Cinci minute pe zi, de Lavinia Branişte

Casa de Pariuri Literare, care iarna trecută ne bucura (sau cel puţin mă bucura) cu volumul Oameni, al lui Mihai Mateiu, vine cu încă o carte-liliput, tot de povestiri, dar scrisă de această dată de o scriitoare care a debutat în 2006 cu un volum de versuri.

Cinci minute pe zi (18 lei) e fix ceea ce anunţă a fi – o pastilă zilnică, preţ de 26 de povestiri, pe care Lavinia Branişte ne-o serveşte prin intermediul personajului Lavinia, o studentă care are:

– parte de tot felul de întâmplări în dragoste, mai mult sau mai puţin inspirate de filmele holywoodiene – “…m-a condus până în faţa uşii, eu am intrat, am încuiat şi m-am scurs peuşăîn jos, mâna dreaptă întinsă cu atenţie, să nu răstorn caserola. Oare a rămas şi el dincolo deuşămăcar un pic.”;

– o relaţie specială cu partea feminină a familiei – “Dintotdeauna m-a şantajat sentimental, am urât toată copilăria o pălărie albă de fâş, cu care eram uşchită, şi-mi venea să vomit de la caimac, dar nu ştiam ce-i bun, şi abia înghiţeam ficatul de pasăre din curte, dar mamele rac sunt invazive şi copiii peşti sunt blegi şi uşor de manipulat…”; ”…aveam prea multe femei binevoitoare în familie, iar eu sunt mult prea lipsită de energie pentru a mă împotrivi, aşa, în viaţă în general.”;

– un simţ dezvoltat pentru punctarea unor situaţii sau stări care te vor pune un pic pe gânduri – “Când îţi numeri paşii, drumul e de două ori mai apăsător.”

Povestirile din volum par discuţii pe care le-ai avut chiar tu cu vreo prietenă bună – “Tocmai îmi făcusem un test de personalitate pe net şi-mi ieşise că sunt schizo rău.”, întâmplări palpabile şi repetabile, amintiri dintr-o adolescenţă pe care şi tu poate ai trăit-o departe de casă, într-o cameră de cămin, sau dintr-o copilărie la bunici: “Bunică-mea avea o singură grijă: ce să-mi facă de mâncare. Asta a fost grija ei toată viaţa, în asta s-a măsurat iubirea ei…”. Lavinia Branişte nu scrie proză folosind cuvinte pompoase, pe alocuri ce vei citi pare rupt dintr-un blog, dar îşi conduce personajul (un alter-ego, poate) prin tot felul de situaţii care te vor amuza sau la care chiar vei râde zdravăn – transportarea unui vultur pleşuv la Grădina Zoologică din Brăila; aruncarea în gol de dragul iubitului, deşi are rău de înălţime; participarea la un workshop de fotografie nud sau la o întrunire a fanilor serialului Lost; primul interviu de angajare etc.

Lumea Laviniei e împărţită inevitabil între bărbaţii care o fac fericită sau nefericită: “…bărbatului nu-i plac femeile cu un trecut încărcat, în trecutul meu nu fuseseră decât doi, slavă cerului că în limba română după unu urmează pluralul.”, familie – “Ne trimitea tot felul de chestii inutile, pe motiv că la noi nu se găsesc: cleşti de desfăcut scoici, aparat de numărat paşii, medicamente pentru rău de mare şi rău de munte, deşi noi rareori ajungeam pe serpentine şi atunci o lămâie era de ajuns, eu personal mă simţeam în regulă numai dacă ştiam că am lămâia în geantă. “ şi ceilalţi – oameni întâlniţi pe autostradă, pe Facebook, în tren, la conferinţele unde e translator sau chiar vecini de-o viaţă.

Dar pintre toate zâmbetele şi râsetele, poeta Lavinia Branişte pândeşte în bucăţi de proză şi nu te lasă nemelancolizat: “Din maşina din faţă mă latră un câine, supraalimentaţi amândoi şi pregătiţi de migraţie, traseul nostru trece pe câmpuri private, mă bag pe sub gardul de sârmă ghimpată, îmi trag jumătate de corp schelălăind, în scannerul de la aeroport vor ţiui toate protezele.”

Favorita (şi a*) mea: Zoo, pagina 23, mai ales pentru că ”Îmi plac vulturii pleşuvi, îşi aleg perechea pe viaţă.”

* Mulţumesc, Marius Chivu, pentru recomandare.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.