Salonul European de Bandă Desenată, ediţia a II-a. BD pe toate feţele
Desenele revin în bandă şi transformă oraşul Bucureşti, pentru două săptămâni şi jumătate, în capitala neoficială a benzilor desenate.
Salonul European de Bandă Desenată, aflat la a doua ediţie, propune, în perioada 3-20 noiembrie 2011, la galeria Foto Anexa a Muzeului Naţional de Artă Contemporană (Calea Moşilor, nr. 62-68), 16 expoziţii, numeroase ateliere de creaţie, întâlniri cu artişti din şapte ţări, dezbateri, conferinţe, sesiuni de autografe, lansări de carte, precum şi proiecţii de filme şi concerte.
Deschiderea va avea loc joi, 3 noiembrie, la ora 18.30. Vor lua cuvântul Mihai Oroveanu, director MNAC, Didier Dutour, director al Institutului Francez de la Bucureşti şi preşedinte al clusterului EUNIC în România, Jean Auquier, director general al Centrului Belgian de Bandă Desenată de la Bruxelles. La vernisaj vor fi prezenţi Bernard Swysen (Valonia-Bruxelles), autor şi profesor de bandă desenată la Academia de Artă din Bruxelles, Sascha Hommer (Germania), artist de bandă desenată, Pedro Moura (Portugalia), curator, Máša Bořkovcová (Cehia), etnolog şi expert pe problemele romilor.
Printre expoziţiile care vor putea fi vizitate la SEDB se numără Călătorie în cea de-a 9-a dimensiune: banda desenată Valonia-Bruxelles, Banda desenată contemporană din Portugalia, O Přibjehi – prima trilogie cehească de benzi desenate dedicată povestirilor romilor, expoziţia BD prilejuită de Preşedinţia poloneză a Consiliului Uniunii Europene, planşele originale rezultate din colaborarea Nichita Stănescu – Sandu Florea, Comment faire une BD (Editura M.M. Europe), Creating Comics – rezultatele atelierului Sascha Hommer & Kati Rickenbach, Bitta Generation (BD şi ecologie), Strâmb living (Brynjar Bandlien), Cartea lui George, expoziţii dedicate unor romane grafice – Travesti de Mircea Cărtărescu (Edmond Baudoin) şi Stigmata (Lorenzo Mattoti), expoziţiile de autor Livia Rusz, Dominique Goblet (BD contemporană/curent alternativ) şi Ilan Manouach, expoziţia cu lucrări publicate în revista Comics.
Programul include conferinţe, ateliere şi sesiuni de autografe susţinute de Pedro Moura (Portugalia), Bernard Swysen (Valonia-Bruxelles), Máša Bořkovcová (Cehia), Jean-Lorin Sterian, Eugen Erhan, Tudor Muscalu, Octav Ungureanu, Ilan Manouach (Grecia), Dominique Goblet (Valonia-Bruxelles). Vor fi lansate, în prezenţa autorilor, Cartea lui George (publicată de Hardcomics şi Jumătatea plină, cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional), Travesti de Mircea Cărtărescu, roman grafic de Edmond Baudoin (publicat de Editura Humanitas şi Jumătatea plină, cu sprijinul Institutului Francez din Bucureşti), Strâmb living de Brynjar Bandlien (publicată de Hardcomics şi Jumătatea plină cu sprijinul Căminului Cultural) şi Stigmata de Lorenzo Mattotti (publicat de Editura Art şi Jumătatea plină), Livia Rusz – autori Dodo Niţă şi Kiss Ferenc, precum şi Catalogul Muzeului Benzii Desenate.
Sillyconductor, Makunouchi Bento (România) şi Balinese Beast (Grecia) vor concerta, cu ocazia Salonului, la Control Club. Proiecţii de scurtmetraje de animaţie poloneze şi desene animate pentru copii se adaugă ofertei acestei ediţii în cadrul căreia organizatorii promit şi câteva evenimente-supriză. Trei puncte de vânzare de carte şi reviste vor fi la dispoziţia publicului iubitor de bandă desenată.
There are no comments
Add yours