Jordi Puntí – Bagaje pierdute

on 15.07.2013 at 15:45

Christof, Christophe, Christopher, Cristòfol. Un nume și declinările sale geografice. Un substantiv cu 4 forme la persoana I singular și o singură formă la plural: Cristoforii. Sunt 4 fii unici, care împart același tată. Nedumeriți? Atunci, să începem povestea din alt unghi.

Gabriel Delacruz este un șofer de camion din Barcelona. Un personaj pasiv, mai degrabă spectator prin viață decât protagonist. Lucrează pentru o companiei spaniolă, iar în anii ‘70 face curse internaționale și are patru copii, cu patru femei diferite, în patru orașe ale Europei. I se nasc băieți, îi botează pe toți la fel și rupe timpuriu legătura cu ei. Fiii află unii de alții abia după ce devin adulți, atunci când Gabriel – dispărut de atâta vreme din viața lor – nu mai e de găsit niciunde pe fața pământului. E mort, a fugit, e răpit – orice variantă e posibilă. Pentru a descoperi ce s-a întamplat cu el, Cristoforii se întâlnesc și pornesc să-i refacă istoria.

Subiectul aduce a telenovelă și, scris de mine, chiar asta ar fi ieșit. Dar, spre binele literaturii universale, autorul romanului Bagaje pierdute (Maletes perdudes/ Empúries, 2010 ) este Jordi Puntí, considerat de critici drept unul dintre cei mai importanți scriitori catalani ai zilelor noastre. În același timp, este traducător și jurnalist. La cei 46 de ani ai săi, a publicat 5 cărți sub semnătură proprie și alte câteva ca parte a unui grup literar, scrie pentru ediția catalană a ziarului El Pais, are colaborări radio, lucrează pentru edituri barceloneze importante, a tradus scriitori precum Paul Auster, Amélie Nothomb sau Daniel Pennac și a coordonat o colecție de poezie medievală.

Așa cum cei 4 Cristofori ai săi sunt, în același timp, fii unici și frați, Bagaje pierdute este primul său roman, dar nu și primul publicat. A lucrat la el 7 ani, astfel încat, în 2010 – când cartea a văzut lumina tiparului – era deja a patra, după două culegeri de proză scurtă și un alt roman (Pell d’armadillo/ Proa, 1998, Animals tristos/ Empúries, 2002, Set dies en el vaixell de l’amor/ Mobil Books, 2003). Între timp, a mai publicat în 2011 un roman – Els castellans/ editura L’Avenç.

Bagaje pierdute a câștigat în Spania multe premii importante. Dar este un best seller și în Europa. A fost tradusă rapid în franceză, germană, portugheză și chiar în flamandă – un adevărat roman european, după cum îl califică Jordi Puntí. Care adaugă că a cunoscut mai mulți camionagii după ce a scris cartea decât înainte. A fost intervievat de o revistă auto specializată în transportul de marfă, o prietenă i-a trimis o fotografie cu un șofer de tir surprins în timp ce-i citea cartea, iar un alt tirist i-a propus chiar o călătorie cu camionul de la Barcelona la Helsinki.

E un succes pe care cartea îl merită din plin. Elegantă în stil și abordare, povestea este densă, plină de personaje cu trecuturi diferite, ale căror drumuri se întretaie. În același timp, însă, spațiul în care se desfășoară este unul larg. Puntí folosește istoria pentru a recrea portretele de ani ‘70 ale orașelor Frankfurt, Paris, Londra și Barcelona, dar istorisirea nu devine niciun moment nostalgică. Se transformă, însă, într-un joc de-a detectivii, în care frații regăsiți încearcă să adune indicii, să pună cap la cap amintiri diferite (dar cu amprentă comună), să reconstituie întâmplări, să găsească un protagonist în absență și – nu în ultimul rând – să afle de ce îi cheamă la fel. Acționează ca niște copii unici, al căror prieten imaginar tocmai a prins viață – iar la acestă joacă Jordi Puntí are experiență, pentru că și el a crescut singur la părinți.

Într-un interviu radio, Puntí a fost întrebat dacă își vede romanul ecranizat. Crede că ar fi greu de turnat în cinematografia spaniolă, pentru că este prea dens, adună prea multe fundaluri europene și epoci prea diferite. Dar, dacă ar fi să-l facă cineva de la Hollywood, atunci să fie Wes Anderson, regizorul lui The Royal Tenenbaums – spune el. Și adaugă, râzând: “Putem să visăm, e gratis”.