WhatsApp Image 2020-09-21 at 20.01.37 (2)

Seria de broșuri „Cărți esențiale”. Recomandări pentru părinți

Pentru a veni în sprijinul cititorilor noștri, am lansat proiectul „Carti esentiale”, o serie de broșuri unde specialiști din diverse domenii recomandă cititorilor cărțile esențiale care ajută la o mai bună înțelegere a anumitor aspecte din viața lor. 


Dr. Simona Radu Răuță, psihiatru și psihoterapeut, a studiat medicina în România și s-a specializat în psihiatrie la St George’s Hospital Medical School din Londra și apoi la Oxford School of Psychiatry. În prezent colaborează cu clinici din București și are propriul cabinet de psihiatrie și psihoterapie. Este interesată de un număr de aspecte care țin atât de dezvoltarea normală a personalității, cât și de factorii care duc la tulburări ale acesteia. Are un interes special în evoluția emoțională a nou-născutului și a copilului – dificultățile din această perioadă regăsindu-se de multe ori în tulburările emoționale ale adulților -, precum și în nevoile și dificultățile emoționale ale mamelor. Acestea sunt adeseori dificil de exprimat de către mame și greu de acceptat de către anturajul acestora, cu consecințe dintre cele mai complexe atât asupra mamei, cât și asupra (și mai ales) a copilului. Selecția de carte include titluri care vin în sprijinul părinților în procesul frumos, dar și delicat de însoțire a copilului către viața independentă și maturitate, parcurs de-a lungul căruia părintele, invariabil, are multiple oportunități de a revizita aspecte ale propriei evoluții.

Unul dintre cele mai frumoase drumuri în viața fiecăruia dintre noi este cel în care ne însoțim copiii de la naștere spre maturitate. Ca orice drum, are părți care trec pe nesimțite și are urcușuri care par interminabile și ne întrebăm dacă vom ajunge vreodată pe culme. Ajută mult, pe acest traseu de anduranță, dacă părinții își pot asuma acest rol de ghid cu calm și acceptare. Copilul nostru ia „formă” lângă noi și „se transformă” continuu, chiar de la naștere (sau chiar dinainte), iar experiențele pe care le traversează împreună cu mama au un rol determinant în devenirea „întru ființă”. Ce fel de persoană va fi, cum va vedea lumea, ce fel de prieteni își va face, în care mod anume își va pune amprenta asupra lumii și cum își va crea nișa de confort – toate acestea sunt strâns legate de nemaipomenitele întâmplări din primii ani de viață. Selecția de carte inclusă are intenția de a oferi noilor părinți (și nu numai) suport și ghidaj pe acest drum. Ca orice parcurs, ajută dacă ai la tine o hartă, sau măcar o reprezentare a ceea ce urmează să se întâmple la o cotitură sau alta! Sunt cărți despre bebe și sunt cărți despre noi, pentru că nu există copil în izolare, ci doar în tandem copil-mamă sau copil-părinți. Ce îi învățăm, la final (și fără să intenționăm neapărat), este cine suntem noi! Călătorie frumoasă!

Simona Radu Răuță

Recomandări pentru părinți

1. Puncte de cotitură. De la naștere la 3 ani
T. Berry Brazelton, Joshua D. Sparrow

Cartea scrisă de reputatul medic pediatru T. Berry Brazelton este dedicată tuturor părinților și bebelușilor lor, dar și educatorilor și adulților care lucrează cu copiii. Volumul reprezintă o carte fundamentală despre bebeluși și copiii până la trei ani. În prima parte a cărții, autorul realizează o prezentare amănunțită a „punctelor de cotitură” – acele momente-cheie în dezvoltarea motorie, cognitivă și emoțională a copilului – începând de la naștere și până la trei ani. Alimentația, somnul, abilitățile motorii și cognitive, deprinderea toaletei, comunicarea sunt explicate în fiecare etapă de dezvoltare a copilului.

2. Puncte de cotitură. De la 3 la 6 ani
T. Berry Brazelton, Joshua D. Sparrow

Cel de-al doilea volum al cărții Puncte de cotitură arată părinților cum să aplice această abordare înnoită în ceea ce privește anii „magici” – de la vârsta preșcolară până în clasa întâi.
Împreună cu pedopsihiatrul de la Harvard Medical School, dr. Joshua Sparrow, autorul interpretează dorințele, temerile, luptele, visele și victoriile acestor ani, cu multă empatie și mult umor și cu aceeași înțelegere caracteristică față de punctul de vedere al părinților. Partea a doua prezintă cele mai importante provocări și aspecte problematice pentru părinții moderni, dintr-o perspectivă expertă și cu sfaturi care să vină în sprijinul acestora. Printre subiectele abordate se numără: adopția, astmul, ADHD (Tulburarea de Deficit de Atenție și Hiperactivitate), calculatorul, depresia, diferențele, divorțul, problemele alimentare, pierderea și suferința, manierele, siguranța, sexualitatea, somnul, întârzierile în vorbire, televizorul.

3. Creierul copilului tău
Daniel J. Siegel, Tina Payne Brison

„Strategii de liniștire a copilului într-un mod plin de compasiune” este descrierea făcută de cotidianul The Washington Post acestei cărți care prezintă 12 strategii-cheie pentru o dezvoltare cerebrală sănătoasă și pentru o copilărie mai calmă și mai fericită. Bazându-se pe date recente din diverse științe, autorii explică de ce copiii au accese de furie, se bat ori stau îmbufnați. Apoi ne învață cum să convertim fiecare „ieșire”, conflict sau teamă într-o ocazie de a cultiva o dezvoltare emoțională și intelectuală sănătoasă a copiilor, astfel încât să avem cu toții o viață echilibrată, plină de sens și de armonie. „Dacă ai fete, trebuie să citești această carte. Te va ajuta să alegi cea mai bună cale pentru a-ți crește fiica.” – The Sunday Times

4. Zece lucruri de care au nevoie fetele ca să crească puternice și libere
Steve Biddulph

Să crești o fată este o provocare. În ziua de azi – mai mult decât oricând – există numeroși factori care răpesc ani buni din copilăria unei fete și o pot transforma într-o adolescentă și, ulterior, într-o femeie neîmplinită și nefericită. Internetul, mass-media și întreg mediul înconjurător au o influență decisivă asupra copiilor și le pot distruge viața dacă părinții nu sunt pregățiți să-i protejeze. Această carte propune zece elemente-cheie, testate pe sute de părinți din întreaga lume, care te vor ajuta să le oferi fetelor tale șansa să crească în siguranță și să pornească cu bine în viață. Renumitul psiholog Steve Biddulph oferă în acest volum nu doar informații teoretice prețioase, ci și o experiență interactivă. Întrebările și testele te vor ajuta să identifici ce este unic la familia ta și la fetele tale; cu ajutorul lor vei afla ce trebuie să faci ca să fii părintele de care copila ta are nevoie.

5. Cum să vorbim copiilor dacă vrem să ne asculte și cum să-i ascultăm pentru ca ei să ne vorbească
Adele Faber, Elaine Mazlish

Cartea este considerată manualul părinților care doresc să comunice mai bine cu copiii și să obțină rezultate prin metode de cooperare eficiente și benefice pentru întreaga familie. Volumul Cum să vorbim copiilor daca vrem să ne asculte și cum să-i ascultăm pentru ca ei să ne vorbească este o carte valoroasă de parenting ce oferă informații teoretice și aplicații practice, cu exemple în comparație: așa „da”, așa „nu”. Autoarele ne invită să practicăm ascultarea, să ne evaluăm puterea de ascultare în relație cu copilul nostru și să facem exerciții de identificare, în care ne imaginăm pe noi înșine primind același răspuns pe care tocmai l-am dat copilului nostru.

6. E băiat! Dezvoltarea fiului tău de la naștere până la optsprezece ani
Michael Thompson, Teresa H. Barker

Psihologul Michael Thompson, expert recunoscut la nivel internațional, și jurnalista Teresa Barker explorează aici multiplele moduri în care băieții se străduiesc să obțină masculinitatea și să se autodefinească, identificând cele mai importante etape de tranziție care marchează dezvoltarea psihologică și sănătatea emoțională a băieților.

7. Inteligența parentală. Disciplina dincolo de drame și haos emoțional
Daniel J. Siegel, Tina Payne Bryson

Bazată pe descoperiri recente despre creier, această carte oferă o abordare de tip „relațional” care are în spate dorința înnăscută a copiilor de a-i mulțumi pe părinți și de a se înțelege cu ceilalți. Plină de povești sincere și ilustrații ludice care dezvăluie sugestiile autorilor asupra vieții, Inteligența parentală prezintă mesaje clare într-un format practic.

8. Cum să înțeleg emoțiile copilului meu
Robert Zuili

Robert Zuili este psiholog clinician, coach și autor de cărți de dezvoltare personală. Acesta explică într-un mod simplu și documentat cum să reacționăm mai bine la emoțiile copiilor noștri și să le asigurăm astfel un echilibru emoțional mai bun, astăzi și în viitor.

9. Nu ți-e scris în gene. Adevăratele motive pentru care copiii le seamănă părinților Oliver James

În ultima sa carte-pledoarie pentru rolul creșterii și educației asupra personalității viitorului adult, Oliver James pune la îndoială unele dintre cele mai adânc înrădăcinate prezumții despre felul în care moștenirea genetică ne pune la cale destinul. Nu ți-e scris în gene este un strigăt împotriva tiraniei „destinului genetic” și un apel pentru „bună-creștere.”

10. Parenting pozitiv. Ghid esențial
Rebecca Eanes

Parenting pozitiv este mai mult decât o carte pentru părinți. Este un ghid al legăturilor interumane. Rebecca Eanes descrie un parcurs menit să clădească familii fericite, unite prin legături profunde. Copiii noștri ne-au fost încredințați ca să îi pregătim, cu iubire, pentru lumea plină de provocări care îi așteaptă. Ca să le facem față împreună, Rebecca Eanes ne recomandă parentingul pozitiv: o metodă alternativă de educare a copiilor bazată pe atașament, respect reciproc, atitudine proactivă, empatie și disciplină pozitivă. Convinsă că problemele vieții nu se rezolvă prin pedepse și că lipsa lor nu este totuna cu lipsa disciplinei, autoarea ne îndeamnă să ne apropiem sufletește de copiii noștri, fără teamă, și ne propune soluții simple cu ajutorul cărora putem ajunge la armonie în viața de familie.

11. Simbioză si autonomie. Trauma si iubire dincolo de complicatiile simbiotice
Franz Ruppert

Întreaga noastră viață suntem în căutarea unui echilibru satisfăcător și sănătos între legăturile simbiotice și puterea de-a acționa liber. Însă găsirea justei proporții între dependență și autonomie devine extrem de dificilă atunci când individul a trecut în primii săi ani de viață printr-o „traumă simbiotică” la nivelul relației de atașament cu mama sau cu alți îngrijitori apropiați. Atunci când sugarul sau copilul mic nu obține de la mama sa iubirea, siguranța, protecția și căldura de care are absolută nevoie, el va cădea pradă unor „complicații simbiotice” care, în dezvoltarea sa ulterioară, vor lua forma unor comportamente adictive, anxioase sau chiar schizofrenice. Prin numeroase studii de caz, Ruppert demonstrează în ce fel abordarea bazată pe constelațiile familiale – și mai specific pe „constelarea intenției” – poate aduce autonomia și integrarea persoanelor traumatizate și afectate de un clivaj psihic timpuriu. Datorită multiplelor forme ale „complicațiilor simbiotice” (din familii, dar și din organizații sau chiar la nivel de națiune), cartea este de interes nu doar pentru psihotraumatologi, dar și pentru consilieri, terapeuți ori sociologi și specialiști în asistență socială.

12. Crearea și ruperea legăturilor afective
John Bowlby

Descoperirea atașamentului de către John Bowlby, în a doua jumătate a secolului XX, a fost revoluționară pentru înțelegerea primei etape a vieții, dar și pentru psihopatologie și pentru reprezentarea reacțiilor în fața doliului, pierderii, separării. Pentru ca puiul de om să supraviețuiască și să-și dezvolte potențialul cu care a venit pe lume, e necesară prezența afectivă a unei persoane, de regulă mama, care în mod ideal oferă siguranță și încredere. Pierderea acesteia dereglează echilibrul atât de fragil al copilului și are consecințe în viața sa de adult.

13. 12 reguli de viata Un antidot la haosul din jurul nostru
Jordan B. Peterson

Plin de umor și asociind în mod surprinzător adevăruri ale tradiției occidentale cu ultimele descoperiri din neuroștiințe, psihologul canadian Jordan B. Peterson ne îndeamnă să revenim la clasicele virtuți (disciplină, curaj, onestitate, prietenie etc.) și să ne asumăm răspunderea pentru existența noastră tragică, în care există totuși un sens care așteaptă să fie căutat. A cincea regulă din cartea lui Jordan Peterson, 12 Reguli de viață – Un antidot la haosul din jurul nostru, este o meditație practică cu privire la arta de a crește copiii. Astăzi, când verbe ca a disciplina și a pedepsi au devenit tabu, psihologul canadian are curajul să vorbească despre importanța pedepsei în creșterea copilului. Capitolul care dezvoltă regula numărul cinci este intitulat „Nu-ți lăsa copiii să facă nimic ce te-ar face să-i displaci.” Rolul primordial al părintelui este de a fi o interfață între lumea dură și necruțătoare și creatura proaspăt venită pe lume și neajutorată. Peterson avertizează: dacă nu îți vei educa tu însuți copilul (și a educa înseamnă, aproape inevitabil, și a pedepsi) atunci o va face viața. Și o va face fără mila și dragostea părintească. Din fericire, Peterson face mult mai mult decât să enunțe pur și simplu o regulă. El reușește să îmbine meditația cu privire la rolul educației cu sugestii practice. De exemplu, cum să adormi un copil care nu vrea să doarmă sau cum să hrănești un copil care nu vrea să mănânce.

14. Iubirea se construiește în doi
Shaaron Biddulph, Steve Biddulph

„La început iubirea e o binecuvântare, dacă nu un noroc. Apoi devine o realizare.” Iubirea, cred autorii acestei cărți intitulate, cu un joc de cuvinte intraductibil în română, The Making of Love, e o construcție care cere timp. E posibil să ai nevoie de 20 de ani ca să atingi extazul amoros de care tu și partenerul tău de cuplu sunteți capabili. Și e posibil să aveți nevoie de ani mulți ca să ajungeți să vă înțelegeți cu copiii voștri. Construcția iubirii va fi mai ușor de realizat dacă urmăm sfaturile acestui cuplu de psihoterapeuți, celebru în Australia.

15. O educație emoțională
Alain de Botton

,,Maturitatea emoțională nu e ceva ce ni se întâmplă în timp ce noi așteptăm pasiv, necesită educație timpurie, disponibilitate spre învățare și practică neobosită. E ceea ce ne oferă Alain de Botton, una dintre cele mai lucide și lirice minți ale vremurilor noastre, în O educație emoțională.” Maria Popova în Brain Pickings. Inteligența emoțională e un concept care continuă să sune destul de ciudat, pentru că tindem să o percepem drept o capacitate unitară, și nu ca ceea ce este de fapt: un cuvânt atotcuprinzător pentru ceea ce reprezintă în realitate o suită de calități, direcționate spre o multitudine de obstacole diferite. Există inteligență matematică și culinară, inteligență legată de literatură și inteligență față de animale. Putem fi siguri că nu există o persoană complet inteligentă – și probabil nici vreuna de-a dreptul proastă.


Citește mai departe!
Recomandarea Cărturești pentru o viață de învățare continuă. Într-o epocă a confuziei morale și practice, cărțile de autocunoaștere au nevoie iminentă de regândire și reabilitare.

Vă invităm să descoperiți și alte cărți dedicate îngrijirii și educării copilului pe site-ul carturesti.ro.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.