One World Festival: recomandări din librărie

on 16.03.2018 at 18:48

Astăzi începe cea de XI-a ediție One World, festivalul de film documentar dedicat drepturilor omului. Precum în anii anteriori, selecția de filme* este reușită prin prospețime și relevanță și vine în întâmpinarea nevoii de claritate într-o perioadă în care pare că nicăieri în lume viața nu este ferită de tensiuni. Așadar, printre temele abordate anul acesta se numără relația trecutului cu prezentul, rolul artei ca acțiune socială și politică, memoria arhivelor de film sau drepturile persoanelor LGBTQ.

Noi ne-am oprit asupra a cinci filme (dintre cele peste o sută din selecție), pe care le recomandăm mai departe împreună cu o serie de cărți ce dezbat aceleași teme. Sperăm ca titlurile să vină în completarea celor cinci documentare, nuanțând subiectele prezentate și oferind o perspectivă diferită asupra lor.

Eros privat extrem: cântec de dragoste 1974, regia Kazuo Hara + Confesiunile unei măști, de Yukio Mishima și Argonauții, de Maggie Nelson

Când sexualitatea este tabu, a vorbi despre intimitate este un act radical. Însă înfățișarea unui celălalt controversat devine un gest firesc (și curajos) când renunțăm la noțiuni predeterminate. Asta își propune Eros privat extrem: cântec de dragoste 1974, când Kazuo Ohara, regizorul filmului, alege să o filmeze pe fosta lui iubită. Pe parcursul anilor, camera o urmărește pe Miyuki, cum în viața sa cotidiană reușește să sfideze toate legile „firescului”, ca atunci când alege să aibă o relație cu un soldat american, să își asume condiția de mamă singură sau să își crească copilul alături de o altă femeie – toate acestea sub privirile insistente ale fostului ei iubit și (puțin mai târziu) ale noii lui iubite. Filmul experimental al lui Kazuo Hara ne-a amintit de Confesiunile unei măști de Yukio Mishima și Argonauții și Maggie Nelson, două cărți care oferă accesul în universul intim al celui care se găsește exclus și transformat, fără voia lui, în element al alterității.

#DeVăzut: pe 17 martie, 18:30, la Cinema Elvira Popesco

Încă o știre despre refugiați (Another News Story), regia Orban Wallace + Flamurile negre: ascensiunea ISIS, de Joby Warrick

Încă o știre despre refugiați propune o schimbare de perspectivă asupra crizei refugiaților din Orientul Mijlociu și a felului în care mass-media a ales să reprezinte fenomenul. Regizorul Orban Wallace pledează pentru responsabilizarea poziției celui din spatele aparatului și pentru analizarea mai atentă a implicațiilor din spatele deciziei de a reprezenta un eveniment.

Pentru acest film ne-am oprit la Flamurile negre: ascensiunea ISIS, de Joby Warrick, un studiu aprofundat despre evoluția terorismului islamic, care ne permite să înțelegem evenimentele premergătoare crizei care a răbufnit în 2015 (și care continuă și în prezent).

#DeVăzut: 17 martie, 16:30, la Cinema Muzeul Țăranului | 18 martie, 16:00, la Cinema Muzeul Țăranului

Lindy Lou, juratul numărul 2, regia Florent Vassault + Despre democrație în America, de Alexis de Tocqueville și O Americă înfricoșătoare, de Edward Behr

Când instrumentele democratice cu care operează un stat american devin insuficiente pentru cetățenii săi, începe un proces anevoios în care status quo-ul este chestionat. Ce mai rămâne în urma sa? Regizorul francez Florent Vassault o însoțește pe Lindy-Lou Wells, o femeie originară din Mississippi, în căutarea unor răspunsuri. Întrebările lui Lindy Lou datează din momentul în care, în calitate de jurat într-un proces, a decis condamnarea la moarte a acuzatului – în 31 state ale Americii pedeapsa capitală este în continuare legală.

Răspunsuri mai putem găsi uitându-ne la scrierile altor observatori ai Americii, din trecutul apropiat și îndepărtat: Alexis de Tocqueville și Edward Behr. Atenția cu care Tocqueville privește cetățenii americani, văzând în fiecare o cărămidă în marele bloc al identității americane, ne permite astăzi să revenim în prezent și să confruntăm observațiile lucide ale eseistului francez cu (in)actualitățile unui prezent sufocat de clișee și incertitudini. La rândul său, Behr radiografiază moravurile societății americane actuale, dintre care unele aveau să se dovedească premisele unor dezbateri intense și încă nerezolvate în politica de astăzi.

#DeVăzut: 18 martie, 16:30, la Cinema Elvira Popesco | 19 martie, 21:00, la Cinema Muzeul Țăranului

Suflet roșu, regia Jessica Gorter + Vremuri second-hand, de Svetlana Aleksievici

Într-o realitate precum cea de astăzi, în care tindem să credem despre „adevăr” că este mereu amenințat, „asediat” de manipulări dintre cele mai insidioase, un film precum „Suflet Roșu” ne eliberează de această „teroare” a afirmațiilor mincinoase și a știrilor false. Cum? Prin parcugerea unor destăinuiri ce înfățișează trăirile din trecut și prezent ale cetățenilor fostei Uniuni Sovietice și ale statutul rus de astăzi. Svetlana Aleksievici are o abordare asemănătoare. Autoarea bielorusă dă glas oamenilor, indiferent de statutul lor, iar acesta este puterea textului pe care Aleksievici îl „montează”. Fiecare povestitor își exercită dreptul de a deține adevărul propriu, subiectiv. Astfel, în fața cititorului are loc construcția unei lumi a paradoxului, unde mai multe contradicții sunt simultan adevărate.

#DeVăzut: 22 martie, 18:00, la Cinemateca Eforie | 23 martie, 18:30 Cinema Muzeul Țăranului

Sahia Vintage Mix + Și eu am trăit în comunism, editată de Ioana Pârvulescu

Sahia Vintage Mix este produsul unui eveniment important în cinematografia autohtonă: recuperarea a sute de materiale din arhiva studioului de film documentar Sahia fondat în timpul regimului comunist. O combinație între filme de propagandă și filme semnate de autori care încercau și altceva decât estetica și tonul ponosite ale filmelor realizate la comandă, Sahia Vintage Mix este dovada unei realități care, în trecut, a suferit falsificări și a unui trecut care este transformat de mistificări în prezent. Cartea editată de Ioana Pârvulescu, Și eu am trăit în comunism, adună amintirile oamenilor (care scriu sub anonimat) contemporani cu evenimentele înfățișate de filmele Sahia. Comparate, între cele două se observă o discrepanță care pune pe gânduri și care pornește o conversație despre valențele observațiilor și relatările mediatice despre prezent.