Recenzie: Al patrulea zid – de Sorj Chalandon

Al patrulea zid, Sorj Chalandon, Humanitas 2014, colecția Raftul Denisei
Traducere de Doru Mareş

“Țara acestui roman este războiul” – e o frază pe care Sorj Chalandon o repetă în fiecare interviu pe care îl dă. Este și motivul pentru care rândurile ce urmează vor dezvălui povestea. Pentru că într-o astfel de lectură nu e bine să intri din întâmplare.

Sorj Chalandon și-a construit Al patrulea zid suprapunând două lumi – pe cea a teatrului peste cea a războiului. Georges, personajul său principal, este un militant rămas fără ideologie și, în același timp, un om de teatru. Misiunea lui este o promisiune făcută prietenului său, pe patul de moarte: aceea de a pune în scenă Antigona lui Jean Anouilh la Beirut. Mai mult, actorii trebuie aleși din rândul tuturor facțiunilor combatante.

Este anul 1982, în plin război civil libanez, în ajunul invaziei israeliene și a masacrelor de la Sabra și Shatila. Ideea unei piese de teatru într-o țară sfârtecată pare absurdă și disporporționată. Un capriciu occidental, un egoism pe care i-l reproșează lui Georges chiar și unii dintre combatanți. Însă un gând de o frumusețe nebunească: două ore de calm, de armistițiu, furate unui conflict sângeros, pe o linie de demarcație, pentru a vorbi despre rezistență și tragedie. Un gest artistic, sortit din start eșecului. Antigona lui Anouilh servește cauzei. De fapt, oricărei cauze, pentru că fiecare comunitate religioasă alege să interpreteze textul într-o cheie diferită, iar regizorul acceptă situația. O piesă de teatru pusă în scenă – ea însăși – când totul părea pierdut. Antigona lui Jean Anouilh a fost jucată pentru prima dată în 1944, în Parisul aflat sub ocupație – naziștii au aplaudat-o drept formidabilă, Rezistența Franceză a considerat-o genială. Fiecare parte și-a ales din ea eroii personali și propria cauză.

Pentru scena de teatru tradițională, cel de-al patrulea perete este zidul imaginar dintre actori și spectatori. Linia de demarcație dintre imaginar și real. Ultima frontieră dintre o tabară și cealaltă. Este peretele pe care Sorj Chalandon îl sparge pentru personaj, ca să îl ridice pentru scriitor.

Sorj Chalandon spune adesea că poartă războiul în el. Este un fost militant al stângii proletare, la fel ca personajul său, Georges. Un fost reporter de război ce a văzut fețele morții în Liban, exact în perioada cu care îl trimite pe Georges să se confrunte. În cei 34 de ani în care a scris pentru Libération, Chalandon a relatat din multe alte zone de conflict – Irlanda de Nord, Iran, Irak, Somalia sau Afganistan. Fără să povestească o istorie trăită, Al patrulea zid vorbește despre experiențele și sentimentele autorului. După cum declară acesta, prin scris permite otrăvii războiului să iasă din el, cum nu și-ar fi permis din poziția de reporter de război.

“Naivitatea și furia mea de tânăr francez ce milita pe străzi a fost lovită de duritatea războiului adevărat. Oameni ca mine s-au trezit în fața războiului crezând că îl cunosc. Nu era așa”, se destăinuia Sorj Chalandon într-un interviu pentru lanțul de librării Filigranes, adăugând: “La întoarcere, deși părem la fel, ne lipsesc bucăți.”

Sorj Chalandon își împrumută și numele personajului său: Georges este unul din destul de multele prenume ale scriitorului (Sorj fiind, de fapt, diminutivul cu care îl alinta bunica, în copilărie). După 30 de ani de când purta în sine imaginile războiului din Liban, Chalandon își construiește un personaj tragic și îl sacrifică: are nevoie de cineva care să facă drumul în locul său. Îi împrumută trăirile, experiențele și durerile sale – ororile văzute (personajul Imane/ Antigona este creat având în minte doar trupul sfârtecat al unei tinere, în tabăra de refugiați de la Shatila), șocul-post traumatic la întoarcerea la Paris (scena cu clovnul și cea cu înghețata sunt reale) și chiar unele gânduri șocante – Chalandon vorbește, în interviurile sale, despre fascinația momentului de pe câmpul de luptă, ca ultimul pe care l-ai putea trăi și despre sentimentul că nimic nu va mai fi atat de intens în întreaga viață.

Cititorul ar putea bănui în carte o terapie, o “exorcizare” (în lipsa unui termen non-religios la fel de puternic). Dar Sorj Chalandon nu crede că poți vindeca prin scris. Poți, însă, împărtași. Când cineva trăiește o traumă ca cea a războiului, povestea sa este ascultată la început, dar – extrem de rapid – începe să deranjeze. Puțină lume ține să audă istorii neplăcute, spune Chalandon. Aici intervine cartea.

Deși este foarte bine situat în spațiu și timp, Al patrulea zid dezvăluie instantanee ale morții din țara universală a războiului. Iar Sorj Chalandon spune că, pentru a scrie aceste pagini, a trebuit să plece de acasă. Nu putea amesteca imaginile sângeroase cu cele zilnice, ale fetelor sale jucându-se prin casă.

Astăzi, Sorj Chalandon scrie ziua pentru săptămânalul de satiră Le Canard enchaîné, iar noaptea pentru romanele sale. Un foarte bun reporter de război și judiciar, a primit în 1988 premiul Albert-Londres, pentru cel mai bun reporter de presa scrisă. Cinci din cele șase romane ale sale sunt, de asemenea, premiate. Dar, dintre toate distincțiile, cele venite din partea publicului tânăr pentru “Al patrulea zid”  par să îl bucure cel mai mult.

“Nu credeam că, în violența și brutalitatea sa, o astfel de carte poate fi văzută nu ca una de război, ci ca una de pace. Acesta a fost scopul meu, dar mi-era teamă că nu va fi înțeles. A fost, și încă de elevi de liceu” afirmă scriitorul. Le Quatrième Mur (Grasset, 2013) a primit Prix Goncourt des lycéens (2013), le Goncourt/ le choix d’Orient (cu un juriu de studenți din Liban, Egipt, Siria, Irak și Palestina) şi Premiul Liste Goncourt/ le Choix Roumain (alegerea unui juriu de studenți din universitățile românești). “Să-ți imaginezi un palestinian din Gaza și un român din București, citind aceleași pagini, în același timp, este un gând de o frumusețe amețitoare”, spune Sorj Chalandon, care își explică romanul prin schimbul de replici dintre doi liceeni francezi. Când unul dintre ei i-a spus că Al patrulea zid  nu oferă nicio speranță, cel de-al doilea i-a dat replica: “Speranța nu stă în istoria povestită, ci în faptul că a fost scrisă”.

—————–

Textul de față folosește informații din interviurile lui Sorj Chalandon pentru salon-litteraire.com, cqfd-journal.org, pentru librariile Mollat, Filigranes și FNAC.com

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.