Expoziția de fotografie “TATĂL ȘI FIII” – Francisc Mraz și Maria Mraz
Pe 14 septembrie 2015, în Ceainăria Cărturești din strada Pictor Verona,
are loc vernisajul expoziției de fotografie intitulat “TATĂL ȘI FIII”, unde Francisc
și fiica sa, Maria Mraz expun pentru prima dată împreună fotografii adunate din
ultimii doi ani.
Francisc Mraz Ferko este fondatorul și sufletul școlii de fotografie
FOTOPOETICA, iar Maria Mraz a fost inițiată fotografic, precum afirmă tatăl său,
cu precădere de către prietenele sale Maria și Irina Buciu, absolvente ale școlii.
Această preluare aparent indirectă a “meseriei” de creator a fost și este un
proces complex. Regăsim în ea atât doza de umor ce îl caracterizează pe
profesorul Francisc Mraz, cât și bunătatea și încrederea cu care își girează elevii,
care foarte curând îi devin camarazi, prieteni, sfătuitori. Nu putem să nu intuim
cum caracterul Mariei a fost impregnat și cizelat cu siguranță într-un parcurs
educațional în cei “mai mult de șapte ani de acasă” petrecuți în preajma tatălui,
care predă pe lângă fotografie, cursuri despre cum putem privi, citi, accepta și
chiar iubi, învățându-și elevii ce înseamnă bunătatea, atenția, evadarea din
banalul cotidian, conștientizarea valorii, curajul respingerii fără drept de apel a
mediocrității și prostului gust, datoria de a te îndrepta zâmbind către o moarte
senină. Formând astfel de caractere în persoana elevilor săi, își poate lăsa liniștit
propriul copil spre a fi inițiat în absența vigilenței paterne.
În acest context, Maria și Francisc au convenit să-și cenzureze fără
menajamente selecțiile, adoptând o severitate necesară, procesul fiind reciproc,
multe dintre fotografiile tatălui fiind eliminate la reacția promptă a colegei mai
tinere, a cărei titulatură de fiică a fost depășită, precum afirmă cu umor Francisc,
de unde și titlul expoziției. Maria devine, astfel, “fiul” și duce mai departe
învățăturile atât de subtile și universale despre bucuria creatorului. Îndrăznim să
spunem că el are mult mai mulți fii, deoarece elevii săi îi sunt și copii, și colegi în
același timp.
Expoziția de fotografie “TATĂL ȘI FIII” este organizată cu sprijinul
Asociației Naționale pentru Arte Vizuale Contemporane și al Librăriei Cărturești.
There are no comments
Add yours