Seri de Poveste – un cadou de Crăciun pentru toţi copiii
Fundaţia Principesa Margareta a României împreună cu librariile Carturesti, organizează între 12 şi 17 decembrie cea de-a cincea ediţie “Seri de Poveste”, eveniment dedicat celor mici. Pe parcursul celor şase seri, copiii dar şi părinţii acestora sunt aşteptaţi în librăriile Cărtureşti din Verona şi din AFI Palace Cotroceni, începând cu orele 19.00, pentru a lua parte la numeroase momente educative şi interesante, pline de umor şi surprize.
Pinguinul Apolodor, Spărgătorul de nuci, Crăiasa Zăpezii, Croitoraşul cel Viteaz sunt doar câţiva dintre eroii care aşteaptă să stea de vorba cu cei mici. Ca şi în anii trecuţi, fiecare seara este una speciala. Copii vor lua parte la reprezentaţii diverse: teatru de păpuşi, lecturi ale povestilor preferate sau nou descoperite, proiecţii de film şi chiar interpretări muzicale.
Pe tărâmul poveştilor ni se vor alătura Anca Sigartău, Cristina Deleanu, Eugen Cristea, Virgil Ianţu, Ada Milea, Daniela Nane, Dana Războiu, Alina Sorescu si mulţi alţii. De asemenea vor fi prezente trupele de teatru de păpuşi şi actori Paiaţa, Masca, Lupeto, Zburdalici, Muschetarii şi alţii ca ei.
Vă aşteptăm cu drag.
[…] […]