Andrea Camilleri – Colecția Comisarul Montalbano

Anul trecut, Nemira a reluat seria Comisarului Montalbano a lui Andrea Camilleri. A republicat – mult mai atrăgător – cele cinci romane pe care le editase inițial între 2009 și 2010* și le-a adăugat o nouă traducere – Mireasma nopții**. Acum, mie nu-mi mai rămâne decât să vă explic de ce e asta o veste minunată.

Mai mult de jumătate din viață, Andrea Camilleri a fost cunoscut în lumea teatrului și a televiziunii drept regizor, scenarist și producător radio-TV.  A început să scrie după vârsta de 50 de ani și a avut succes la public (neanunțat, nebănuit) abia pe la 70 de ani – cu comisarul Montalbano și lumea sa palpabilă dintr-o localitate siciliană imaginară. Camilleri se declară și azi amuzat că a devenit – probabil – cel mai citit scriitor italian în viață, dar continuă să publice, în medie, o istorie Montalbano pe an. Are peste 20 de romane în serie (cel mai recent, anul acesta) și încă unul sau două predate editurii. Printre ele, și ultima carte – cea care va încheia seria (și în care dă asigurări că își scoate eroul din joc fără să-l omoare).

Lumea lui Montalbano este și nu este imaginară, iar explicația e simplă. Andrea Camilleri s-a născut în Sicilia, în Porto Empedocle, și acolo și-a plasat acțiunea romanelor cu Montalbano. Dar – afirmă chiar Camilleri – “Porto Empedocle este un loc de nici optsprezece mii de locuitori, care nu poate susține prea multe crime, că nu e Chicago în vremea prohibiției”. Așa încât a căutat alte denumiri pentru a arăta clar că e vorba despre ficțiune, dar nu a vrut să le caute nici prea departe, deoarece culoarea locală e un bun câștigat. A transformat Porto Empedocle în Vigàta (modificând numele localității vecine Licata), Realmonte în Monterreale, Sciacca în Fiacca, Aragona în Ragona, Lampedusa-n Sampedusa și tot așa. În mod excepțional, Agrigento se transformă în carte în Montelusa – împrumut de la Luigi Pirandello, “că nu poate să protesteze”. Ca urmare, cititorul neobișnuit cu locul descoperă o lume ce ar putea fi oricând reală (mai puțin numărul exagerat de nelegiuiri), iar localnicul sicilian își poate recunoaște felul de a fi, orașul și – din când în când – chiar strada. În plus, admirator și prieten al altor celebri romancieri de polițiste – regretații Manuel Vasquez Montalban și Jean Claude Izzo – Camilleri presară în cărțile sale aluzii și trimiteri la operele acestora (cea dintâi dovadă fiind chiar numele eroului principal).

În tot acest decor ce pendulează între imaginar și real, personajele par și mai vii. Montalbano e un comisar-om, care se enervează și se relaxează, dă rateuri și are intuiții, se ceartă și se împacă cu iubita, are subalterni – și ei cu suișuri și coborâșuri – care îl scot din minți ori îi apără spatele. Evident că personajele sunt gândite în tiparele romanului polițist, dar amprenta locală se vede, se simte, are miros și de multe ori chiar gust. Încrengături birocratice și de cumetrie, cutume și fatalități se amestecă cu anchete de modă veche, drumuri blocate și lungi pauze de masă. E puțin ciudat că o astfel de serie nu a prins mai mult în România – atmosfera este atât de ușor de înțeles de aici, încât mă gândesc că vina stă în lipsa de publicitate.

O mare calitate a seriei stă în scriitură – un amestec de italiană și siciliană din popor, deloc recomandată în discuțiile de salon – care a pus în dificultate până și televiziunea de stat RAI. Când au început ecranizarea (pentru că, da, Montalbano are și serial tv), producătorii nu erau siguri că publicul va înțelege atâta siciliană. A înțeles-o și a iubit-o. În plus, spre bucuria cititorului român, la noi colecția are parte de o traducere extrem de bună. Emanuel Botezatu reușește să găsească variante suculente în dialecte, regionalisme și argouri, punând foarte bine în valoare umorul originalului. Acum câțiva ani, pe când publicarea lui Camilleri în română părea abandonată, am citit ediția în engleză a Miresmei nopții. Prin comparație, mi s-a părut aseptică. Dar dați-mi oricând această variantă, tradusă cu pricepere, drag și chef.

————————–

*În ordine – Forma apei, Câinele de teracotă, Hoțul de merinde, Sunetul viorii, Excursie la Tindari

** De când am scris acest text, Nemira a mai scos o traducere: Răbdarea paianjenului, nu chiar următoarea în seria Montalbano

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.