Gabriel Vișan: Unele traininguri sunt ca aspirina, altele ca antibioticul

on 03.06.2020 at 20:01

Gabriel Vișan este trainer, coach și mentor pentru mulți lideri din organizații, de peste 22 de ani. A lucrat cu sute de companii care urmăresc dezvoltarea abilităților de conducere ale oamenilor din echipă, printre care și Cărtureșți. De la traininguri de vânzări sau negociere, până la cele personalizate conform nevoilor clienților, Gabriel Vișan vede trainingul ca o formă de învățare continuă, dar și ca un instrument de business. Crede că unele traininguri sunt ca aspirina, pe care ți-o poate recomanda și un nespecialist, pe când altele sunt ca antibioticele – le iei doar cu prescripția medicului. El crede că în viitor oamenii se vor îndrepta din în ce în ce mai mult spre acestea din urmă.

Cum ai început să faci traininguri și ce te-a atras la acest domeniu ?

Prima mea interacțiune cu zona de instruire a fost prin 1998, imediat după ce m-am retras de la conducerea unei multinaționale. În multinaționala în care lucrasem am cunoscut un om minunat, care mă îndemna mereu să îmi instruiesc colegii cu cele mai bune traininguri pe care le pot găsi și să îi ajut să devină cei mai buni profesioniști și cei mai buni oameni. Așa am învățat să caut traininguri pentru ei, atât din zona de dezvoltare personală, cât și în cea profesională. Am fost cu ei la toate sesiunile de instruire și am înțeles puterea educației continue. Așa că am decis să investesc într-o afacere de instruire, în care încă investesc, după mai bine de 20 de ani.

Cum faci ca workshopurile / trainingurile tale să iasă din zona de teorie și să capete concretețe, să se apropie de soluțiile personalizate de care au nevoie echipele?

Asta nu s-a întâmplat de la început, căci prin 1998-1999 lumea încă nu era familiarizată cu trainingurile și cei mai mulți aveau nevoie doar de teorie. Apoi lucrurile au început să evolueze, din mai multe motive. În primul rând, nu mi-a plăcut niciodată să fiu un fel de profesor care să predea noțiuni teoretice. Voiam să fac ceva diferit față de sistemul clasic de învățământ și așa am început să mă duc în zona aplicativă, nu în cea teoretică. Apoi, România a mai trecut printr-o criză economică și clienții doreau soluții practice și personale pentru a ieși din ea. Aceasta e o parte dificilă a trainingului, căci nu poți predica ceea ce nu știi să faci. Asta a presupus din partea mea și a echipei mele să facem noi mai întâi lucrurile pe care le puneam pe masă pentru clienții noștri. E greu să te pui în pielea fiecăruia și să îl ajuți să evolueze, dar în asta constă frumusețea muncii mele, de care nu mă plictisesc niciodată.

Care sunt lucrurile cele mai importante care îi leagă pe oameni în interiorul unei organizații?

Poate că s-a mai vorbit despre cultura organizațională din companii însă rareori o văd și pusă în practică la multe dintre organizațiile cu care lucrăm. Din păcate, „uniunea” organizației este bazată doar pe niște cifre și pe realizarea lor, nu și pe oameni și pe valorile acestora. Cele mai puternice elemente de consolidare a unei organizații sunt misiunea, viziunea și valorile. Simt că această criză mondială va determina organizațiile să pună accent pe aceste aspecte și să lase numerele la final, ca o rezultantă a eforturilor de coeziune a echipei și nu ca obiectiv țintă. Un alt liant în cadrul unei organizații cred că va fi chiar liderul acesteia. Nevoia de leadership e resimțită din ce în ce mai tare de noi toți și, din păcate, există o lipsă globală de lideri care să devină motorul organizației.

De ce este important trainingul ?

Aș răspunde cu ajutorul altei întrebări: De ce avem nevoie de mâncare? Față de mâncare, pe care dacă nu o avem, nu putem supraviețui, lipsa trainingului nu ne pune viața în pericol. Dar lipsa unei instruiri continue nici nu ne asigură evoluție și creștere profesională. În România nu există cu adevărat o cultură a educației continue, iar asta se poate datora și calității slabe a sistemului național de învățământ care nu produce rezultate. În ultima perioada am vorbit cu foarte mulți oameni, chiar mai mulți decât tot anul trecut, și am constat că foarte mulți nu făcuseră nici un training în ultimii aproape 10 ani și se mirau de ce nu reușesc să gestioneze criza prin care trecem. Fără training nu îți poți valida ceea ce știi să faci bine, nu poți avea și alte perspective ale modului în care poți avea performanțe superioare, nu poți fi la curent cu ceea ce este eficient și eficace în fiecare moment, nu găsești surse de inspirație și informare potrivite. Apoi, trainingul trebuie tratat ca un instrument de business și dezvoltare profesională și nu ca un eveniment la care participi o dată în viață. A merge la o sesiune de training o dată în viață sau o dată pe an este ca și cum ai merge la sala de forță doar o singură dată. Rămâi cu febră musculară. Din fiecare sesiune de training, oricum vei rămâne cu vreo 5-10% și oricum nu îți poți găsi toate „răspunsurile” într-o singură sesiune. Trainingul sau orice altă formă de educație continuă ar trebui privite ca hrană a minții și ar trebui să învățăm că e nevoie să ne hrănim mintea permanent pentru ca ea să „crească și să înflorească”.

Ce te motivează ?

La început mă motiva respectul celor care participau la sesiunile mele. Cred că era vorba despre nevoia de recunoaștere sau de validare a muncii mele. Mi-am dat seama destul de repede că această motivație nu este una productivă pentru participanții la sesiunile mele, căci, uneori, probabil instinctiv, încercam să „dau bine pe sticlă” ca să primesc aplauzele lor. Motivația pe care o am de mai bine de 15 ani este aceea de a-i vedea pe cei cu care lucrez că evoluează, că își ating țintele și devin oameni și profesioniști mai buni. Pentru că nu mă mai interesează „aplauzele” lor sau like-urile pe rețelele de socializare, uneori par agresiv în sală pentru că vreau să îi provoc, să îi scot din zona de confort, să îi pun să caute în adâncul lor cele mi bune nestemate și îi „chinui” să depună efortul necesar de a face performanță. De când eram sportiv am înțeles că performanța se obține cu „sânge, durere și sudoare” și îmi place rețeta asta. Însă nu vă puteți închipui bucuria pe care o trăiesc când văd că oamenii cu care am avut onoarea să lucrez devin din ce în ce mai buni în tot ceea ce fac, chiar dacă nu am primit niciodată „aplauze” de la ei.

Cum vezi piața de training din România în viitor? Ce traininguri vor căuta în viitor organizațiile (dacă crezi că are sens să intrăm în zona de previziuni)?

Sunt foarte multe speculații pe tema asta în industria noastră, însă nu cred că e cineva care să poată răspunde cu exactitate la întrebarea asta. Eu mi-aș dori să se îndrepte către practică, și nu teorie, către respect față de calitățile și valorile individuale, și nu către „omogenizarea sau aplatizarea minților oamenilor”, către particular, și nu general, către atitudine și valori și nu doar către informații, cunoștințe și aptitudini. Indiferent ce vor caută organizațiile în viitor, vor găsi doar ceea ce noi, cei din industrie, vom fi capabili să construim. Trebuie să ținem cont că unele traininguri sunt aspirină și altele sunt antibiotice. Aspirina o cumperi fără o consultație de specialitate, pe când antibioticile îți sunt prescrise de medic. Așa că fiind două „piețe” diferite, cred că „piața de training a antibioticelor” va avea o creștere semnificativă.