Wolf Hall & O regină pe eșafod, de Hilary Mantel

“Istoricii consideră ficțiunea istorică un fel de pornografie” spune Hilary Mantel, râzând. Și se vede treaba că în juriul Man Booker Prize nu e nici un istoric de formație, cum altfel s-ar putea explica faptul că au fost premiate ambele romane din seria Thomas Cromwell, publicate până acum de autoarea britanică? Evident, Mantel glumea, explicând că – din cât își dă ea seama – toți istoricii citesc ficțiuni istorice, dar e mai greu să-i faci să recunoască. Cât privește Wolf Hall* și O regină pe eșafod** (în original, Bring Up The Bodies) – aceste două cărți sunt mai presus de orice bănuială.

Cele două romane spun o poveste istorică cunoscută în toată lumea și arhicunoscută în Anglia: ascensiunea și decăderea lui Thomas Cromwell – om de stat, ministru principal al regelui Henric al VIII-lea, motor al Reformei Anglicane, baron de Wimbledon și, pentru scurt timp, conte de Essex. Temut și detestat, Thomas Cromwell a reprezentat o forță de necontestat până în momentul în care a căzut în dizgrația regelui său. Iar, în vremea respectivă, dizgrația însemna (vorba lui Lewis Carroll) “Off with their heads!“.

Și atunci, de unde succesul excepțional în lipsa unui mister de tipul moare sau rămân împreună? Mantel e recunoscută pentru faptul că nu are un stil propriu (bine pentru creație, prost pentru celebritate, spune ea), însă are o dragoste pentru istorie care o ajută să-ți prezinte, pe post de trufanda, imagini vibrante acolo unde erai obișnuit cu rigiditatea prăfuită a manualelor și cu interpretări scorțoase la fel de prăfuite. Nu e în intenția ei să reabiliteze criminalii istoriei – explică – însă povestea lui Thomas Cromwell este singura pe care, nici să fi vrut, nu ar fi putut să și-o refuze.

Ideea i-a venit cu 30 de ani înainte de a începe să scrie povestea. În tot acest timp, a fost convinsă că alticineva o va face înaintea ei – pentru că era mult prea evidentă. În mod fericit (și pentru autor, și pentru cititor), nimeni nu a văzut evidența, Hilary Mantel s-a simțit tot mai atrasă de această istorie și a reușit să o pună pe hârtie. O serie de improbabilități datorită cărora noi ne bucurăm deja de două romane, în așteptarea celui de al treilea.

Ascensiunea lui Thomas Cromwell este cea care a atras-o pe Mantel către întreaga poveste, pentru că este o situație neobișnuită. Are accente de fantezie, într-o perioadă în care poveștile nu deveneau realitate. Un fiu de fierar supus violențelor, care a ajuns cât de puternic se putea fără să fii rege – asta nu se întâmpla acum aproape 500 de ani. Băieții săraci – dacă erau și hotărâți dar și extrem de norocoși – intrau în Biserică, nu în politică. Asta a văzut Hilary Mantel mai întâi și asta a atras-o: outsiderul. Un om cult, care nu s-a rușinat de originile sale umile (sau nu a lăsat să se vadă asta). Un om politic care nu a pretins că este altceva. O raritate și după standardele actuale, un unicat atunci.

Mai departe de această constatare, romanele lui Mantel exploatează starea impersonală a faptului istoric, atașând un punct de vedere. Lumea este văzută prin ochii lui Thomas Cromwell, un om despre care posteritatea știe ce a făcut, în ce ordine, cu ce mijloace și cu cât sânge rece, dar nu și ce a gândit.

Aceasta e o ambiguitate ce servește de minune autorului, în general. În particular, însă, Mantel își îngreunează munca, cu rezultatul că oferă cititorului o bijuterie. Din punctul ei de vedere, ficțiunea istorică e o lume paralelă, nu o alterare a faptului petrecut, iar cele două stări pot fi complementare doar dacă autorul este în cunoștință de cauză. Practic, scriitoarea și-a documentat opera adunând tot ce se știa despre Cromwell și încercând să găsească un numitor comun. Rezultatul (deși din aceleași piese) este un nou tablou: o altă interpretare pentru Cromwell, un al portret pentru Henric al VIII-lea, personaje pictate în semitonuri, acțiuni cântărite cu jumătăți de măsură.

După succesul la Man Booker Prize, aceste două cărți ale lui Hilary Mantel s-au transformat într-o serie TV BBC și o piesa de teatru pe Broadway. Autoarea s-a ocupat de scenariu și adaptări. Poate anul acesta, poate cel viitor, ne vom bucura de al treilea și ultimul roman din lumea lui Thomas Cromwell. Într-un interviu din anii trecuți, Mantel spunea că – deși nu își propusese o trilogie, ci o singură carte – tot are senzația că nu a spus totul. De parcă personajul ar vrea să îi scape, să se ridice din groapă odată ce îl va conduce în acel punct. Întrebată dacă nu e tentată să continue cu descendentul îndepărtat Oliver Cromwell, Hilary Mantel răspunde printr-o nouă izbucnire amuzată: “Dacă mă apropii și de Oliver, soțul meu are instrucțiunea clară să mă împuște”.

———————————————————–

Textul de față folosește informații din interviurile lui Hilary Mantel pentru The Guardian, BBC și radioul public new-yorkez.

* Editura Litera International, 2010

** Editura Humanitas, 2015, Colectia Raftul Denisei, traducere de Carmen Toader

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.