„Tu ești un alt eu – O catedrală a corpului”, un proiect de Adina Pintilie La Biennale di Venezia 2022
Proiectul ce va reprezenta România la cea de-a 59-a ediție a Bienalei de Artă de la Veneția, ‘Tu ești un alt eu – O catedrală a corpului’, a fost prezentat astăzi în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul Institutului Cultural Român. Proiectul creat de Adina Pintilie și curatoriat de Cosmin Costinaș și Viktor Neumann a fost selectat în urma Concursului național organizat de Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Cultural Român. La Pavilionul României din Giardini della Biennale va fi expusă o instalație audio-vizuală, ce va fi completată de o instalație VR găzduită de Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția, precum și de un program public ce se va desfășura pe parcursul Bienalei (23 aprilie – 27 noiembrie 2022).
Tu ești un alt eu – O catedrală a corpului’ / ‘You Are Another Me – A Cathedral of the Body’ se remarcă atât prin impactul estetic al instalațiilor video potențate de imersivitatea spațiului expozițional, care deconstruiește privirea cinematică unidirecțională, cât și prin actualitatea temei, rigoarea conceptului curatorial și abordarea intersecțională a subiectului propus. Juriul a apreciat în unanimitate proiectul, îndeosebi pentru abordarea sa originală asupra poeticii și politicii intimității și pentru tematizarea politicilor corporalității, folosind arta ca instrument pentru a deschide un spațiu în care se poate materializa ideea unei comunități mai incluzive.
Motivația juriului
În cadrul conferinței de presă, Attila Kim, Comisarul României pentru Bienala de Artă de la Veneția a declarat: „Continuând seria artiștilor români de mare succes internațional, care au reprezentat România la ultimele ediții ale Bienalei de Artă de la Veneția, cu expoziții alternând opere realizate nu numai în mediile clasice ale artei, cum sunt pictura și grafica, ci și prin instalații de artă sau performance, anul acesta vom prezenta o nouă față a artei contemporane românești, prin intermediul Adinei Pintilie. Artista propune o instalație video complexă în expoziția realizată în Pavilionul României din Giardini della Biennale și în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția.Doresc să îi felicit pe toți participanții la concursul de selecție pentru proiectele prezentate, care au demonstrat încă o dată varietatea scenei românești de artă contemporană, creativitate și viziune curatorială, și nu în ultimul rând, profesionalism în management cultural.”
Prezent la conferință, președintele Institutului Cultural Român, Liviu Jicman, a afirmat: „Participarea României la Expoziția Internațională de Artă – La Biennale di Venezia materializează un dialog cu lumea artei contemporane internaționale inițiat acum peste 100 de ani, când a avut loc prima prezență românească la acest eveniment. Prin participarea la Bienală, artiștii români au o contribuție semnificativă la consolidarea unei poziții relevante și respectate a României în contextul internațional al artei contemporane. Institutul Cultural Român continuă tradiția de a susține prezența românească la Bienala de la Veneția, aceasta rămânând o prioritate pentru noi. Am încredere că juriul, care a reunit experți români și străini de cel mai înalt nivel, a făcut o alegere care va avea aprecierea publicului.”
Liviu Brătescu, Secretar de Stat în cadrul Ministerul Culturii, a declarat: „Bienala de Artă de la Veneţia este unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale internaţionale, cu o tradiţie de peste 100 de ani, având ca scop promovarea noilor tendinţe artistice, prin organizarea de manifestări internaţionale dedicate artei, arhitecturii, cinematografiei, dansului, muzicii şi teatrului. Felicit echipa proiectului ‘Tu ești un alt eu – O catedrală a corpului’, care va reprezenta România la cea de-a 59-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă– la Biennale di Venezia. Prin proiectul ‘Tu ești un alt eu – O catedrală a corpului’, România expune pe scena Bienalei o perspectivă universal valabilă, care se remarcă prin promovarea diversității și a incluziunii. Proiectul aduce o contribuție semnificativă la conversațiile actuale, ce reevaluează normativul în materie de gen, abilități și diversitate corporală, conceptul său încadrându-se în tematica Bienalei de anul acesta, ce pune accent pe reprezentarea corpurilor și metamorfoza lor.”
Andrei Novac, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a declarat: „Bienala Internațională de Artă de la Veneția este un eveniment de tradiție, de o importanță esențială pentru dinamica culturală contemporană. Fondată în 1895, Bienala de Artă este una dintre cele mai prestigioase manifestări culturale din lume, la care România a participat pentru prima dată cu o expoziție națională în 1924, iar în 1938 a construit pavilionul național, sub îngrijirea lui Nicolae Iorga. Salutăm alegerea proiectului „Tu ești un alt eu – O catedrală a corpului / You Are Another Me – A Cathedral of the Body”, a cărui autoare este Adina Pintilie și ai cărui curatori sunt Cosmin Costinaș și Viktor Neumann, mai cu seamă în contextul în care doamna Pintilie este o prezență artistică confirmată la nivel internațional.Ne bucură, de asemenea, că acest proiect pune în valoare creativitatea și cercetarea academică, fiind dezvoltat în parteneriat cu Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative (CINETic), din cadrul UNATC. Sperăm că această prezență românească la Bienala de la Veneția va primi recunoașterea pe care noi credem că o merită și ne angajăm să depunem toate eforturile pentru a-i susține pe creatori în realizarea efectivă a acestui proiect complex și favorizarea condițiilor necesare prin care să beneficieze de o bună vizibilitate.Ministerul Afacerilor Externe, în calitatea sa de instituție care gestionează, alături de Ministerul Culturii și Institutul Cultural Român, participarea și reprezentarea României la Bienala de Artă de la Veneția, va asigura o bună colaborare instituțională pentru sprijinirea Adinei Pintilie, a echipei curatoriale și a tuturor celor implicați în realizarea proiectului „Tu ești un alt eu – O catedrală a corpului”, bazată pe reciprocitate în vederea promovării valorilor culturale ale României.”
Proiectul ‘Tu ești un alt eu – O catedrală a corpului’propune o experiență senzorială multimedia, născută din cercetarea artistică de lungă durată a Adinei Pintilie asupra intimității și corporalității. Ea marchează următoarea etapă a proiectului de cercetare multi-platformă asupra intimității inițiat de artistă în 2010 și lansat public în 2018 cu lungmetrajul ‘Touch Me Not’. Câștigător al Ursului de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, filmul a fost prezentat de instituții prestigioase precum MOMA New York, ICA Londra, BOZAR Bruxelles și aclamat în întreaga lume pentru limbajul și estetica audio-vizuală deschizătoare de drumuri. Dezvoltată în colaborare cu artiști, instituții și comunități din întreaga Europă, cercetarea sa transdisciplinară generează un vast și impresionant material vizual, pe care artista îl explorează în limbaje și pe platforme diferite – instalație multimedia, performance interactiv, cinema, carte de artă și experiențe online.
Potrivit curatorilor Cosmin Costinaș și Viktor Neumann, „prezentarea acestui proiect la prima ediție de artă a Bienalei de la Veneția de după începutul pandemiei, cu toate transformările și diviziunile sociale din ce în ce mai adânci pe care aceasta le-a produs, e de o profundă actualitate. Acest virus omniprezent marchează fără îndoială o schimbare de paradigmă atât în politica atingerii, cât și pe alte paliere personale, societale și politice, aducând în discuție noi realități, adesea contradictorii: distanța fizică și izolarea, dar și noi forme de conectare, o conștientizare mai profundă a fragilității și impermanenței corpului, vieții și a lumii, dar și o nevoie reînnoită de solidaritate și de construire a unor noi alianțe. În acest context, o explorare profundă, autoreflexivă și lipsită de prejudecăți a teritoriilor intimității și corporalității este mai urgentă ca niciodată.”
Conform conceptului curatorial, „propunerea artistei Adina Pintilie pentru Participarea României deschide un dialog estetic complex cu tema anunțată de curatoarea Cecilia Alemani pentru cea de-a 59-a ediție a Bienalei de la Veneția, având titlul ‘The Milk of Dreams’: „o călătorie imaginară prin metamorfozele corpului și definițiile umanității”. Pintilie reimaginează Pavilionul încărcat de istorie ca pe o ‘catedrală’ contemporană care celebrează corpul, diferențele și conexiunea umană. În spiritul vechiului salut mayaș ‘Tu ești un alt eu’, ‘catedrala corpului’ își propune să creeze punți de comunicare și să transceandă dihotomiile care ne separă.” (Cosmin Costinaș și Viktor Neumann)
Un proiect inițiat de: Asociația Culturală Manekino
Organizatori: Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român
Co-producători: Avanpost, Snaporazverein, ARAC Asociaţia Română de Artă Contemporană
În colaborare cu: Augmented Space Agency, H3 & Kaustik Productions
Cu sprijinul: HKW Haus der Kulturen der Welt Berlin, Württembergischer Kunstverein Stuttgart, Goethe-Institut, UNATC Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică București, CINETic – Centrul Internațional de Cercetare si Educație în Tehnologii Inovativ Creative, CESI – Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, Università Iuav di Venezia, Bienala de Artă Contemporană de la Göteborg, Spector Books, Dispozitiv Books, Cărturești, ARCUB, Fundația Art Encounters, KGP Filmproduktion, Anca Poterașu Gallery, Motivation Romania Foundation, Asociatia Mozaiq, Grup Transilvae, Vinexpert, UniCredit Bank
Parteneri media: TVR, Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Europa Liberă România, Radio România Internațional, Deutsche Welle, Allgemeine Deutsche Zeitung, Revista Arta, Kajet Journal, DoR | Decât o Revistă, HotNews, Libertatea, Elle România, Avantaje, Unica.ro, The Institute, LiterNet, Modernism
Partener de monitorizare: mediaTRUST
There are no comments
Add yours