„Oricine poate scrie o carte de succes pentru copii!” | Rasa Dmuchovskienė

Carantina neașteptată nu doar că ne-a schimbat agenda, dar a dezvăluit și noi abilități. Petrecând mai mult timp acasă, cu copiii, citind toate poveștile care le stau la dispoziție, ne întrebăm adesea – oare am putea scrie o carte pentru copii? Este chiar atât de ușor? Nu este suficient să scriem o poveste și să o trimitem unui editor?

Stăm de vorbă cu autoarea Rasa Dmuchovskienė, care în prezent lucrează la al treilea volum „Furnicuța Întreabă-Tot”.

Este adevărat că oricine poate scrie o carte pentru copii? Este nevoie de abilități speciale?

Cu toții am fost copii. Prin urmare, cu toții înțelegem copiii. Deci da, cred că oricine poate scrie o carte pentru cei mici. În copilărie, nici nu îndrăzneam să visez să fiu scriitor și nici nu m-am descurcat prea bine la materia lituaniană la școală. Dar, într-adevăr, cel mai important lucru este să cunoști interesele copiilor, să îi iubești, să te intereseze ceea ce trăiesc și să poți atrage tinerii cititori cu creațiile tale.

Cum a apărut ideea unei cărți pentru copii?

Lucrez ca profesor de grădiniță de 30 de ani. De multe ori citesc și spun povești scrise de alți autori. Am observat că este mai probabil ca cei mici să ceară să audă un basm pe care l-am scris eu. Apoi vin cu ceva pe loc, implic adesea copiii în crearea unui basm. „Cine a mers acolo, cu cine s-a întâlnit?” Și așa începe toată distracția. Copiii înșiși sunt cele mai valoroase surse de inspirație.

Ei îți oferă comploturi, personaje, pun multe întrebări la care nici nu am întotdeauna răspunsuri. Trebuie să gândești în afara cutiei, să termini povestea cu puțină intrigă. Iar a doua zi, când povestea e gata, le spun copiilor o mulțime de lucruri interesante: despre dinții melcului, pânza de păianjen, coada șopârlei în creștere. Așa a apărut ideea de a pune totul într-o carte.

De asemenea, este interesant faptul că a apărut mai întâi ca înregistrare audio și nu în presă. Vorbesc mult, toată ziua, în timp ce lucrez cu copiii. Iar ei fac zgomot în timp ce se joacă. Toată lumea vrea atenție. Uneori aveam probleme cu vocea și totuși trebuia să le spun povestea dinainte de somn. La început am încercat să scurtez poveștile. Copiilor nu le-a plăcut. Atunci a apărut ideea de a înregistra poveștile și a lăsa copiii să le asculte.

I-am povestit unei prietene despre ideea mea. Ea mi-a spus: „Fiul meu are un studio de înregistrări, iar el și soția lui s-au gândit de mult să înregistreze așa ceva”.

Inițial, mi-am dorit să înregistrez povestea cu propria mea voce, dar proprietarul studioului de înregistrări Vytenis Micevičius s-a oferit să o înregistreze profesional. Încurajată și susținută și de alți oameni, am creat prima carte din seria „Furnicuța Întreabă-Tot”, care a apărut sub forma unui CD.

Cum a apărut eroina cărții Furnicuța Întreabă-Tot?

După cum am menționat, lucrez la grădiniță, cu copii. Sunt mulți, pretutindeni, ca furnicile, iar eu sunt una singură, ca mama Furnică. Copiii mici pun o grămadă de întrebări. Așa s-a născut Furnicuța Întreabă-Tot.

Cum se scrie o carte pentru copii? Ce sfaturi le-ați da scriitorilor la început de drum?

Atunci când scriu, văd inițial un desen animat. Închid ochii și văd furnica cum fuge, cum se blochează, cum i se înclină piciorușele. Mai întâi, trec în revistă acel film în mintea mea, iar apoi îl descriu.

Sunt zile în care nu există gânduri și nu văd deloc acel „film”. Ei bine, în acele zile este aproape imposibil să scrii ceva, chiar dacă încerci mult. Odată, șeful editurii Sikstas Ridzevičius m-a întrebat ce scriu, la ce lucrez. Nu am spus nimic pentru că nu aveam nimic în minte. Apoi, au urmat cuvintele lui de aur: „Scrie! Nu contează ce. Este întotdeauna mai ușor de reparat.”

Și, sigur, a avut dreptate. Uneori scriu doar: „Locuia în pădure … S-a întâlnit cu… Amândurora le plăcea…” A doua zi revin cu personaje. Iar apoi, cumva, gândurile încep să curgă.

După ce am scris o poveste, am citit-o întotdeauna copiilor. Nouă, adulților, ne place să scriem foarte mult. Ne place să descriem peisaje sau lucrurile pe care le vedem. De exemplu, cât de frumos e apusul soarelui când o furnică stă pe o frunză și se bucură de soarele care vopsește pădurea în roșu! Dar oare copiilor le place? Copiii din grădinița mea m-au ajutat, iar mulți dintre ei sunt cei mai mari critici ai mei. Citesc și văd cum copiii își pierd deja concentrarea, jucându-se între ei. Prin urmare, nu sunt interesați. Șterg astfel de paragrafe fără milă, deși chiar îmi plăceau. Este nevoie de acțiune. „Furnica s-a împiedicat, și-a pierdut echilibrul, a strigat …” Copiii ascultă din nou. Le-am recăpătat atenția și concentrarea.

Încă mai trebuie să-ți citești povestea cu voce tare de multe ori. Crede-mă, când citești cu voce tare nu mai sună la fel de bine pe cât pare când scrii! Nu vă temeți să ștergeți și să modificați! Așa se scriu cărțile.

Pot spune cu încredere că unul dintre cele mai importante detalii ale unei cărți de succes pentru copii este lucrul îndeaproape cu artistul-ilustrator. Citește povestea și vede „filmul” în imaginația sa.

Poate apărea chiar o ilustrație impresionantă, despre care, însă, eu n-am scris nimic. Apoi vorbim, discutăm, ne contrazicem și creăm. Ilustratorul creează o nouă poveste, din desene, care o completează pe a mea.

De asemenea, nu mă tem să cer ajutor. Un bun profesor de limba lituaniană mă ajută la îmbunătățirea limbii vizuale, într-un mod atât de frumos! Aici aș dori să-l menționez pe profesorul Giedrė Mazurkevičienė, care mi-a îmbunătățit textele cu cuvinte mai rare, mai interesante. Îi mulțumesc și colegului meu editor Raimondas Jurgaitis, care mi-a făcut o mulțime de sugestii și mi-a dat noi idei pentru povești. Șterg ce nu e potrivit și las ceea ce le place copiilor. Așa ia naștere o carte pentru copii!

Spui că un bun ilustrator este important pentru o carte de succes. Cum l-ai găsit pe cel potrivit pentru poveștile tale?

Foarte simplu, am mers la librărie și am adunat cărți cu poze frumoase. Am ales cele mai frumoase cinci pentru mine. Apoi, așezându-mă, am început să privesc cine le-a ilustrat. Patru dintre cărțile selectate de mine erau illustrate de Gintaras Jocius.

L-am sunat pe Gintaras, l-am rugat să lucreze cu mine și el a refuzat pentru că avea mult de lucru. L-am căutat de mai multe ori. M-a rugat să-i trimit, totuși, o poveste. Și i-a plăcut! Mi-a spus: „Voi lucra cu tine. Deja îmi închipui ilustrațiile.”

Îți amintești cartea ta preferată din copilărie?

Da, imi amintesc. Este vorba despre Ursuletul de pluș și iubita lui, de Minarik Elze Holmelund. Am păstrat cartea, dar fără ultima pagină, care conținea scrisoarea ursulețului. Eu chiar am crezut că ursuletul de pluș a scris, textul era scris într-un limbaj atât de simplu, de copilăresc… Și eu îmi doresc să scriu în așa fel încât actualii mei cititori să păstreze Furnicuța Întreabă-Tot pentru nepoții lor.

Ce cărți crezi că sunt interesante pentru generația de copii de astăzi?

Scrierea unei cărți care să-i intereseze pe copii de generații diferite este o sarcină uriașă. Copiii moderni doresc mișcare, multă aventură, nu le plac lecțiile și predica. Povestea trebuie să fie distractivă, antrenantă, promițătoare. Ilustrațiile trebuie să fie interesante și colorate. Ar fi minunat dacă copiii ar putea învăța ceva în timp ce citesc o carte distractivă. Furnica mea vă prezintă diverse trăsături ale animalelor: de ce cântă greierele toată noaptea, ce strălucește pe gândac, ce sunet scot broaștele și de ce, de ce au albinele două stomacuri…

Sunt multe de luat în calcul. Vânzările primelor două cărți sunt cu adevărat optimiste. În prezent, scriu a treia parte din Furnicuța Întreabă-Tot. Din nou, invit copiii la noi aventuri ale curioasei furnici. Întreabă-Tot are deja propriul club de fani, organizăm concursuri de cititori, copiii memorează părți din carte sau chiar interpretează personaje.

Cum ai decis cine îți va publica cartea?

Odată ce cartea a fost scrisă, corectată, ilustrată și pusă la punct, a trebuit să decid cine o va publica. Aș fi putut, desigur, să o public pe cheltuiala mea și să încerc să o distribui eu însămi, dar am decis că trebuie să încredințez această muncă unor profesioniști. Am ales editorul de cărți și reviste pentru copii Flintas Publishing. De asemenea, le-am încredințat drepturile de distribuție, deoarece această editură a stabilit relații cu supermarketuri și librării în întreaga Lituania.

Când am ales un editor, a fost important și ca personajul meu să aibă ocazia să călătorească în jurul lumii. Și am avut noroc – primul volum Furnicuța Întreabă-Tot a fost publicată în șase limbi: letonă, estonă, finlandeză, română, azeră și chineză.

E un sentiment minunat să primesc feedback pozitiv nu doar de la cititorii lituanieni, ci și de la micii cititorii din alte țări. Aș dori, de asemenea, să menționez că Furnicuța Întreabă-Tot a fost în Top10 al celor mai traduse cărți lituaniene pentru copii.

Ce le transmiți celor ce visează să scrie o carte pentru copii?

Citiți-le copiilor! Cu siguranță vor aprecia asta. Poate că un basm sau o carte de basme vor ajunge, în cele din urmă, într-un sertar și vor deveni o amintire grozavă atunci când copiii vor crește. Poate vor fi iubite nu doar de copiii din Lituania, ci din întreaga lume. Trebuie doar să îți dorești cu adevărat – vei reuși!

Mulțumesc pentru discuție și spor la scris!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.