Vrem să iubim fiecare carte!

exercițiul de a crea o carte de la zero ne place mai mult și ne-a sudat mai mult ca echipă.

Interviu cu Ileana Achim şi Bogdan Tăut, tandemul de la cârma editurii Frontiera

În ajunul unei foarte simpatice și originale campanii pe care cei de la editura Frontiera o desfășoară între 20 şi 30 aprilie pe carturesti.ro, Ileana Achim, fondatoarea editurii, și Bogdan Tăut, omul de business din spatele editurii, au stat de vorbă cu noi la un ceai, pe terasa Verona, despre cărți bune și despre viitorul editurii.

Haideți să începem discuția de la ceea ce ne este cel mai la îndemână, de la cărțile Frontiera. Voi sunteți cunoscuți pentru cărțile foarte faine pentru copii, însă istoria de pe site-ul Frontiera ne indică faptul că povestea editurii a început în altă parte, de la cărți destinate părinților care au copii cu nevoi speciale.

Ileana: da, povestea Frontiera a început acum 10 ani ca un proiect personal al meu. Pentru că eu cunosc bine lumea părinților care au copii cu nevoi speciale și pentru că la acel moment duceam lipsă de literatură de specialitate pe zona asta, iar eu mă aflam cumva la intersecția formării mele ca filolog și a experienței personale de părinte cu copil cu nevoi speciale, mi-am propus să încerc să acopăr puțin golul existent pe piață. Și atunci editura Frontiera a scos câteva titluri dedicate terapiei acestor copii, cărți foarte practice pentru părinți, care să-i ajute să facă față acestei situații inedite în care te poți trezi ca părinte la un moment dat sau, mai mult, cărți care să-i ajute să lucreze acasă cu copiii lor. Acesta este începutul editurii Frontiera din 2009 (teoretic), din 2010 cu prima apariție. Atunci, la început, am avut sprijinul World Vision România.

Iar în 2016, editura a început să se dezvolte în zona de carte ilustrată pentru copii. Primul titlu care apărea în iarna 2016-2017 era Willie Fulg de Nea, povestea primului fotograf al fulgilor de zăpadă. A fost o poveste care m-a fascinat de când am citit-o pentru prima oară; adevărul este că îmi plac oamenii sau poveștile bizare de viață. Aici e vorba despre un tip singuratic, care-și asumă un proiect de-o viață, acela de a fotografia fulgii de zăpadă. Ineditul poveștii este fermecător: să-ți propui, în secolul 19, cu mijloacele tehnice de atunci, să fotografiezi zăpada…. Povestea este și acum un bestseller la Frontiera.

Bogdan a intrat în povestea editurii Frontiera la vreo doi ani după ce am trecut în zona cărților ilustrate pentru copii. Cumva din întâmplare, dar nu cred că există întâmplări, ci mai degrabă lucrurile tind să se aranjeze, să se potrivească într-un fel anume. Când privești în urmă, pare că întâmplarea e cumva prilejul prin care niște lucruri care trebuia să se lege, se leagă.

Bogdan: Ne-am cunoscut în 2014 și Ileana la momentul respectiv muncea de zor la editură, unde apăreau titluri noi și avea nevoie de un site. La momentul acela Ileana scotea cărțile în funcție de timpul ei liber. Nu trăia din asta, dar era foarte motivată. La un an după ce ne-am cunoscut, am hotărât să o ajut să pună un site nou pe picioare. Mi-a telefonat într-o seară să-mi spună că a pierdut tot site-ul, cu ocazia unui crash destul de puternic care a afectat vreo 3000 de site-uri atunci. Și așa, practic în trei săptămâni, am pus pe picioare un site nou, ocazie cu care am învățat oferta și am cunoscut-o mai bine pe Ileana.

Ileana: Lucrul la site a prilejuit niște discuții mai lungi, care au devenit foarte interesante.

Bogdan: Atunci am întrebat-o pe Ileana dacă nu vrea să fiu colegul ei. Și a acceptat. Dar la momentul respectiv nu știam nici unul dintre noi cum anume vom construi acest parteneriat, relația s-a definit în timp, pe măsură ce ne-am cunoscut.

Ileana: Lucrând la cartea Ninei Cassian am început să ne sudăm pe partea editorială. Bogdan a zis că vrea să cunoască și el bucătăria unei cărți înainte de a ieși din tipar. Și așa am fost împreună la Ciprian și la Carla de la Atelierul de grafică. Am văzut că aveam multe puncte în comun cu Bogdan și un mod unitar de a vedea lucrurile. Deci, nu a fost greu să ajungem la un acord pe viziunea editorială.

Bogdan: Iar mie în mod evident mi-au plăcut cărțile pe care le alesese Ileana până în atunci și îmi plăcea și cum vedea ea viitorul editurii. Am încercat să văd mai clar de ce anume ar avea nevoie editura ca să se dezvolte, mai ales că portofoliul crescuse și, cu experiența acumulată în alte businessuri, m-am gândit că i-ar prinde bine o susținere chiar pe partea de business: negocieri, furnizori, intrat în librării, soft de gestiune, organizarea proceselor.

În afară de voi doi, cine mai este în echipă?

Elena, colega noastră de la comunicare și Horia, colegul de la logistică, care se ocupă de onorarea comenzilor.

Cum arată viitorul pentru Frontiera?

Bogdan: În primul rând, pornim de la faptul acceptat că suntem și vrem să rămânem o editură mică și că am șlefuit conceptul de editură mică care să ni se potrivească. Nu vrem să scoatem nenumărate titluri.

Ileana: Nu vrem să ajungem să pierdem controlul asupra a ceea ce iese din tipar, să nu mai cunoaștem o carte cap-coadă. Vrem să iubim fiecare carte.

Deci chiar sunteți niște visători, într-o anumită măsură…

Bogdan: Da, însă am reușit, chiar pornind de la această premisă, ca Frontiera să devină eficientă, să plătească salariile acestor doi angajați. Și, la un moment dat, ne propunem să reușim și noi doi să avem un venit constant de pe urma ei. Și chiar credem că o editură mică poate fi eficientă, lucrând cu o echipă mică.

Ileana: ne propunem să avem 10-12 titluri pe an, cam o carte pe lună. Am început cam cu 5 titluri pe an, am crescut la 8, după care la 10 și am ajuns acum la 12 titluri/an.

Pare că voi alegeți cărțile pe sprânceană. E adevărat? Cine alege mai precis cărțile? Ce portofoliu aveți în prezent?

Ileana (râde): pe două sprâncene. Eu le propun, fac research-ul, dar decidem împreună ce merge mai departe. Anul acesta ajungem la 45 de cărți. Apropo de ofertă și de evoluția în sensul acesta, am mers dinspre titluri traduse spre titluri românești, pe care le producem noi cap-coadă; sunt cărți de autori și ilustratori români. Și tocmai în zona asta cred că suntem noi, ca editură, mai ușor de identificat pe piață. În plus, exercițiul de a crea o carte de la zero ne place mai mult și ne-a sudat mai mult ca echipă. Să publici o traducere nu te implică la fel de mult: o iei gata făcută, discuți dacă îți place sau nu și o publici. E un efort de selecție, firește, dar în cele din urmă este vorba despre faptul că traducerea trebuie să fie bună. Atunci când publici o carte românească, procesul ține mai mult, dezbaterile sunt mai lungi, mai ales dacă luăm în considerare toate feedbackurile cu autorii, ilustratorii, discuțiile în jurul conceptului grafic al unei cărți ş.a.m.d.

Bogdan: noi ne considerăm o editură mică, dar și creativă, iar creativitatea din punctul ăsta de vedere constă în a  gândi un număr semnificativ de cărți noi, aşa cum a detaliat Ileana mai sus. Să ții relația cu ilustratorul, cu autorul, să faci un proiect nou, asumat de editură.

Deci, pândiți autori noi, ilustratori care vă plac?

Bogdan, râzând: îi pândim noi pe ei, ne caută ei pe noi… Suntem activi din ambele sensuri.

Ileana: Oricum, dacă la început îi căutam noi pe ei și efortul era din partea noastră, între timp au început să vină ei către noi. Ne-au remarcat, au văzut că ne interesează lucrurile noi și bine făcute și că avem curaj să ieșim pe piață cu titluri cu care edituri poate mai stabile pe piața românească nu ar risca să iasă.

Bogdan: într-un fel, noi ne și permitem treaba asta, neavând neapărat presiunea eficienței. La noi nu a dictat tot timpul costul, nu ne-am concentrat în primul rând pe rentabilitate, nu am funcționat pe formula: domnule, trebuie să se vândă neapărat! Cu toate astea, vrem foarte tare ca lucrurile să meargă, să funcționeze și a durat destul de mult să ajungem aici. De altfel, mai mult a durat dezbaterea pe această temă între noi doi, dar până la urmă am ajuns la un numitor comun: un lucru sănătos este un ceva care funcționează și din punct de vedere comercial, are rezultate, are un profit, își plătește angajații. Nu credem în munca benevolă la nesfârșit. Dar nici nu punem presiune în sensul ăsta.

Ileana: între timp, ne-am rafinat criteriile și am învățat și din experiență ce funcționează și ce nu.

Bogdan: e adevărat că nici autorii care vin către noi nu fac activitatea asta ca să se îmbogățească. Cine vrea să facă bani, nu lucrează în industria cărții în România. Dar autorii țin foarte mult să le placă ce iese la final din munca lor, apreciază că hârtia e de calitate, de pildă, și că, în cele din urmă,  iese un produs bun. Și atunci vin la Frontiera autori, dintre care unii deja publicați și cunoscuți, care vor să lucreze cu noi tocmai pentru că au văzut că facem treabă bună. 

Ileana: mai e și senzația de la final, după ce cartea a ieșit din tipar, că vrei să vorbești în continuare despre cartea care tocmai a ieșit, tocmai pentru că se formează o echipă faină în jurul cărții. Noi și autorul, ilustratorul și graficianul ne întâlnim des și dezbatem diverse aspecte în privința unei cărți și parcă la final ne-am dori să continuăm. Autorul, ilustratorul au și ei senzația că au lucrat cu o echipă care i-a înțeles. E un fel de tristețe după ce drumul unei cărți a ajuns la final în echipa noastră.

Bogdan: eu tot timpul am avut gândul ăsta, că ceea ce faci, în viață, te face pe tine; că domeniul în care lucrezi te prelucrează și el pe tine. Sunt foarte fericit că am ajuns să lucrez cu Ileana, că ea m-a introdus în lumea cărților pentru copii. Simt că asta mi-a schimbat viața: vii la birou și te gândești la omuleți, la culori, toate astea îți dau anumită stare de spirit (râde larg, expansiv).

Ileana: da, e o zonă artistică, dar și ludică. Are ceva revigorant în ea activitatea asta.

Bogdan, ai participat și la evenimente pentru copii?

Da, am citit Doi şoricei recent. La un  moment dat am fost şi crocodilul Ghena.

Ileana, râzând: da, lui Bogdan i se potrivește zona asta, deși nu pare, mai ales că el e pe partea de business.

Apropo, care sunt preferatele voastre din oferta Frontiera și din altă parte. Poate ne povestiți despre vreo carte, un titlu care are o semnificație specială pentru voi.

Bogdan: în primul rând, e o poveste foarte frumoasă, care ne leagă profund sufletește de Mircea Stanciu, un prieten foarte bun al nostru, mai întâi al Ilenei și apoi, în timp, și al meu. Nu mai este cu noi de doi ani. Cu el am publicat două cărți: Cartea cuvintelor dispărute și Cartea meseriile dispărute. Ne-a lăsat și un manuscris – Cartea omuleților, care urmează să apară în curând pe piață [între timp, a intrat în librării]. Sunt cărți foarte frumoase, au mai multe niveluri de înțelegere: de la simplu la foarte adânc. Tot ce ne-a povestit în vreme ce lucram la cărțile astea și-a lăsat amprenta asupra noastră.

Ileana: cu Mircea Stanciu am apucat să facem și niște ateliere extraordinare cu copii. Asta ne-a plăcut foarte tare; copiii erau magnetizați, era exact pe unda lor. Astea sunt cele mai frumoase amintiri de la o carte produsă integral de noi.

Bogdan: era un autor de cărți pentru copii care iubea copiii și ei simțeau asta. Nu toți autorii de cărți de copii se simt confortabil să și stea de vorbă, să interacționeze cu copiii. În același timp, dacă nu te înțelegi bine cu copiii, asta nu însemnă că nu ești un autor bun de cărți dedicate lor sau că nu te vor citi. Dar el era și un trăitor, așa cum este și Marina Debattista, o altă autoare publicată la noi.

După ce autori publicați la alte edituri tânjiți? Ce autor sau ce carte ați fura de la o altă editură din România?

Ileana: eu l-aș fura pe C.S. Lewis de la Humanitas tocmai pentru că a scris extraordinar despre basme, despre literatura pentru copii, dintr-o perspectivă inedită în ziua de azi. Un mod pe care noi ni l-am asumat și ca filosofie editorială.

Bogdan: anul trecut am lansat o nouă colecție care se numește META Frontiera, unde republicăm în mod special cărțile pentru părinții care au copii cu dizabilități. Am reconceptualizat cumva parcursul inițial al editurii. Ileana a pus pe piață la momentul acela niște cărți de referință în domeniu și am hotărât să le republicăm în această nouă colecție de cărți pentru părinți, fie pentru părinții cu copii cu dizabilități, fie pentru toți cei care în genere vor să învețe mai multe despre educația copiilor. Și cred că aici bate Ileana când vorbește despre C.S. Lewis, care are niște scrieri foarte profunde despre pedagogie sau despre cum să citești o poveste bună.

Ileana: C.S. Lewis ne spune de ce să nu te sperii de un basm, vorbește despre moralismul din poveștile pentru copii, despre cât de tezist sau moralist vrei să fii, de ce au nevoie copiii de conflictele care se rezolvă într-un fel sau altul, dar ei au nevoie să vadă cum se desfășoară lupta între personajele pozitive și cele negative. Nu poți avea nevoie de povești integral pozitive și la final o lecție de viață; o asemenea variantă e plictisitoare pentru copii.

Mai departe, eu iubesc foarte tare cărțile de poezie: Nina Cassian, Brodski și Marina Debattista. În zona de poezie pentru copii mi se pare că s-a alunecat cel mai tare în didacticism, în poezia de serbare, cam plicticoasă. Și cumva s-a pierdut poezia cu joc de cuvinte, poezia anapoda, în care lucrurile sunt pe dos sau poezia cu umor, poezia absurdului. Copiilor le place să fie provocați.

Bogdan: avem mai multe direcții în colecțiile noastre. Cum spuneam, e META Frontiera, cu cărți pentru părinți, Frontiera clasic unde publicăm antologii și basme clasice, mai avem colecția de albume sau cărți ilustrate pentru copii și colecția Microman (așa-zisele chapter books), dedicată copiilor care au depășit etapa cărților ilustrate, cu titluri suficient de scurte astfel încât să poată fi digerate și suficient de lungi cât să fie interesante pentru cei care știu deja să citească singuri. Aici apare acum The Wolf’s Story / Povestea cu lupul, a unui autor american din anii ’40-’50. Este o poveste plină de umorul caracteristic al epocii, care se află, la Frontiera, la granița dintre un proiect clasic și unul creativ: practic, am luat un text clasic și l-am reilustrat; pentru că ilustrația ni s-a părut cam prăfuită și neinteresantă pentru prezent. Pentru un adult e o poveste despre cum se spune o poveste, iar pentru copii e o poveste foarte simpatică. Am reilustrat-o cu Dan Dulău, un graphic designer și ilustrator din Cluj. Practic, e o ediție nouă cu povestea originală. E deja la tipografie.

Ileana: și Crocodilul Ghena a fost un proiect similar, povestea lui Uspenski a primit ilustrații noi; am găsit un ilustrator ucrainean care era familiar din copilărie cu povestea.

Bogdan: aici s-a împlinit o dorință de-a Ilenei, să lucrăm și cu un ilustrator internațional mai titrat. Dar suntem foarte încântați de ilustratorii români, care sunt foarte talentați.

Aveți preferați printre ilustratori?

Ileana: așa cum iubim fiecare carte, așa ne-au plăcut și ilustratorii cu care am lucrat: Ștefan Georgescu, Karda Zenkő, Dan Dulău,  doamna Diana Margareta Cepleanu, care este printre preferatele mele.

Bogdan: e interesant că unii dintre ilustratorii cu care am colaborat și care nu erau ilustratori la origine, s-au specializat între timp și fac acum ilustrație pentru copii. Asta înseamnă că există o piață și că oameni ca doamna Cepleanu, care era artist plastic și cu care am început să colaborăm la recomandarea Zelmirei Szabó, intră în jocul ilustrării de cărţi pentru copii. Doamna Cepleanu ne-a povestit că, atunci când copiii ei erau mici, făceau împreună cărți de mână. Marina Debattista, de pildă, face parte din breasla tipografilor din Oxford, are presă manuală. Ea ține un curs pentru adulți de popularizare a științei la Oxford, însă a publicat și articole pentru copii într-o revistă americană. A făcut parte din IBBY (The International Board on Books for Young People), un ONG european, cu reprezentanțe în fiecare țară (mai puțin în România). Marina a publicat în Bookbird, A Journal of International Children’s Literature – revistă cu apariție trimestrială – articole despre Ionesco  și literatura absurdului, despre Lewis Caroll și Alice în țara minunilor, despre Edward Lear și limericks. Eugen Berlo, care a ilustrat Străbunicul meu Emil Racovită, este o altă descoperire fericită, pentru că el nu era ilustrator, ci pictor și arhitect cu multă experiență în domeniu într-o mare firmă din New York și reprofilat ulterior ca artist. Am făcut și o expoziție la Muzeul hărților cu lucrările din carte, am mai dezvoltat câteva mix media și niște monoprinturi, la care am adăugat câteva imagini de arhivă legate de expoziție. Iată prima noastră expoziție ca un nou tip de acțiune întreprinsă.

Cum vă apropiați de publicul vostru? Aveți o pagină de Facebook foarte prietenoasă…

Bogdan: da, Ileana se ocupă de asta.

Ileana: am încercat să găsim un stil specific nouă, care să nu fie comercial. Facem live-uri, ateliere, cum sunt cele făcute împreună cu OvidiuRO.

Bogdan: încercăm să facem o comunicare relevantă, fără să ne lăudăm prea mult. Ideal ar fi ca, atunci când comunicăm despre o carte, să fie prezent și un profesor care să arate cum poate fi folosit titlul respectiv în procesul de educație. O carte este până la urmă un instrument cu care se poate lucra.

Ileana: eu am o nostalgie a târgurilor de carte la care am participat și unde am cunoscut atât de mulți cititori și editori. Cred că oamenii și-au dat seama că facem cu plăcere ce facem și văd că ne-am format un nucleu de public fidel, care ne urmărește în mod constant. Asta e o mare satisfacție: să ai niște oameni devotați ideii de carte pe care o aduci în fața lor.

Cum ați trecut prin pandemie până acum?

Ileana: ne-am orientat rapid spre online.

Bogdan: există și un avantaj în a fi o editură mică. Ne-am mutat și comunicarea online și am mărit echipa special ca să putem face față cerințelor online. Suntem pe un trend urcător, iar acum ne pregătim să culegem roadele unor cărți bune pe care le-am scos pe piață. Dacă nu era pandemia, cred că avansam și mai repede. Devenim din ce în ce mai cunoscuți. Încă nu suntem la maximum potențialului de pe piață pe care l-am putea ocupa. Admirăm edituri cum sunt Arthur sau Cartea Copiilor și cunoaștem poziția lor pe piață. Noi știm ce fel de editură suntem: mică, de nișă și tocmai acest potențial vrem să-l fructificăm.

Care este mai precis rolul fiecăruia dintre voi în raport cu editura?

Bogdan: sunt absolvent de studii economice, în business, și absolvent de filosofie, cu o dublă înclinație, deci, ce corespunde celor două formări. Am experiență în zona de comunicare de vreo 17 ani, mai ales în comunicarea online, cu dezvoltare de site-uri, de platforme. Am și o aplecare către tehnicitate care-mi permite să fac asta. Backgroundul inițial este cel de programator. La Frontiera îmi asum mai mult partea de dezvoltare a businessului, activitățile comerciale, deschiderea de noi canale de vânzare: relația cu muzeele, iar în viitor, cu școlile. Zona educațională are un mare rol pe piața cărții și trebuie să ținem aproape de programa școlară. Cartea Ninei Cassian, de exemplu, e citată în manuale, se comandă la școli, ceea ce-i schimbă statutul. Noi deja suntem prezenți în școli, atunci când suntem invitați, cu oferta prezentă. De comunicare se ocupă Ileana și Elena.

Ileana: eu mă ocup de zona editorială, de drepturile de autor și de comunicare. Aici mă simt cel mai competentă. Am absolvit Literele și apoi studii postuniversitare pe zona studiilor culturale, iar apoi am plecat cu un master în Anglia, pe studii medievale, pasiunea mea fiind Evul Mediu și manuscrisele iluminate. Mă simt bine într-o zonă mai profundă a lucrurilor, pe care simțeam că o regăsesc în Evul Mediu.

Bogdan: la final, vrem ca această editură care a pornit dintr-o pasiune și a fost dusă înainte cu pasiune să ajungă la breakeven, să-și acopere tot efortul și să devină chiar profitabilă, înțelegând foarte bine piața în care ne aflăm. Vrem să facem un business sănătos, iar un business sănătos este unul profitabil.

Ileana: pentru mine este foarte important ca lucrurile să rămână relevante, să ne placă în continuare ceea ce facem, să nu ne plictisim și să nu schimbăm criteriile. Publicul simte când faci ceva cu plăcere și reacționează imediat.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.