Himere

Romanul din 1927 al Marthei Bibescu, Catherine-Paris, pe care Poliromul îl publică pentru a doua oară în românește, în traducerea Magdei Răduță (prima versiune, semnată de Maria Brăescu și Gheorghe Lăzărescu, apărea în 1996 la Albatros) miroase a vise mari și a amărăciune de femeie. Destule sunt îndrăgostitele de niște năzăriri care n-or să se împlinescă, resemnate în vieți care nu seamănă nici pe departe cu ce și-au imaginat. Din lumea asta, pe care o cunoaște în anii ’20, își decupează Martha Bibescu destinele de familie.

Trei generații de femei își lasă moștenire dureri, durități, capricii, destine aventuroase, pline, însă nefericite și seci. Bunica, soția unui prinț dintr-o familie a cărei bogăție uimește Europa, se autoexilează la Paris, într-o mică fortăreață a matriarhatului, tihnită și șuie. Acolo se refugiază și fiica ei, cu fetița orfană de tată de mică. Acestei nepoate a prințesei Dragomir i se dorește o soartă care să răscumpere lipsa de noroc a mamei și a bunicii. Însă lucrurile nu se leagă din mutări pe tabla de șah, deși toată viața lui Catherine va fi o strategie, în care voința ei e prea rar luată în calcul.

Domnișoara după care tot Parisul întoarce capul (dar nu te măriți cu un oraș întreg, glosează amar Martha Bibescu, descriind această seducție strălucitoare și vană) face o partidă bună cu urmașul cam rebel al unei ilustre familii poloneze. Dincolo de jocurile de culise, n-o așteaptă decât singurătatea și insistențele unei soacre ce-și dorește, cu precizie matematică, un moștenitor. Devine ceea ce era fatal să devină, o doamnă din lumea bună, implicată, grație inteligenței și aceleiași seducții fără rod, în toate frământările timpului. Va fi, ca Martha Bibescu însăși, în cercuri intelectuale și politice, va purta corespondență, va influența și se va șlefui, într-o lume de coșmar și poveste. Își va trăi viața? Se poate spune că nu.

Ca o tristă ironie – de fapt, tot romanul câștigă, în vreme ce viața pierde, prin spiritul critic al unei femei care ar trebui doar să simtă – copilul atât de dorit de bătrâna prințesă Leopolski va veni dintr-o relație a Catherinei cu un aviator din Paris. O îmbrățișare nelegitimă, legitimată în fals, cu orașul pe care l-a iubit întotdeauna. Moștenitorul clanului polonez are sânge parizian și este un copil al orașului, cum fusese sortită să fie Catherine, în imaginația unei mame exaltate și naive. Făcând bucle imprevizibile, destinul se împlinește.

Dincolo de viața unei femei într-o epocă prea puțin destupată, deși revoluțiile, cele de mentalitate y compris, bat la ușă, romanul e ispititor prin bogăția de evenimente la care Catherine participă, sau în care se vede târâtă, prin portretele în care o lume trăiește și alta moare. Portrete de grup, ca al mondenelor din Paris, sau al orășenilor, priviți ca o mulțime cultivată și în stare să te distrugă sau să te șlefuiască, portrete individuale, din neam de prinți sau de oameni simpli și hâtri confirmă în Martha Bibescu o observatoare fără cusur. Atentă, riguroasă, știind să ridice și să coboare cu justă măsură. Răzbunarea, strălucitor-amară, a unei femei mai deștepte decât veacul.

Catherine-Paris nu este o frescă. E o impresie, un evantai desenat precis de o mână nervoasă și delicată. Fără judecăți greoaie și definitive, aproximând, mirosind, sugerând. Visul modernității care stătea să înceapă.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.