Pe burtă, că trag ai noștri!

on 25.08.2014 at 17:39

<Cremele acelea de la noi netezeau nu doar obrazul, ci și creierul, mintea. Era o stare bună, de confort.

Tranșeele noastre sunt săpate în limba română. Parafrazându-l pe Marin Sorescu, am putea firma și noi că Fuego n-a existat. Iubirea e ca fumul de mici. Este o iluzie falsă. Sinuciderea este primul semn al unei boli psihice.

Statul nu cheltuie bani pe gratis. Avem cartiere în fiecare cartier. Finalizările sunt în curs de derulare. Vă rog să oprim acest război care nu se va opri. Votul efectiv durează maximum 5 minute, adică tot atât cam cât o partidă de sex cu soția. La toți ne plac…

Am vrut să văd ce spun criticii în ceea ce vă privesc. Combatant exoteric complet și corect definit din punct de vedere ezoteric prin rangul ezoteric… Nu pune punct, când inima îți cere virgulă. Am devenit normal, am apucat să vă spun?>

Da’ de unde!… Citind Muște pe parbrizul vieții, ne convingem că normalitatea încă stă bine ascunsă. Radu Paraschivescu vine cu o a treia culegere de perle* și dacă textul de mai sus nu e doar un citat, ci o aglomerare de perle voit scoase din context, să știți că – luate individual – ele sunt și mai savuroase.

În cuvântul înainte, Radu Paraschivescu explică de ce colecționează în continuare probe de stupiditate. El vorbește despre două carii în zâmbetul național: vulgarizarea comportamentului public și disprețul pentru limba română.

Muște pe parbrizul vieții adună cu umor astfel de dovezi de dispreț, de la tortura gramaticală sau de vocabular, la șpagate logice, indolență suficientă ori neghiobie în stare pură. Cartea lui Radu Paraschivescu este o oglindă în care se reflectă societatea romanească așa cum iese ea din casă: șleampătă, arțăgoasă, uneori nespălată pe dinti, dar rujată și dată cu sclipici.

Și dacă te aștepți ca perlele de la Bacalaureat sau cele din lumea fotbalului să te doboare, politicul și mass-media ies chiar mai prost (mai proaste?) până la final. Uite-așa, aflăm că <primul om care a aterizat pe lună a fost un câine> sau că <avem primul om care a zburat în cosmos și care a fost român>; că<așa cum e în Ucraina a fost în 1979 în Iran. L-au alungat pe șah și pe urmă au format un guvern de tehnocrați>; că <suntem principala contracandidată la titlu>, că <dacă nu dădea Ceahlăul 4 goluri, câștigam noi cu 1-0> ori că <Gigi balivernează> (cea din urmă îmi pare deja licență poetică). Mai departe, că <în România nu e bine să-ți dai demisia, pentru că se găsește unul să ți-o semneze în 5 minute și rămâi șomer> și că în limba română din lumea unui deja fost ministru al Învățământului, Daniel Funeriu, <cuvântul “coleg” este neutru, nu este defel feminin>. Gheorghe Hagi îndeamnă sincer: <Copii, mergeți la școală, că și școala e bună la ceva!>. Iar când – după multă muncă pentru încheierea altor fraze – doamna Maria Grapini declară <am fost olimpică la limba română>, aproape că îți dorești să fi mințit. De râsu’-plânsu’.

Partea bună este că Muște pe parbrizul vieții te amuză până la lacrimi, ceea ce înseamnă că recunoaștem monstruozitățile drept ceea ce sunt. Boala nu e asimilată, există șanse să nu se cronicizeze. Partea proastă e că – pentru vindecare – trebuie să vrem să ne tratăm.

<Constantin Bălăceanu-Stolnici: Erupția Vezuviului a îngropat în lavă două orașe antice.

Moderatoarea: Sodoma și Gomora.

Constantin Bălăceanu-Stolnici: Pompei și Herculaneum.

Moderatoarea: A!>

Deci, ca să îl citez pe Emil Boc, <deocamdată suntem unde ne aflăm>.

———————————

* Culegerile de perle anterioare sunt Fie-ne tranziția ușoară,2006, și Mi-e rau la cap, mă doare mintea, 2011, ambele la editura Humanitas