Ligia Pârvulescu: „Creația vine întotdeauna însoțită de distrugere, mai devreme sau mai târziu”

Translucid de Ligia Pârvulescu, a fost marele câștigător al concursului de debut literar „Primul roman”, ediție organizată în 2021. Romanul a fost publicat la Editura Litera, în colecția „Biblioteca de Proză Contemporană”, coordonată de scriitoarea Doina Ruști. La un an de la publicare, în întâmpinarea ediției a doua a acestui conscurs de debut, Andra Rotaru a dialogat cu Ligia Pârvulescu despre Translucid.

Într-o lume care pare să-și fi pierdut reperele, în care intelectualii sunt „sclavi, jucării sexuale și animale de sacrificiu”, ce mai oferă speranță?

Într-o lume golită de conținutul esențial, singurul lucru care poate oferi speranță nu poate fi decât găsirea unui lucru esențial, iar căutarea acestuia este ceea ce dă sens întregii existențe. În cele din urmă, chiar și într-o lume golită de sensurile profunde, acestea nu au dispărut, ci doar manifestările lor sunt greu de aflat. Creația există în orice fel de lume, iar căutarea și găsirea modalităților de a crea, de a aduce arta în prim-plan, de a sonda profunzimile sufletului pentru a exprima ceea ce stă ascuns în cele mai ascunse colțuri ale acestuia, asta dă sens oricărui fel de lume. Sensul oricărei lumi este creația, iar speranța rezidă în conștientizarea acestui lucru și în participarea la creație în toate formele ei.

Dacă A. Huxley ar citi acest roman, cum ți-ai imagina un dialog despre lumile noi?

Un dialog cu Huxley ar fi o nouă lume, în care totul ar fi creație – crearea a noi și noi lumi. Și poate a unor noi romane.

Crezi că ar putea exista vreodată o lume în care oamenii și-ar pierde capacitatea de a crea?

Cred că nimic nu se poate desfășura în afara creației. Chiar și cele mai abominabile fapte și lucruri fac parte din creație și, până la urmă, totul tinde spre găsirea unui echilibru. O privire subiectivă, foarte implicată în dramele personale ale propriei vieți și ale realității înconjurătoare imediate cu greu poate vedea asta, însă o privire de ansamblu, filosofică, asupra întregii funcționări a universului și chiar asupra istoriei pământului, o poate face cu ușurință. Totul este creație, orice sens și semnificație ar lua-o aceasta. Din actul creației fac parte și crima și pedepsirea ei, și evitarea pedepsei imediate și plata în alte modalități, poate atât de distanțate în timpul unei vieți omenești încât, fără multă atenție la aceste lucruri, cu greu se poate găsi legătura de cauzalitate – asta nu înseamnă că aceasta nu există, chiar dacă lucrurile sunt distanțate de zeci de ani de viață umană. Oamenii vor crea atât timp cât vor exista, și frumusețe și antidotul ei, ca să spun așa, iar creația va continua să existe și să își desfășoare manifestările mult timp după ce oamenii, poate, vor fi dispărut cu desăvârșire. Până la urmă, și dispariția umanității poate fi o variantă în care creația continuă, creația vine întotdeauna însoțită de distrugere, mai devreme sau mai târziu; distrugerea în sine face parte din creație. 

Uneori, detaliile relevante pot fi observate nu direct, ci cu ajutorul altor simțuri, luând-o pe „drumuri” periferice. Cum te-ai documentat pe parcursul scrierii acestui roman?

Simțurile „periferice” sunt de foarte mare importanță atunci când li se acordă atenție. Pentru mine ele sunt importante și în poezie, iar asta contează, pentru că romanul a început de la scrierea unui text poetic, de fapt. Documentarea ar putea purta numele de experiență, experiența vieții, a personajelor reale întâlnite, a filmelor vizionate, a cărților citite, a călătoriilor, a tot ceea ce s-a filtrat și s-a sedimentat într-un anumit mod de-a lungul timpului și care și-a găsit expresia câteodată în poezie, câteodată în proză, câteodată într-o formă hibridă a celor două, toate acestea văzute cu acea privire periferică, ce surprinde umbrele detaliilor. Și lumina lor. 

Femeile lumii noi, translucide, iau tot ceea ce pot, când pot, zâmbesc și urăsc. Se separă de corp și de emoții, nu mai sunt femei, sunt arme. Bărbații sunt obișnuiți cu degradarea și sunt absorbiți în autoadorarea artelor și talentelor. La lumina zilei persoanjele au o viață, în întunericul nopții, o alta. 

Dualitatea întotdeauna este o manifestare a unității. Intru câteodată pe un canal de youtube unde găsesc coregrafii de dans modern realizate într-un studio de dans, iar pe peretele din spatele celor care interpretează scrie cu litere mari unity in diversity. Cuvinte simple, dar care dincolo de semnificația lor de  suprafață – diverse stiluri de dans care converg spre o singură formă de manifestare, sensul filosofic este profund. Tot ceea ce există alcătuiește o unitate, chiar dacă la suprafață formele sunt atât de diverse, de diferite și uneori, de cele mai multe ori, percepute ca fiind chiar antagonice. Nu doar diferențele dintre femei și bărbați, dar și cele dintre copii și adolescenți, dintre aceștia și bătrâni, precum și cele dintre firi și caractere, dintre noapte și zi, dintre război și pace, toate alcătuiesc o unitate. Dacă noaptea și ziua nu pot exista una fără cealaltă, asta te face să te întrebi dacă lumea poate exista fără pace și război, ambele, în tandem. Și dacă nu cumva creația nu poate exista în afara distrugerii, ci doar alături de aceasta, precum ziua și noaptea, doar că desfășurate pe perioade istorice mult mai îndelungate. Pe lângă alte teme la care face referire, un posibil răspuns este dat și în romanul Translucid. Care, la rândul lui, făcând parte din tot ceea ce există, alcătuiește o unitate prin diversitatea stilurilor, acțiunilor și personajelor care își duc viața între coperte. 

Unul dintre personaje, „ca aproape toți artiștii, era un rege al vanității”. Și precum „zeii”, se înconjoară de tot ceea ce-l poate sluji. Te-ai inspirat și din realitățile autohtone actuale, în care raporturile de egalitate sunt încă departe de a fi înțelese sau integrate într-o normalitate? Prin prisma acestor comportamente abuzive, care devin dizgrațioase, personajele feminine din roman se dezîndrăgostesc. Și acesta este un manifest!

Cred că lucrurile nu țin neapărat de domeniul artistic. Domeniul artistic l-am ales pentru acel sens de desfășurare a acțiunii tocmai pentru că este un domeniu care poate fi perceput (și chiar este) mai aproape de tema creației universale. Lumea distopică din Translucid este o lume aflată în plină disoluție, care face apoi tranziția spre o altfel de lume, cu altfel de reguli, o lume ideală, deși sensurile ei trec dincolo de asta. Inspirația pentru descrierea raporturilor dintre femei și bărbați în roman a fost succesiunea evenimentelor mondiale de-a lungul timpului, nu neapărat lumea autohtonă. Dacă ar fi să fac referire la realitate, cred că firile și caracterele oamenilor nu sunt împărțite în funcție de sexul căruia aceștia îi aparțin, ci de cu totul alte lucruri. Desigur, anumite condiționări legate de apartenența la un sex sau altul continuă să existe și să se manifeste, dar lucrurile, chiar dacă în ritm lent, se dezvoltă – și diferențele de educație și de percepție în acest sens la ambele sexe încep să se estompeze. Sunt convinsă că acest lucru va continua, iar viziunea asupra familiei va fi complet schimbată în maximum două-trei generații, cu consecințe majore asupra modului de creștere și educare a copiilor. Întorcându-mă la una dintre întrebările tale anterioare, aceasta ar fi una dintre noile lumi despre care aș fi dialogat cu Huxley dacă aș fi putut avea ocazia. Sper ca acea lume chiar să ia ființă undeva în viitor.

Modificările lumii în care trăiesc personajele atrag și modificări ale paletei lor emoționale. Fiecare schimbare atrage după sine alte schimbări. Cum a fost când te-ai decis că ai ajuns la forma finală a romanului?

A fost ceva ce s-a întâmplat natural mai degrabă decât o decizie, și a fost firesc prin faptul că se apropia termenul de publicare, așa că la un moment dat am pus punct și am rămas la acea formă care a devenit finală. Altfel, cred că ar fi rămas un roman deschis la nesfârșit, dar cred că și asta e ceva natural, în general când scriu găsesc mereu ceva de modificat, de exprimat altfel. Ca trăire, am perceput încheierea romanului tot ca pe ceva firesc, care trebuia să se întâmple, ceva care a făcut parte cumva chiar din scrierea cărții. O perioadă încă am mai trăit în lumea dintre coperte, destul de mult timp aș putea spune, dar și asta cred că e ceva normal.

Se împlinește un an de când ai câștigat premiul pentru debut în roman din cadrul concursului organizat de editura Litera. Ți s-au împlinit așteptările, ți-au fost depășite? Ce proiecte literare ai în lucru?

A trecut deja un an, parcă a zburat, au fost multe evenimente, un an frumos și plin. Nu știam la ce să mă aștept în legătură cu ceea ce urma să se întâmple în urma concursului organizat de editura Litera, pot spune că așteptările mi-au fost depășite, a fost un an foarte bun. Am și acumulat noi experiențe, am filtrat în continuare din cele din trecut, am citit cărți noi, am cunoscut oameni noi, am văzut multe filme și am scris. În prezent scriu și poezie și proză și voi face asta în continuare – și mai ales mă bucur de fiecare zi în parte.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.