literară, Dilema Veche, Timpul, Vatra, Deci – Academia Caţavencu, Observator cultural, New Internationalist, Contemporary Review etc. A contribuit la diverse antologii cu proză scurtă şi eseu: Cartea cu bunici (2007), The Review of Contemporary Fiction (2010), Erotographos 50+1 (2010).

 



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.