Flavius Ardelean-Bachmann: „Poveștile curg uneori paralel cu sentimentele autorului”

În colecția Junior a editurii Polirom a apărut Miraculoasa viaţă uitată a lui Iris Cartier de Flavius Ardelean-Bachmann, un roman fascinant al descoperirii de sine, cu ilustrații de Radu Răileanu. Iris, personajul principal, descoperă treptat secretele propriei vieți, dar și ale adulților din preajma ei, reușind să descifreze taine vechi, dar și să ofere noi perspective celor pe care îi întâlnește. Autorul vă dezvăluie mai multe în acest interviu:

Cum a luat naștere acest volum? Ai creat un personaj feminin care în contextul neprielnic al unui orfelinat are puteri aparte, dar și secrete care nu au ieșit la lumină.

Nu mai țin minte cu exactitate momentul în care a luat naștere ideea, însă înclin să cred că a apărut la fel ca multe alte idei pe care le-am avut până acum: cu o imagine, probabil un tablou în care o fetiță întâlnește, într-o lume subterană întunecată, o entitate. Apoi, la fel de probabil, a urmat un sentiment: cel al amestecului de mirare și teamă, ca în preajma unei hierofanii. Restul – personajul principal, locul neprienic, puterile magice, secretele – e doar butaforie pentru a putea înscena într-un final acea întâlnire din adâncuri.

Pe parcursul scrierii cărții ai fost tentat să le oferi ceva bun în plus personajelor pozitive?

Nu știu să răspund la întrebarea asta. Știu doar că încerc de fiecare dată să nu trasez cu tușe prea groase diferențele dintre bine și rău, chiar și în romanele mele pentru copii. Îmi pot imagina, însă, că uneori mi se mai strecoară câte o simpatie sau o antipatie în aluatul din care dospesc personajele; mai întâi sunt om și mai apoi scriitor.

Chiar dacă e o carte pentru copii, păstrezi din duritățile realității, nu le îmblânzești. Personajele fac față acestor lumi în care trăiesc, însă au parte și de frumusețea copilăriei. Cum a fost să ții în frâu toate elementele, să creezi lumi noi?
Uneori viața îți pare frumoasă, alteori nu prea, și iarăși alteori nu e ușor să faci diferența dintre aceste stări. Așa cred că e și pentru copii și e important ca povestea să fie cât mai credibilă cu putință. De obicei mi-e destul de greu să creez, dar cred că îmi pică ceva mai ușor atunci când povestesc pentru copii, pentru că nu trebuie să țes limbajul prea strâns, poate suporta spații între fire, pentru că sunt destul de repede umplute cu imaginația micilor cititori.

Personajul Iris are o relație aparte cu o păpușă care nu are nevoie de ochi pentru a ști cum se simte fetița. Ele sunt unite și se liniștesc reciproc, iar încercările altora de a le despărți sunt sortite eșecului. Legătura lor devine și mai puternică odată cu descoperirea perlei negre din interiorul păpușii. Să fii autor de literatură fantastică îți dă multă libertate!

Așa este, ca autor de literatură fantastică ai multă libertate înainte să începi, dar libertatea de creație se reduce cu fiecare propoziție adăugată textului. Dacă la început posibilitățile par infinite, prima frază decupează o realitate, care trebuie apoi construită după niște reguli interne și conform unor dinamici care se nasc pas cu pas. La final nu îți rămâne decât să așezi ultima propoziție, care, în mod ideal, nu mai poate fi decât una anume, care aștepta încă de a început să își găsească locul pe ultima pagină. Așadar chiar și noi, scriitorii de literatură fantastică, ne scriem poveștile ca pe niște cuști ce mimează libertatea.

Lumea adulților pare înspăimântătoare uneori pentru copii, ca și cum resursele acestora de fericire sunt epuizate. Cu toate neajunsurile de la orfelinat, personajul Iris e plin de vitalitate și bucurie. Te-au inspirat și alte personaje feminine din literatură sau filme când o creai?

Îmi place observația asta, că resursele de fericire ale adulților sunt epuizabile. Cred că asta vedem și în orașul de lângă orfelinat: oameni epuizați, fără bucurie. Iubirea, fericirea, democrația – toate acestea sunt concepte care trebuie învățate și repetate zi de zi, altfel riscăm să le pierdem. Nu știu să spun ce personaje feminine din filme sau cărți m-au inspirat, dar sunt convins că sunt numeroase; ce pot spune însă e că Iris a primit câte ceva din toate femeile puternice pe care le-am întâlnit personal în viață și de la care am învățat enorm.

În jurul lui Iris planează multe secrete și un univers ieșit din comun. Cum e în pielea autorului care menține viu suspansul pentru cititori?

E musai să simt și eu suspansul, altfel pot fi sigur că nu-l vor simți cititorii. Trebuie să rămân curios, entuziasmat, intrigat, iar asta nu e întotdeauna ușor de realizat. Poveștile curg uneori paralel cu sentimentele autorului, care nu pot fi mereu lăsate la ușa atelierului, iar atunci nu pot spera decât că cititorii vor alege să pășească pe același drum în acele minute, ore, zile de lectură.

Unul dintre capitole poartă titlul „Unele călătorii te fac nemuritor”. Ai experimentat ceva asemănător și în viața reală, o călătorie dătătoare de puteri?

Da, chiar anul trecut, am trăit două călătorii, pentru care am avut nevoie de curaj, dar care m-au și învățat multe despre puterile mele. Una dintre ele a fost spre exterior – o călătorie prin orașe și sate din Nepal –, iar cealaltă a fost o incursiune în adâncurile mele vreme de zece zile petrecute în meditație Vipassana și tăcere deplină.

Interviu realizat de Andra Rotaru

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.