Turneul Internațional Stradivarius 2020 merge mai departe
Muzica înseamnă conexiune în ciuda distanțării! Cea de-a XIII-a ediţie a Turneului Internațional Stradivarius, numit „PIAZZOLLA 99”, continuă în acest an cu o serie de 12 concerte în România, în perioada 3-20septembrie 2020, aer liber.
Am sperat și am așteptat până în acest moment reîntâlnirea cu publicul iubitor de muzică clasică, și, cu multă bucurie, dorim să anunțăm seria de concerte pe care violonistul Alexandru Tomescu – Vioara Stradivarius Elder Voicu și artistul argentinian de bandoneon, Omar Massa, au pregatit-o pentru această ediție, a XIII-a.
Turneul Internațional Stradivarius 2020, numită “PIAZZOLLA 99” se lansează pe 3septembrie la Deva, în colaborare cu Teatrul de Artă într-un concert în aer liber, în cetatea Devei, începând cu ora 19:00, apoi continuă la Timișoara -4sept-Centrul Cultural Faber, ora 19:00, Reșița-5sept-Biserica Romano-Catolică “Sfânta Treime” și în colaborare cu Teatrul de Vest, ora 20:00, Oradea-6sept- Catedrala Greco-Catolică “Sfântul Nicolae, ora 19:00, Cluj-Napoca-8sept– Curtea Parohiei Romano-Catolice “Sfantul Mihail”,ora 19:00, Sebes- 9sept- Biserica Evanghelică, în colaborare cu Centrul Cultural ”Lucian Blaga”, ora 19:00, Sibiu-10sept– Curtea Muzeului Bruckenthal, ora 18:00, Brasov-13sept– Biserica Neagră, ora 19:00, Ghimes/Bacău-14sept– Biserica Romano-Catolică, ora 19:00, în colaborare cu Asociația oameniinspira.ro și București, cu trei concerte: 16sept-Sala Radio-Seria Concertelor Roz, 17sept-Catedrala Sfântul Iosif, în colaborare cu Arhiepiscopia Romano-Catolică, ora 19:00 și 18sept-Rezidența Scena9-BRD, ora 19:00.
Turneul Internațional Stradivarius a parcurs o călătorie minunată, XII ediții pline de experiențe frumoase exprimate prin Muzică, Atitudine, Valori si, mai presus de orice, prin apropierea de publicul tradițional dar și cel mai tânăr și neexperimentat, iar violonistul Alexandru TOMESCU, liderul acestui proiect, crede în angajamente pe termen lung, în întâlniri care rezistă timpului și își dezvoltă adevărata valoare, asemeni muzicii.
În momentul de față, sfera culturii și a lucrătorilor în cultură este sub asediul epidemiei. Întreaga industrie culturală, la nivel mondial, trece printr-o perioadă complicată, artiștii traversează situații extrem de dificile, pentru că foarte multe evenimente culturale au fost reprogramate și chiar anulate. Alte sectoare ale economiei sunt și ele grav afectate, dar diferența esențială este că în toate celelalte sectoare activitatea economică are o dimensiune clară de utilitate imediată, în timp ce sistemul cultural este un domeniu al aspirației, al emoțiilor și simbolurilor, al creării unui orizont de așteptare de care mai mult ca oricând avem nevoie în aceste timpuri.
În acest moment ne bucurăm că a crescut consumul cultural, iar filmele, cărțile, muzica de operă, clasică sau orice fel, a crescut, vizitele virtuale în muzeele lumii au fost o călătorie culturală consitentă, i-au ajutat pe oameni să reziste, să le dea sens, să le ofere povești, să rămână împreună în lipsa contactului fizic, să se distanțeze social, dar să se apropie prin cultură.
Turneul Stradivarius 2020 își propune să meargă mai departe, iar muzica este cea pentru care acum avem, în fine, suficient timp, capacitate de apreciere și multă nevoie. Muzica înseamnă conexiune chiar în contextual distanțării.
“2020 ar fi trebuit să fie anul Beethoven…Nici nu pot să-mi imaginez cum va rămâne în istorie acest an, din păcate, cred că prea puțin va avea legătură cu muzica. Și, totuși, Turneul Stradivarius, în care pornim cu maximă prudență dar și cu multă îndrăzneală în același timp, vine să reamintească publicului despre frumusețea uitată a vieții noastre. Deși concertele nu se vor auzi în Catedrale, așa cum plănuisem, se desfășoară în aer liber, sunt sigur că în inimile fiecăruia dintre noi, bandoneonul lui Omar Massa și vioara Stradivarius Elder-Voicuvor reverba nu doar căteva secunde, ci multă vreme după încheierea concertului. Cred că o dată în plus, puterea muzicii este pusă la încercare. Va reuși ea să înalțe sufletele oamenilor, să ne facă mai buni, mai grijulii, mai recunoscători? Este pariul pe care îl punem în această ediție a Turneului Stradivarius.
Efortul din acest an pentru a continua Turneul Stradivarius a fost unul foarte greu, mai greu ca niciodată. În mod special, doresc să Multumesc partenerilor, sponsorilor și tuturor celor care, prin puterea și încrederea lor, proiectul este posibil în acest an.
Turneul Stradivarius “PIAZZOLLA 99” îl dedicăm tuturor celor care sunt acolo, în prima linie, în lupta cu acest virus perfid -Covid-19, de la cadrele medicale, curieri, șoferi de taxi, ambulanță, funcționari, artiști și, nu în cele din urmă, fiecăruia dintre noi, care, știut sau neștiut, putem ajunge în linia întâi. Gândurile noastre bune și muzica se îndreaptă, în egală măsură, către toți cei care au trecut prin această boală sau care au trăit această experiență lângă persoane dragi. Muzica ne poate reda speranța! Muzica înseamnă conexiune în ciuda distanțării și merge mai departe, cu fiecare dintre noi.” a declarat Violonistul Alexandru Tomescu.
“Prin continuarea acestui parteneriat in acest an dificil, BRD doreste sa dea un semnal de speranta si optimism, alaturi de unul de responsabilitate pentru parteneriatele culturale si pentru public. Asa cum si economia trebuie sa mearga mai departe pentru a produce bunastare si progres, si proiectele culturale trebuie sa continue, pentru ca au o contributie majora la sanatatea societatii noastre in ansamblu. Ca partener al muzicii clasice si al unor importante proiecte culturale, noi spunem cu tarie ca viitorul nu poate fi imaginat fara o sustinere puternica a culturii, in toata diversitatea si formele ei. » a declarat Flavia Popa, Secretar General al BRD Groupe Société Générale
Programul va avea durata de 75min și va conține lucrări de Astor Piazzolla – Bruno y Sarah, Calambre, Night Club 1960, Oblivion, Libertang revoluționează genul muzical într-o formă colorată, cu un limbaj ritmic original, spirit puternic dramatic și pasionat.Haendel – Adagio in Re major, Bach – Aria pe coarda sol, Beethoven – Duo in do major, Massenet – Meditatia, Kreisler – Preludiu si Allegro, Porumbescu – Balada, Omar Massa – Avincis Tango.
A CRY FOR SOLITUDE- este o lucrare muzicală în prima audiție și este compusă special pentru acest turneu, de către compozitorul DAN POPESCU.
“Piesa “A Cry for Solitude“, inițial un duo pentru vioară și pian, inspirată de dialogul cu maestrul Alexandru Tomescu și compusă în perioada pandemiei, este prezentată în primă audiție în cadrul Turneului Stradivarius din Septembrie 2020, într-un aranjament pentru vioară și bandoneon realizat de către Omar Massa. Strigătul și plânsul izolării se combină cu momente de reverență și de speranță datorate celor din prima linie care, în ciuda provocărilor, cu stoicism și curaj, ne arată ca avem puterea de a răzbate, fără însă a îi uita pe cei loviți de această pandemie dramatică. Muzica unește oamenii și ne dă speranța de a continua”- a declarat compozitorul Dan Popescu
Astăzi, întreaga planetă trece printr-o perioadă complicată, artiștii traversează perioade grele, publicul suferă pentru că accesul la artă este îngrădit, iar lupta cu un virus necunoscut este tot mai grea și mai lungă. Reglementările legislative și măsurile luate de autoritățile publice centrale și locale, în contextul epidemiei de COVID-19, ne obligă la un efort comun și al fiecăruia dintre noi, de a respecta cu strictețe recomandările autorităților. Astfel vom contribui la rezolvarea acestei situații dificile pentru întrega planetă, de a avea grijă de sănătatea noastră, a tuturor, de a fi în siguranță.
Artistul de Bandoneon, de origine argentiniană, Omar Massa declară “Cred că Lumea se confruntă cu cea mai mare provocare din ultima sută de ani, un virus care, brutal, ne-a închis în case, a furat de lângă noi oameni dragi, prieteni și care a bulversat total viețile noastre. Este o mare provocare pentru noi toți, dar trebuie să mergem mai departe. Muzica ne dă puterea și energia de a merge mai departe! Cu multă bucurie, mărturisesc că abia aștept reîntâlnirea cu publicul din România, în concertele din Turneul Stradivarius. Publicul român este foarte aproape de sufletul meu și îl invit să fie prudent, să fie atent la viața lui și a celor din jur și îl aștept să trăim bucuria, emoția și să celebrăm muzica prin concertele Piazzolla 99- din Tturneul Stradivarius 2020”.
Întreaga echipă a Turneului Internațional Stradivarius 2020 muncește la pregătirea acestei ediții speciale și avem în vedere o serie de schimbări care ne obligă la un efort comun care să dea încredere și siguranță. Totodată, planurile noastre vor fi în concordanță cu restricțiile impuse de autorități, vă invităm să respectați toate regulile impuse pentru a fi cu toții protejați și sănătoși.
Intrarea la concerte se va face doar pe baza de invitație și rezervare, în limita locurilor disponibile.
Dorim să mulțumim în mod special Partenerilor, Sponsorilor și Susținătorilor noștri, care prin efortul lor extraordinar au făcut posibil organizarea acestui Turneu. Arta are nevoie de sprijin și de încredere pentru a avea un viitor!
BRD GROUPE SOCIETE GENERAL– SUSȚINĂTORUL PRINCIPAL AL Turneului Stradivarius 2020
PARTENERI OFICIALI: ENEL, UNILEVER, ANGELLI, POPOVICI NITU STOICA ASOCIATII, AUTOMOBILE BAVARIA GROUP
PARTENERI: AQUA CARPATICA, SÂMBUREȘTI, AUCHAN, SECURITAS, AECTRA, FARMEC,
PARTENERI MEDIA: RADIO ROMÂNIA, AGERPRES, ADEVĂRUL, DILEMA, OBSERVATORUL CULTURAL, CĂRTUREȘTI
PRODUCĂTORI: FUNDATIA CULTURALA”REMEMBER ENESCU, BRANDYOU-UP, KUB
Vă invităm la concertele Stradivarius- 3-20septembrie 2020
Detalii se pot găsi pe pagina: turneulstradivarius.ro
www.facebook&instagram/AlexandruTomescuOficial
There are no comments
Add yours