isabel-allende-casa-spiritelor

Isabel Allende, culegere de dragoste

isabel-allende-casa-spiritelorAu trecut 21 de ani de când am văzut filmul Casa Spiritelor la televizor. Îmi aminteam foarte puțin din el și mereu m-am întrebat ce anume poveste fusese pentru că era foarte bun. Abia mai târziu, la aproape un sfert de secol după, am realizat că era un roman al doamnei Allende, când am dat peste un pasaj din el în colecția Dragoste. Mi-a venit să plâng brusc, poate pentru că e o poveste atât de frumoasă, sau pentru ca eu am crezut că magia a dispărut complet din lucruri, dar iată că ea există, și a trebuit să ajung până într-un loc îndepărtat din lume, să îmi beau cafeaua pe un pod de piatră ca să îmi amintesc de coincidențele care fac pământul să se învârtă.

Dar asta pentru că la Isabel Allende totul e dragoste. Erotismul, romantismul, misticismul sud american care face poveștile ei să devină legende ale sufletului atins de iubire și marcaje ale drumului său prin univers, sunt acolo parcă dintotdeauna și se țes, în fiecare roman, ca o plasă de emoții care înfloresc în umbră.

Dragoste este o culegere de motive ce încapsulează viețile secrete și iubirile tuturor personajelor din volumele lui Allende. Aduse laolaltă, Eva Luna, Insula de sub mare, Casa Spiritelor, Despre dragoste și umbră, Suma Zilelor și multe altele, descriu o traiectorie pe cât de personală, pe atât de universală a iubirii, ca un clasor conectat la mentalul colectiv și la posibilitățile insulare* individuale, deopotrivă.

Iubirea se transformă, e fățișă, strigată și iscălită, ruptă din tipare sau din context, clandestină, întinsă ca o fâșie plană pe de-a întregul unei vieți sau punctate de un episod disruptiv. Iubirea e neîmplinită, neîmpărtășită sau dimpotrivă, vocea unui tot care nu poate supraviețui fără ambele sale jumătăți.

Allende își scrie antologia aducând laolaltă cele mai frumoase și emoționante pagini despre dragoste din vasta sa literatură, povestiri tandre şi pline de umor ce prefaţează fiecare capitol care ilustrează câte o fateţă a iubirii. Trecând tot acest mix prin decantul fantastic în care oamenii și viețile lor se împletesc cu puterea secretă a naturii, a moleculelor care alcătuiesc magia iluziei, a iubirii și a traiectoriei sale de cometă, Dragoste este cel mai frumos cadou pe care Allende îl face cititorilor săi, dar și îndrăgostiților de viață, de lume, de literatua sud americană sau unul de celălalt, care o citesc pentru prima oară.

 

*Posibilitatea unei insule, M. Houellebecq, metaforă pentru ascensiunea universală a speranței



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.