Interpreta discului de muzică clasică al anului 2014, în recital la Bucureşti
În ianuarie 2015, Radio România Muzical a anunţat “Discul de muzică clasică al anului 2014”, rezultat al voturilor exprimate de ascultători pe site-ul campaniei „Votează discul de muzică clasică al anului 2014”, derulată la www.romania-muzical.ro. Discul a apărut în martie 2014, sub sigla casei A&A Records România: este albumul de debut al pianistei române Alina Azario, cu lucrări semnate de Jean Philippe Rameau și Claude Debussy.
În 18 mai 2015, de la ora 19.00, Alina Azario susţine un recital la Bucureşti, la invitaţia Radio România Muzical, în Sala Cerchez a Muzeului Naţional Cotroceni, marcând astfel și “Ziua internațională a muzeelor”.
Programul recitalului cuprinde lucrări înregistrate pe discul de muzică clasică al anului 2014 – 7 preludii de Claude Debussy, alături de Fantezia în re minor de Wolfgang Amadeus Mozart și Sonata op.31 nr.2 în re minor “Furtuna” de Ludwig van Beethoven.
Recitalul va fi urmat de o sesiune de autografe oferită de Alina Azario. Înregistrarea recitalului poate fi ascultată la Radio România Muzical marţi, 26 mai, de la ora 19.30.
Biletele pentru acest eveniment sunt disponibile în reţeaua www.bilete.ro, oficiile Poştei Române, magazinele Inmedio şi Germanos şi la Sala Radio.
Recitalul este organizat de Radio România Muzical, în colaborare cu Muzeul Naţional Cotroceni, cu sprijinul Lafarge România.
Parteneri media: Agerpres, 7 seri, Observator cultural, Suplimentul de cultură, Zeppelin, getlokal.ro., artline.ro, port.ro, Diplomat Club, Q Magazine.
Alina Azario, născută la Piatra-Neamţ, și-a finalizat doctoratul la Hochschule für Musik und Theater din Hamburg, unde predă în prezent. A început să cânte la pian la vârsta de 6 ani; la 10 ani susţinea primele sale recitaluri, iar la 15 ani se bucura de oportunitatea de a-şi continua studiile la Paris. Au urmat premii la importante concursuri internaţionale, concerte şi recitaluri la festivaluri de renume. În 2011, Alina Azario apărea alături de violonistul Renaud Capucon pe coloana sonoră a filmului «Poulet aux prunes» realizat de Marjane Satrapi («Persepolis») și Vincent Paronnaud. În 2014, Alina Azario a inițiat și organizat prima ediție a Festivalului “Clara Haskil” de la Sibiu, eveniment care va continua și în acest an.
Campania Radio România Muzical “Votează discul de muzică clasică al anului” reunește cele mai noi și interesante apariții discografice din sfera muzicii clasice; la radio sau pe site-ul Radio România Muzical pot fi ascultate emisiunile care conțin aceste discuri, iar pe site-ul campaniei de la www.romania-muzical.ro vizitatorii pot să dea note discurilor preferate. La finalul anului, discul care a strâns cea mai mare notă din cele mai multe voturi unice este declarat “Discul anului”.
În 2014, în competiție au intrat 88 discuri românești și străine care în continuare pot fi ascultate la www.romania-muzical.ro/info/voteaza2014 ; discul Alinei Azario a strâns 753 voturi și nota 4.65 din maximum 5 posibil. Înregistrările au fost realizate de Alina Azario în studiourile Radiodifuziunii Nord-Germane din Hamburg și au fost editate de A&A Records România; discul este disponibil în România în librăriile Cărturești.
Campania “Votează discul de muzică clasică al anului” continuă și în 2015 la adresa www.romania-muzical.ro/voteaza-2015.
There are no comments
Add yours