Un colț de memorie

on 09.04.2015 at 17:12

Nu îi face plăcere să vorbească în public și, din cauza asta, acceptă foarte rar. Are ezitari, reveniri, frazele sale nu se încheie aproape niciodată, agățate în sensuri nerostite. Anul trecut, când i s-a decernat premiul Nobel pentru literatură, Patrick Modiano s-a vazut nevoit să se adreseze unei audiențe numeroase din punctul lui de vedere, așa că și-a scris discursul și l-a citit, cu timiditate. Se scuză spunând că, adesea, scriitorul are un raport dificil cu cuvântul, că aparține unei generații în care copiii nu aveau voie să vorbească neîntrebați iar asta și-a pus pecetea asupra sa ori că – odată cu vârsta – și-a pierdut capacitatea de a fi expeditiv. Oricare ar fi adevărul, analiza continuă, care nu îl lasă să își încheie frazele cu conștința împăcată, devine un atú în scris, acolo unde Modiano semnează cu un amestec (modianesc, îi spun francezii) de precizie și incertitudine. Eroii săi își iau libertăți în fața cititorilor, cărora nu le dezvăluie fiecare pas pe care îl fac, ci ipostaze. Sunt mereu în căutarea cuiva sau încearcă să dezlege un mister, își urmează o amintire, caută o identitate pierdută în hazardul istoriei și-n cutele timpului, iar Caterina Categoric nu face excepție.

Catherine Certitude (Gallimard, 1988) este singurul roman pentru copii al lui Patrick Modiano. Și, de fapt, poate fi citit și înțeles de copii atât de mari încât să-i numim adulți. Este ușor de citit încă de la 9-10 ani, dar cred că puțini copii au capacitatea să aprecieze perspectiva autorului. Poate doar cei pe ce care viața riscă să-i maturizeze mai rapid.

Caterina Categoric trăiește în New York. Privindu-și de la depărtare fiica, aflată într-o sală de balet, amintirile o poartă către Parisul propriei copilării. Este o perioadă încărcată de mister: mama ei a plecat în America, iar cel care o duce la cursurile de dans este tatăl. Caterinei îi lipsesc certitudinile: nu știe cu ce se ocupă părintele ei (deși înțelege că uneori afacerile lui nu sunt tocmai legale), de ce are drept asociat un om cu care nu se suportă sau de ce profesoara de balet și-a creat o identitate falsă. De cele mai multe ori, Caterina încearcă să înțeleagă, dar când lumea cea mare începe să o obosească preferă să își dea jos ochelarii. Atunci, contururile și granițele se estompează, iar fetița poate să viseze. Este o poveste a senzațiilor și gândurilor, înduioșătoare și nostalgică, dar care nu va aduce lumină în întâmplările descrise. E pur și simplu o amintire despre un moment al copilăriei.

Ca și alte cărți ale lui Modiano, Catherine Certitude e construită în jurul imaginii tatălui, o temă obsedantă pentru autor. Copilăria lui Patrick Modiano nu a fost una fericită: s-a născut la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, dintr-o mamă actriță, de origine flamandă, și un tată evreu-italian ce reușise să evite deportarea prin legături cu Gestapo-ul și cu crima organizată. Mama avea o fire rece și era mai mereu în turnee, tatăl – înconjurat de o aură de mister – și el absent. Patrick și fratele său au fost crescuți departe de părinți în cea mai mare parte a timpului. O copilărie însingurată și de neînțeles, cu o maturizare bruscă după moartea fratelui, bolnav de leucemie. O dramă personală ce a lăsat urme adânci și și-a pus amprenta pe toate scrierile lui Modiano.

Caterina Categoric nu este o poveste tristă. Eroina nu duce lipsă de iubire, dar tatăl ei și întreaga istorie rămân înconjurați de mister și ambiguitate. Modianesc.

Cartea se bucură de ilustrații în frumoasa viziune a lui Sempé. Apropiate și tandre, probabil că nu seamănă întru nimic amintirilor din copilărie ale lui Patrick Modiano, dar se potrivesc perfect scriiturii sale.