Interviu de Festival cu Yeon-Min Park, câștigătoarea secțiunii pian a Concursului „George Enescu”

Yeon-Min Park, câștigătoarea secțiunii pian a Concursul „George Enescu” din acest an, a putut fi ascultată în la București, unde a cântat Concertul pentru pian și instrumente de suflat de Stravinski, și la Cluj, într-un recital cu lucrări de Chopin (Sonata nr. 3 și Scherzo nr. 4) și Enescu (Suita nr. 2, „Des cloches sonores”). Cei care au norocul să se afle astăzi, 15 octombrie, la Viena, o vor putea vedea la Musikverein, în Triplul concert de Beethoven alături de ceilalți doi câștigători ai Concursului „George Enescu”: Valentin Șerban și Jaemin Han.

Interviu de Petruș Costea

Ai câștigat ultima ediție a Concursului „George Enescu”, organizat într-o perioadă dificilă pentru toată lumea. Cât de greu a fost pentru tine? Care au fost cele mai complicate momente?

Întregul program de anul trecut a fost amânat, astfel încât nu eram deloc sigură că va mai avea loc Concursul „George Enescu”. Cu toate acestea, am continuat să mă pregătesc pentru el. Din fericire, concursul a avut loc, am putut să cântăm chiar în fața publicului, ceea ce a fost foarte frumos. Pentru primele două etape am trimis înregistrări video. Cred că și organizatorii au avut de luat hotărâri dificile, lucru de înțeles, și, ca atare, am urmat instrucțiunile. Când am avut ocazia să vin în România și să cânt în semifinale, iar apoi în finală, am fost foarte fericită. Am mai participat la acest concurs cu o ediție în urmă, dar am fost eliminată.

Ai studiat la Seul, iar acum studiezi la Hanovra. Ai mers acolo pentru un profesor anume, sau pur și simplu ți-ai dorit să studiezi în Germania?

Primul motiv a fost că pur și simplu era timpul potrivit să ajung la Hanovra. Studiam în Coreea pe atunci, dar îmi doream să studiez în străinătate. Aveam un prieten care studia deja acolo cu profesorul meu actual, profesorul Bernd Goetzke, și, cum auzisem atât de multe lucruri frumoase în ce-l privește, voiam să lucrez cu el. Și sunt foarte mulțumită de această colaborare.

Cariera unui tânăr muzician de azi cât ține de talent, cât ține de șansă și cât ține de o mână protectoare?

Fiecare muzician are viața lui proprie, diferită de a celorlalți, iar eu am un stil foarte independent, atât în privința muzicii, cât și în rest. Eu fac totul sau aproape totul singură. Cu privire la noroc, în competiții chiar ai nevoie, mai ales ca să le câștigi. Atunci când totul se aliniază, atunci știu că am o șansă să câștig un concurs sau altul. La Concursul „George Enescu”, chiar cred că am fost foarte norocoasă, pentru că au fost atât de mulți muzicieni buni în jurul meu. În primul rând, firește că trebuie să cânți bine, dar acesta e singurul aspect pe care-l putem controla. Juriul judecă potrivit interpretării, dar câteodată este vorba de ceva care depășește felul în care interpretezi: e ceva ce nu pot controla, și asta numesc eu „noroc”, lucrurile care scapă controlului.

Cu privire la mâna protectoare, am parte de iubirea și susținerea familiei. De asemenea, profesorii cu care am lucrat m-au susținut, și nu doar din punct de vedere profesional, ci m-au învățat și multe lucruri la nivel personal. Dacă vorbim însă de sensul extins al unei mâini protectoare, în zilele noastre succesul nu mai ține exclusiv de calitatea interpretării, ca în trecut, și pentru că sunt foarte mulți muzicieni talentați, care cântă bine. Este vorba despre marketing, PR, social media. Eu nu sunt foarte bună din punctul ăsta de vedere, personalitatea mea este de așa natură încât nu-mi place să împărtășesc prea multe despre viața mea personală. Însă, în zilele noastre, este absolut necesar să fii prezent în media.

Clara Haskil a început să fie cunoscută drept o mare pianistă de către publicul larg abia după vârsta de 50 de ani, deși muzicienii îi recunoșteau marele talent încă de când avea 20 de ani. Crezi că se schimbă ceva în gustul publicului de la o generație la alta?

Dacă luăm exemplul lui Bach, la vremea lui nu era faimos și recunoscut; de abia Mendelssohn l-a făcut celebru. Cred că fiecare muzician are un timing al lui. La fel și Clara Haskil, ea cânta bine dintotdeauna. E cumva ca în marketing; ai un produs bun, dar lumea trebuie să afle de el, e nevoie de publicitate, să fie prezentat lumii. Iar în zilele noastre acest aspect a căpătat amploare, e și mai important să faci acest marketing. Într-un fel, e mai simplu să faci treaba asta în prezent, pentru că avem cu toții internet și smartphones, acces la rețelele sociale. Dar, pe de altă parte, toată lumea face asta acum, și, din cauza asta, trebuie să o faci într-un fel special, să fii unic în a te prezenta, să ai o identitate puternică. Este, deci, totodată mai ușor și mai greu să ai un PR bun.

Dintre tinerii pianiști de astăzi este vreunul pe care îl admiri în mod deosebit?

Dintre pianiștii din generația mea, mă străduiesc să-mi placă de mine în primul rând. [râde]

Dar dintre pianiștii din generațiile anterioare?

Îmi place, de pildă, Radu Lupu. Dar îmi plac mai ales pianiștii din trecut: Alfred Cortot, Arthur Rubinstein, Vladimir Horowitz, Artur Schnabel. Cu toții au o calitate deosebită a interpretării, pe care o regăsești cu greu la muzicienii din noua generație.

Ai o înregistrare la care revii des? Asculți și alte genuri de muzică?

Ascult muzică în funcție de dispoziția pe care o am la un moment sau altul, și nu doar muzică clasică. Mai ascult și jazz sau niște pop mai vechi.

Clavecinul bine temperat de Bach și cele 32 de sonate de Beethoven sunt Vechiul și Noul Testament pentru muzicieni, în special pentru pianiști. Cu ce pianiști preferi să asculți aceste mari cicluri?

Îmi plac mai mulți, pentru că de la fiecare am ceva de descoperit, de învățat. Evident că am preferințe, dar nu-mi place să ascult aceste lucrări cu un singur pianist. Fiecare mare pianist are ceva de spus într-un opus sau altul. Pentru a reveni la întrebare, îi prefer pe Sviatoslav Richter și Glenn Gould (chiar dacă nu sunt neapărat un mare fan al lui, mă inspiră de fiecare dată) pentru Clavecinul bine temperat, Wilhelm Kempff pentru Sonatele lui Beethoven. Am cântat recent Hammerklavier și mi-am dat seama că tempii sunt atât de diferiți față de cei din trecut. L-am ascultat pe Igor Levit, care e și profesor la Hanovra, interpretând Hammerklavier – a înregistrat toate sonatele lui Beethoven anul trecut –, iar ce face el e destul de aproape de interpretarea pe care încerc și eu să o dau acestei sonate.

Pe 15 octombrie știu că vei cânta la Viena Triplul concert de Beethoven împreună cu cei doi câștigători ai Concursului „George Enescu” la violoncel și pian. Ce urmează în cariera ta? 

Mă pregătesc pentru Concursul Chopin în octombrie, cu tot ce înseamnă Chopin. Particip și la Concursul Beethoven de la Viena, tot în octombrie. Va fi un octombrie plin și ambele finale sunt în același timp, deci – dacă va fi cazul – va trebui să aleg.

În afară de pian, ce pasiuni ai?

Îmi place să fac mișcare: antrenamente acasă și, adesea, fac plimbări. Ce-mi place foarte mult la Hanovra sunt pădurile din jurul ei. E o pădure impresionantă chiar lângă casa în care locuiesc, iar acolo mă plimb aproape zilnic – e o tăcere foarte liniștitoare. Apoi mi place să mă uit la filme sau să citesc.

Ce ai reușit să descoperi în perioada petrecută la București? Oamenii sunt foarte simpatici, amabili – cel puțin cei pe care i-am întâlnit acum. Ne-am împrietenit cu cei care ajutau la organizarea Festivalului, cu care ne-am și amuzat foarte bine la finalul concertelor. Mi-au plăcut gelato (nu-mi puteam explica de ce era atât de bun aici, încât am crezut chiar că gelato e o invenție românească), mâncarea de aici, clădirile mai vechi pe care am reușit să le văd.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.