„FILIT arată fața socială a literaturii, creând o comunitate caldă”, Paula Erizanu

Interviu realizat la FILIT 2023 de Carmen Florea.

În perioada 18-22 octombrie 2023, a avut loc cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT. La cele 130 de evenimente cuprinse în program au luat parte peste 250 de invitați, din 25 de țări. Întâlnirile cu scriitori din orașul și din județul Iași, atelierele pentru tineri, dezbaterile, expozițiile și întâlnirile profesionale s-au bucurat de peste 30.000 de spectatori.

În 2021 făceam cunoștință cu Paula Erizanu prin intermediul romanului său publicat la Editura Cartier, Ard pădurile. Apoi ne-am întîlnit și fizic, în diferite contexte, la evenimente organizate fie de editură în librăriile Cărturești din București, fie la festivalurile de literatură și poezie din țară. Toamna aceasta ne-a prilejuit o altă întâlnire, în cadrul FILIT 2023, unde am avut bucuria de a discuta despre câteva dintre multele preocupări ale Paulei, dar în special despre scris și proiecte prin care se poate crește comunitatea de cititori.

Paula Erizanu este jurnalistă freelance, colaboratoare BBC, The Guardian, London Review of Books / freelance journalist, BBC, The Guardian, London Review of Books contributor. A studiat istoria și literatura la New College of the Humanities din Londra, apoi jurnalismul la City University London. A scris despre protestele din 2009 din Republica Moldova în Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o (Cartier, 2011, ediție trilingvă). A primit premiul internațional UNESCO pentru cea mai frumoasă producție de carte a anului 2011 la târgul de la Leipzig. A urmat volumul de poezie Ai grijă de tine (Charmides, 2016). Din 2019, Paula Erizanu a coordonat, împreună cu Alina Purcaru, antologia Un secol de poezie română scrisă de femei, apărută la Editura Cartier în trei volume. Tot la Cartier, în 2021, aceasta a publicat romanul istoric Ard pădurile, scris cu ajutorul bursei Central European Initiative. Cartea a fost nominalizată la Premiile Sofia Nădejde și la Festival du Premier Roman din Chambery, Franța.

Știu că ai participat la multe lansări de carte, evenimente conexe și festivaluri. Cum s-a văzut anul acesta în poezie?

Poezia am impresia că circulă mai mult și mai ușor decât proza românească, pentru că e mai puțin costisitor de tradus și, respectiv, de exportat. Poți să exporți și în reviste literare, nu doar în volum. Am avut bucuria să particip și în Slovenia la festivalul Vilenica de două ori, că am luat și bursa oferită de ei pentru romanul Ard pădurile, și în Ucraina, la Meridian Czernowitz. Am participat și la un festival de poezie din Praga, am mai văzut ce se întâmplă și în Londra, cât am stat acolo, și poezia a arătat mereu bine. Îmi amintesc că după o excursie pe care le-am organizat-o prietenilor mei din Marea Britanie, prin România și prin Moldova, aceștia au venit la un eveniment ICR în Londra și au fost impresionați de calitatea poeziei românești contemporane, care mie mi se pare că este foarte dinamică, foarte interesantă și stă în picioare la fel de demnă și, uneori, poate chiar mai demnă decât alte literaturi contemporane.

Ești implicată în foarte multe proiecte legate de sectorul cultural. Cum crezi că putem crește cititori? Ce demersuri ai realizat în ultima perioadă în acest sens, fie personal, fie prin intermediul editurii Cartier? Care au fost provocările și reușitele cele mai mari (proiectele) în acest sens?

Mi se par foarte importante întâlnirile cu elevii, care au loc la festivalurile de literatură, și aici, la FILIT, dar și la Chișinău, Timișoara și București. În Republica Moldova are loc acum o campanie, Cartea deschisă, la care am participat și eu împreună cu Alina Purcaru și Ion Buzu. Am mers într-o vizită într-o școală din Corlăteni, unde am discutat cu un grup de copii și apoi de adolescente surprinse de poezia Alinei și a lui Ion — probabil pentru că în manualele și bibliotecile lor școlare până acum au văzut doar poezie clasică, cu rimă, și nu versuri albe despre realități imediate, cu care ele se pot identifica. Au mai participat în campanie Dan Coman, Lorina Bălteanu, Șerban Axinte, Claudiu Komartin, Doina Ruști, Cristian Fulaș și alți scriitori care s-au întâlnit sau se vor întâlni în cadrul cluburilor de lectură din toată țara cu elevi care uneori nu prea știu scriitori în viață și alteori știu doar scriitori mai buni la marketing care i-au vizitat și care le-au prezentat și vândut propriile cărți. Și atunci există această prăpastie între literatura noastră, care e foarte dinamică și interesantă, și ce cunosc de fapt elevii. Dacă urmărești îndeaproape și ceea ce știe publicul larg despre literatură, întâlnirile astea devin cu atât mai importante, trebuie să fie și mai frecvente, să devină sistematice, inclusiv sau mai ales prin implicarea autorităților, pe lângă actorii privați. Proiectul Cartea deschisă, scriitori fără frontieră e desfășurat sub egida președintei Maia Sandu, cu susținerea Departamentului României pentru relația cu Republica Moldova și a Ministerului Culturii de la Chișinău, este o campanie națională, dar este loc să crească, să devină mult mai mare și mai mai amplă. Sunt doar primele picături, încă nu e picătura chinezească, care să schimbe macazul.

Eu am mai desfășurat o campanie din proprie inițiativă în grădinițe, înainte de pandemie am colectat la un moment dat bani prin Facebook Fundraiser, mi-am zis să fac o faptă bună și să merg cu actori și actrițe în grădinițe. Citim o poveste contemporană scrisă în limbaj contemporan, ca să știe și cei mici că nu există doar Creangă și Frații Grimm sau Hans-Christian Andersen. Le citim povești sau poezii scrise de autori contemporani și le lăsăm și o mică donație de 10 cărți scrise de autori contemporani. Eu cred în studiile astea care demonstrează că inegalitatea culturală și socio-economică începe de la vârsta cea mai fragedă și dacă copilul nu are nicio carte acasă până la vârsta de 7 ani sau nu a citit nicio poveste, mai târziu îi este mult mai greu să recupereze. Aceasta e o inițiativă mică, dar eu o văd că pe un proiect pilot și apoi aș vrea să implic mai multe instituții pentru a o transforma într-o tradiție națională.

Dincolo de întâlnirile astea pe viu, mai este și problema accesului la cărți prin donații și achiziții, de către bibliotecile școlare sau cele județene. Îmi aduc aminte de o discuție cu bibliotecare, dintre care o doamnă foarte activă, directoarea bibliotecii M. Eminescu din Rezina, Galina Davîdic, îmi povestea că un copil care nu avea acasă nicio carte săruta o carte frumoasă pe care o găsise la bibliotecă… În Republica Moldova, există un Program Național de Editare de Carte, unde 300 de exemplare din proiectele câștigătoare se duc în bibliotecile din țară — care au supraviețuit mai bine decât în România. Dar noi avem 1 300 de biblioteci comunale și cam tot pe atâtea biblioteci școlare, deci este loc pentru ca acest proiect să crească, ca cel puțin un exemplar din fiecare carte câștigătoare să ajungă în fiecare bibliotecă din țară. De asemenea, trebuie pus la punct transportul care să trimită aceste cărți la bibliotecile vizate, conform programului.

Apoi mi se pare foarte important și ceea ce se întâmplă în rețelele sociale, pentru că e clar că adolescenții stau pe TikTok și pe Instagram și de acolo își iau foarte multă informație. Atunci trebuie să fie și literatura prezentă acolo, la nivel sistematic (aici am chiar eu o carență, căci nu reușesc să îmi împart timpul între viața reală, Twitter, Facebook și Instagram, ca să mai adaug și alte rețele; dar va trebui să găsesc o cale de a le împăca pe toate).

Sunt mândră de o inițiativă pe care am început-o anul ăsta, un club de lectură realizat împreună cu librăriile Cartier din Chișinău și publicația DIEZ pentru tineri din Republica Moldova. Ne întâlnim o dată pe lună și discutăm literatură contemporană. Am început cu Serhii Jadan, superstarul literaturii ucrainene, apoi am mers mai mult pe literatură română din Republica Moldova și din România. Dar cred că o să revenim la și la literatură universală și mă bucur că am reușit să creăm o comunitate în jurul acestui club, un spațiu sigur, dinamic și interactiv, în care fiecare voce contează.

Deși am pornit inițiativa asta cu un portal care se adresează tinerilor, între timp avem diferite generații care s-au alăturat și asta e foarte interesant, în special când discuți subiecte de istorie recentă trăită foarte diferit de elevi, de exemplu, de clasa a 9-a, versus părinții sau profesorii lor care au trăit în epoca sovietică sau care au experiența migrației. Asta s-a simțit, de exemplu, când am discutat romanul Grădina de sticlă, al Tatianei Țîbuleac, sau romanul Montana, al lui Alexandru Popescu, care vorbește despre epoca sovietică târzie și războiul din Transnistria din 1992.

Eu cred în viitorul cluburilor literare pentru că ele oferă mai multă libertate de exprimare cititorilor. Vorbim adesea de libertatea de exprimare a autorilor, dar uite că cercurile și discuțiile astea oferă o voce și cititorilor — mi se pare important să existe dialog în jurul literaturii, pentru că asta îi dă viață.

Vara aceasta te-am auzit citind la Festivalul de Poezie de la Bistrița și mi-a plăcut. Există șanse să citim în viitorul apropiat mai multă poezie scrisă de tine?

Lucrez sistematic mai mult la proză decât la poezie. Poezia e mai mult un răspuns la ce mi se întâmplă decât un proiect, poate pentru că am atâtea proiecte de proză, nu am energie neapărat pentru a mă împrăștia încă într-o zonă. Pentru mine e o necesitate și o bucurie să pot crea, să pot vâna poezii din ce văd prin jurul meu și să le cristalizez. Văd poezia ca pe ceva foarte privat în viața mea. Însă atunci când o scot în public și ea comunică cu alții, creează o conexiune cu ascultătorii sau cititorii, nu pot decât să mă bucur foarte mult.

Există vreo temă pe care te concentrezi? Vreo miză a textelor tale în perioada aceasta?

Mereu există o temă socială și politică în textele mele. Acum scriu și sunt din nou studentă la un curs de scenaristică. Încerc să fac o miniserie TV adaptând romanul meu, Ard pădurile, care e un roman istoric feminist ce pornește de la viața Aleksandrei Kollontai, prima femeie ministru în guvernul lui Lenin și a Inessei Armand, directoare a Institutului Femeii. Asta înseamnă că mă cufund din nou în această lume și este un prilej pentru a reveni la proiectul meu de continuare a romanului. După ce am vorbit despre radicalizarea acestor femei, în următorul volum, Cred, explorez relația lor cu puterea, din momentul în care ajung în guvernul lui Lenin și încearcă să-și implementeze politicile de pionierat — să legalizeze avortul pentru prima dată în lume, să creeze grădinițe în fabrici, să simplifice procedura de căsătorie și divorț și alte proiecte ale căror consecințe se simt până azi. Din păcate, alte politici, cum ar fi legalizarea avortului sau a homosexualității, au fost șterse de către Stalin când acesta a transformat Uniunea Sovietică.

Mă interesează să explorez ceea ce au reușit să facă și ceea ce n-au reușit să facă Kollontai și Armand și în ce constă prăpastia dintre idealismul lor și realitățile politice, ce a însemnat pentru ele să colaboreze cu figuri odioase ca Stalin și Lenin, pornind de la dorința de a schimba lumea într-una mai bună.

Există poeți contemporani netraduși pe care ai vrea să îi vezi pe rafturile librăriilor? Poate nu neapărat din engleză, ci din limbi care sunt mai puțin accesibile și poate nu neapărat în volum, poate în antologie, pentru că ai cumva panorama unei zone sau a unei perioade sau a unui anumit tip de autor.

Mie mi se pare că ceea ce se traduce este deja foarte interesant și o poetă care mie îmi este foarte dragă este Mary Oliver, poetă americană care a luat și Premiul Pulitzer, care scrie despre natură și e foarte luminoasă. Poate părea un pic simplistă pentru unele gusturi, dar mie îmi aduce multă liniște și o simt ca pe o îmbrățișare. Dar e și greu să vorbim despre traduceri din limba engleză, pentru că engleză știe multă lume și poate se bucură să citească în original.

La FILIT am ascultat-o pe Delia Grigore citind în română și în romani, la festivalul de literatură de la Timișoara m-a impresionat Mara-Daria Cojocaru, poetă de limbă germană cu origini românești, stabilită la Londra, pasionată de lumea animală, care parcă vine din altă lume decât poezia română contemporană, poate dând continuare antologiei iconice Vânt potrivit până la tare cu poeți de limbă germană din România din anii `80.

În Serbia, anul trecut, am cunoscut-o pe Radmila Petrovic, o tânără poetă sârbă care calibrează politicul cu personalul cu mare impact, vânzând peste 10 000 de exemplare din al treilea său volum de poezie, Mama mea știe ce fel de lucruri se întâmplă la oraș.

Îmi plac inițiativele de la Casa de Editură Max Blecher, de exemplu, de a traduce poezie islandeză, suedeză ș.a.m.d. Deși impactul pe piață poate fi mic, totuși cred că inițiativele acestea contează și de asta mizează majoritatea editurilor sau a celor implicați în proiecte de genul ăsta pe antologii, pentru că un volum care prezintă un singur autor dintr-o limbă mai puțin frecventată e mai greu de promovat și investiția financiară, de timp și umană probabil nu se justifică.

La a câta participare ești la FILIT și cum s-a simțit de data asta Noaptea albă a poeziei?

Sunt prima dată la FILIT, deși am mai avut invitații pe care nu le-am putut onora. Am moderat Noaptea Albă a Poeziei împreună cu Vlad Alui Gheorghe și cu Marin Mălaicu Hondrari, unde eu mi-am asumat un soi de rol de polițist rău, ca să menținem lecturile în limitele a câteva ore pe care publicul să le savureze fără să dispere că nu se mai termină noaptea asta. M-am bucurat să ascult și poeți pe care îi cunoșteam bine dinainte, cum ar fi Magda Cârneci sau Alina Purcaru, care a citit din Tot mai multă splendoare, Radu Vancu cu un poem inedit despre criza vârstei de mijloc, Dan Sociu, Ștefan Baghiu ș.a., dar a fost fain să o văd și pe Romina Hamzeu, voluntară cu experiență la FILIT și cititoare înrăită pe care am cunoscut-o la Londra, citind din versurile sale emoționante despre ce înseamnă să fii un om bun. Și, cum am mai zis, mi s-a părut important să auzim și poezie citită în limba romani de Delia Grigore.

Dar raportându-te la festival per total, au existat surprize foarte plăcute sau descoperiri?

Am fost curioasă să analizez cum au loc faimoasele cluburi de lectură și idei ale elevilor ALECART și Logos sau întâlnirile psihiatrilor și psihologilor cu romanele Laviniei Braniște. M-au impresionat sălile arhipline de la Teatrul Național. FILIT, la scară mai largă decât alte festivaluri, arată fața socială a literaturii, creând o comunitate caldă, care mă primește cum m-ar îmbrățișa, ca să-l citez pe Alex Cosmescu.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.