Cea de-a doua ediţie a Conferinţelor Eruditio “Valoarea arhitecturii în arhitectura valorii” începe în curând
A doua ediţie a Conferinţelor Eruditio dedicate arhitecturii va avea loc pe 5 iunie 2018, începând de la ora 15:00, la ARCUB Gabroveni. Membrii Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), ai Uniunii Arhitecţilor din România (UAR), ai Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR), studenţii la arhitectură şi reprezentanţii mass-media îşi pot rezerva participarea gratuită la eveniment înscriindu-se la office@bluemasters.ro.
Conferinţa “Valoarea arhitecturii în arhitectura valorii” îşi propune să analizeze factorii care influenţează percepţia publică cu privire la valoarea arhitecturii şi impactul serviciilor de arhitectură în creşterea calităţii vieţii şi în dezvoltarea economiei naţionale. 13 speakeri, în 3 paneluri, folosind 4 studii de caz, vor oferi răspunsuri concrete, tranşante, în cadrul dialogului inedit propus de organizatori cu specialişti din domeniul arhitecturii, experţi evaluatori, reputaţi oameni de marketing şi comunicare sau reprezentanţii unor instituţii de cultură şi ONG-uri, parteneri valoroşi ai arhitecţilor şi ambasadori ai domeniului arhitecturii.
În cadrul acestui eveniment se va lansa concursul “Premiile Eruditio pentru comunicare în arhitectură”, sub patronajul Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), a Uniunii Arhitecţilor din România (UAR), cu susţinerea companiei QFort. Concursul se adresează atât jurnaliştilor care sunt angajaţi ai unei instituţii media, cât şi freelancerilor, bloggerilor sau studenţilor la arhitectură şi arhitecţilor care au publicat articole sau materiale audio-video care comunică în spaţiul public prin intermediul unor canale media. Câştigătorii celor două categorii supuse jurizării, presă scrisă respectiv presă audio-video, îşi pot atribui marele premiu, în valoare de 2000 de euro, şi o menţiune, în valoare de 500 de euro, pentru fiecare categorie.
Juriul va fi format din personalităţile şi specialiştii invitaţi să vorbească audienţei, din reprezentanţi ai organizaţiilor partenere şi ai sponsorilor. 40% din scorul final se va obţine ca urmare a votului publicului.
Pentru a afla mai multe detalii despre tematică şi condiţiile înscrierii în concurs vă invităm să participaţi la conferinţă.
Evenimentul se va încheia cu o degustare de vinuri de la Crama 1000 de chipuri wine bar şi catering deluxe inclus.
Partenerii evenimentului sunt brandurile QFort, Illy, 1000 de chipuri, Cărtureşti, Delaco, iar partenerii instituţionali sunt Ordinul Arhitecţilor din România (OAR), Uniunea Arhitecţilor din România (UAR), Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR), Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC), Primăria Capitalei şi ARCUB.
There are no comments
Add yours