Roman rusesc, de Meir Shalev

Un bătrân și nepotul său. Un copil și prietenii bunicului. O așezare și familiile ei. Amintiri, peisaje, idealuri, povești fantastice, istorie și viață zilnică, reguli ale pământului și ale comunității. Romanul rusesc al lui Meir Shalev descrie întemeierea unei așezări, din petice de poveste. Un mozaic de întâmplări, relații și gânduri ce alcătuiesc o lume a satului de început, în Palestina de dinaintea înființării statului Israel. Istoria a trei generații, văzută prin ochii unui copil crescut de bunic: Baruch, orfanul lui Mirkin.

Pe parcursul unui deceniu, la începutul anilor 1900, cea de-a doua Aliyah – al doilea val de imigrare pe Pământul Sfânt – aducea în Palestina Otomană aproximativ 20 de mii de evrei. Cei mai mulți fugeau din Rusia țaristă și alegeau sărăcia Palestinei din convingeri idealiste. Viața și viitorul lor aveau să depindă de pământ.

Roman rusesc descrie începuturile unei așezări agricole comunale. Trei prieteni, evrei ucrainieni, aleg Ereț-Israel pentru o nouă viață. Împreună cu o tânără pe care o întâlnesc în drumul lor, vor deveni părinții întemeietori ai unui moshav, își vor face familii și vor îmblânzi natura. După moartea bătrânilor satului – întemeietori din cel de-al doilea val – nepotul Baruch Shenkar pune cap la cap amintiri și povești, în căutare de explicații. E o lume descrisă duios, cu nostalgie și culoare, dar nu are în ea nimic idilic nici chiar atunci când treaba merge bine. Ca orice așezare rurală în care toată lumea se cunoaște, și comunitatea acestui moshav se alimentează din certuri, iubiri, drame, indiferențe, infidelități și răzbunări, pasiune, principii, idealuri, oboseală, mici victorii și multe eșecuri.

În mod constant, câte un război își pune amprenta. Dar – deși schimbă destine – armele se aud doar pe fundalul poveștii și nici spiritualitatea nu se suprapune neapărat cu religia. Mai prezenți în viața așezării sunt tovarășii politici de la centru – pe care nimeni din sat nu-i are la inimă – ori certurile imaginare și de principiu cu botanistul Miciurin, pe teme de genetică a plantelor.

Într-un timp măsurat ciclic în anotimpuri și recolte, ori liniar în vieți de om, Meir Shalev ne face părtașii unui moment magic: istoria unui loc, descrisă prin așezări, planuri, femei neiubite și femei preaiubite, bunuri comunale, pomi ce dau mai multe feluri de fructe în același timp, oameni vii, oameni morți, nebuni și furioși, vaci eroine, viței purtați pe umeri, un cimitir, un măgar de legendă și un cotoi pe nume Bulgakov.

Fiu de poet, Meir Shalev vine dintr-o familie de scriitori și artiști, însă el a fost inițial realizator TV și de radio. A avut un show de satiră la postul public israelian de televiziune, iar înainte de a deveni romancier a publicat mai multe lucrări de non-ficțiune și câteva cărți pentru copii. Roman rusi (1988) – care, în original, se traduce atât ca roman, cât și ca poveste de dragoste – a fost prima sa încercare de ficțiune pentru adulți, dar și o reușită răsunătoare: în Israel, se află în clasamentul celor mai iubite cărți.

Shalev și-a petrecut aproape toată copilăria într-un loc ca cel pe care îl descrie. S-a născut în Nahalal – cel dintâi moshav, înființat în 1921. Unii din oamenii descriși sunt inspirați din realitate, cum este cazul femeii cu o obsesie pentru curățenie – personaj pe care Shalev îl va dezvolta într-un alt roman al său (autobiograficul Bunica mea rusoaică şi aspiratorul ei american, din 2009); la fel și unele dintre întâmplări, însă accentul cade pe imaginar. Meir Shalev spune că ultimul lucru pe care l-ar face ar fi să predice cititorului vreo convingere personală: pentru asta există non-ficțiunea, în timp ce experiența estetică profundă a literaturii vine din artă și emoție.

Adesea, Meir Shalev a fost comparat cu Gabriel Garcia Marquez. Refuză paralela, adăugând că

nu vede nici rostul unei catalogări literare precum realismul magic. Dacă se numește ficțiune, e destul de clar că lucrează cu imaginarul – spune el, convins că cititorii nici nu au nevoie de astfel de încadrări. Și explică:

“În Roman rusesc, am greșit culoarea unui tip de tractor. Mulți dintre cei cu experiență în agricultură mi-au scris, să mă corecteze, însă nici unul dintre ei nu mi-a atras atenția că e imposibil să cari un taur pe umeri. Ceea ce îmi arată că cititorii înțeleg perfect regulile ficțiunii”.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.