carti ecranizate feature

Top cărți ecranizate: romane celebre după care s-au făcut filme și seriale bune

Cărțile sunt o adevărată sursă de inspirație, care oferă posibilitatea de a călători în cele mai frumoase colțuri din lume, de a cunoaște personaje care mai de care mai interesante și de a trăi experiențe inedite. Nu degeaba regizorii și-au dorit să dea viață poveștilor citite, iar o mare parte dintre filmele și serialele care au cucerit milioane de inimi în întreaga lume sau au câștigat premii importante au fost realizate după cărți.

Din pagini, direct pe ecran, descoperă recomandările noastre de cărți celebre după care s-au făcut filme și seriale ce merită văzute anul acesta. De la povești de dragoste sau cronici ale trecutului, la realități SF, drame personale, thrillere psihologice și nu numai.

Rugăciune pentru Cernobîl de Svetlana Aleksievici

Editura Litera, 2019, traducere de Antoaneta Olteanu

Poți comanda cartea aici.

Rugăciune pentru Cernobîl prezintă tabloul unui eveniment marcant din istorie, cu ajutorul mărturiilor celor direct implicați. Jurnalista Svetlana Alexievich a intervievat sute de oameni afectați de exploziile de la Cernobîl, de la foști muncitori la centrală, oameni de știință sau medici, la soldați, pompieri, văduve și orfani. Vocile lor răsună ca un ecou profund și dureros în timp ce dezvăluie suferințele inimaginabile prin care au trecut.

Emanând forță, emoție și curaj, Rugăciune pentru Cernobîl te răscolește până în adâncul sufletului. Cronică a trecutului și un avertisment pentru viitor, cartea a fost sursa de inspirație pentru serialul Cernobîl în care joacă actori de excepție precum Stellan Skarsgård, Jared Harris sau Emily Watson. Serialul reușește să prezinte într-un mod tragic și realist catastrofa nucleară și a devenit, în scurt timp de la apariție, unul dintre cele mai populare seriale din lume.

Sticletele de Donna Tartt

Editura Litera, 2018, traducere de Justina Bandol

Poți comanda cartea aici.

Viața lui Theo Decker, un băiat de treisprezece ani, se schimbă dramatic după ce supraviețuiește unui atentat terorist dintr-un muzeu de artă, unde își pierde mama. Theo ajunge în posesia tabloului Sticletele, o miniatură a pictorului olandez Carel Fabritius, iar de aici începe aventura vieții sale. Trăind constant sub magia picturii, Theo se refugiază în droguri, în relații sociale dubioase și în lumea traficului cu opere de artă.

Sticletele surprinde în detalii remarcabile un destin încurcat prin acțiunea palpitantă cu accente de thriller, descrierile amănunțite despre artă, dar, mai ales, prin trăirile interioare ale eroului. În filmul Iluzia Libertății, bazat pe cartea Donnei Tartt și apărut în 2019, rolurile principale sunt interpretate de Ansel Elgort, Sarah Paulson și Nicole Kidman. Filmul excelează prin experiența senzorială pe care o oferă cu ajutorul sunetelor, imaginilor și culorilor alese pentru fiecare cadru.

Unde ai dispărut, Bernadette? de Maria Semple

Editura Litera, 2020, traducere de Mihaela Buruiană

Poți comanda cartea aici.

Unde ai dispărut, Bernadette? este construită ca un puzzle alcătuit din frânturi de informații, emailuri și bilețele trimise între personaje. Bernadette fusese cândva o arhitectă genială, unul din pionierii construcțiilor ecologice, însă în urma unui incident a renunțat la carieră și s-a mutat cu familia în Seattle. Dorința fiicei ei de a merge împreună în Antarctica declanșează un întreg șir de întâmplări imprevizibile care încep cu dispariția lui Bernadette.

Cartea te poartă într-o aventură originală și emoționantă până la Polul Sud, în mijlocul unui peisaj care îți taie răsuflarea. Talentata actriță Cate Blanchett este cea care îi dă viață lui Bernadette în adaptarea cinematografică a cărții și surprinde cu măiestrie angoasele și spiritul artistic al personajului.

Camera de Emma Donoghue

Editura Art, 2019, traducere de Ruxandra Ana

Poți comanda cartea aici.

Camera urmărește evoluția psihologică a lui Jack, un băiețel de cinci ani, care a crescut închis într-o cameră alături de mama lui. Jack descrie în felul lui inocent cum Camera este lumea lui și orice obiect îi este prieten. În schimb, pentru mamă, ținută captivă în acest spațiu timp de șapte ani, Camera este o închisoare din care face tot posibilul să scape.

Dincolo de a fi o lecție despre o realitate în care există și rău și bine, Camera vorbește despre puterea incredibilă a unei mame de a lupta și de a-și salva copilul. Emma Donoghue a scris și scenariul pentru ecranizarea cărții, iar rezultatul este un film extraordinar care surprinde fidel sentimentul de panică și claustrofobie din carte. Actrița Brie Larson a fost premiată în anul 2016 cu un Oscar pentru interpretarea mamei.

Alias Grace de Margaret Atwood

Editura Corint, 2020, traducere de Florin Irimia

Poți comanda cartea aici.

Un dublu asasinat de o violență fără seamăn a cutremurat Canada anului 1843, iar tânăra Grace Marks, de doar șaisprezece ani, este găsită vinovată. Absolvită de pedeapsa capitală și condamnată la închisoare pe viață, tânăra susține că nu își mai aduce aminte nimic din cele petrecute în noaptea crimei. Dar este, de fapt, Grace vinovată sau nevinovată? Amnezică sau doar vicleană?

O eroină fascinantă, un mister întortocheat și o poveste care te trece printr-un roller coaster emoțional, sunt ingredientele care fac din Alias Grace o lectură pe care cu greu o vei putea lăsa deoparte. Serialul cu același nume produs de Netflix și apărut în 2017, reușește să redea cu măiestrie societatea de atunci cu discrepanțele și nedreptățile sociale și felul în care traumele afectează psihicul.

Dragoste și ură de Rhidian Brook

Editura Trei, 2019, traducere de Ciprian Siulea

Poți comanda cartea aici.

După Al Doilea Război Mondial, colonelul Lewis Morgan este trimis în Hamburg să supravegheze reconstrucția orașului ruinat și denazificarea localnicilor. Lewis se mută cu soția sa Rachel într-o vilă superbă care îi aparținuse arhitectului Herr Lubert, dar îi permite în continuare acestuia să locuiască acolo cu fiica lui. Deși la început Rachel refuză vehement să împartă casa cu un neamț, cu timpul sentimentele pe care începe să le aibă pentru Lubert devin din ce în ce mai contradictorii.

Dragoste și ură vorbește dintr-o perspectivă psihologică despre felul în care atmosfera sufocantă a unui context marcant din istorie se împletește cu dramele personale. Casa devine un spațiu în care sunt testate prejudecățile, temerile și sentimentele. Cartea a fost ecranizată în anul 2019 având o distribuție de excepție. Personajele care formează triunghiul amoros sunt interpretate de Keira Knightley, Jason Clarke şi Alexander Skarsgård.

Strigă-mă pe numele tău de André Aciman

Editura Polirom, 2020, traducere de Cristian Ionescu

Poți comanda cartea aici.

Strigă-mă pe numele tău spune povestea lui Elio, un tânăr de șaptesprezece ani care se îndrăgostește de un student al tatălui său, cu șapte ani mai mare. Povestea lor de dragoste pornește de la o prietenie capricioasă, pentru ca mai apoi să se transforme într-o adevărată pasiune și, în final, o iubire imposibilă.

Pe plajele toride de la Marea Mediterană, printre notele romantice ale unor piese clasice cântate la pian, vei descoperi o poveste emoționantă plină de incertitudini, îndrăzneli și riscuri care vin odată cu recunoașterea sentimentelor. Ecranizarea de excepție a romanului, cu Timothée Chalamet și Armie Hammer în rolurile principale, a câștigat prestigioasele Oscar și Bafta în anul 2018 pentru cel mai bun scenariu adaptat.

La cinci pași de tinede Rachel Lippincott, Mikki Daughtry, Tobias Iaconis

Editura Litera, 2019, traducere de Adriana Bădescu

Poți comanda cartea aici.

Stella și Will suferă de o boală genetică teribilă, care îi obligă să-și petreacă mare parte din viață în spital, înconjurați de aparate. Deși sunt extrem de diferiți, cei doi se îndrăgostesc iremediabil unul de celălalt. Iubirea lor este, însă, imposibilă deoarece nu se pot apropia la mai mult de cinci pași fără a fi în pericol de moarte. Cum vor reuși Stella și Will să-și exprime sentimentele dacă sunt obligați să păstreze distanța?

La cinci pași de tine este o poveste emoționantă care te face să meditezi la lucrurile cu adevărat importante în viață. Dincolo de dramatismul situației, personajele inspiră optimism, speranță și dorința de a trăi cât mai intens fiecare clipă. Filmul realizat în 2019 reușește să surprindă extrem de fidel trăirile personajelor și să transmită emoția dincolo de ecran.

Călătoarea de Diana Gabaldon

Editura Armada, 2020, traducere de Maria Drăguț

Poți comanda cartea aici.

Călătoarea reușește să aducă în prim plan o parte importantă din istoria Scoției, pe fundalul unei povești de dragoste pasionante. În 1945, Claire Randall descoperă o stâncă magică, într-un loc misterios din Scoția, care o va teleporta în anul 1743. Trezindu-se în alt secol, va fi nevoită să înfrunte primejdii și conspirații care îi pun în pericol viața, însă destinul i-l scoate în cale pe tânărul războinic James Fraser.

O carte de dragoste care te poartă într-o aventură fantastică în care vei descoperi locuri captivante, dramă, intrigi, ritualuri magice și, nu în ultimul rând, o iubire care trece dincolo de timp și spațiu. Ecranizarea seriei Outlander, începută în anul 2014, a câștigat inimile a mii de fani din întreaga lume, devenind unul dintre cele mai iubite seriale din ultimii ani. Peisajele sunt uimitoare, costumele și decorurile redau în cel mai mic detaliu atmosfera din acele vremuri, iar actorii sunt, în mare parte, scoțieni.

Tu de Caroline Kepnes

Editura Herg Benet, 2019, traducere de Anca Zaharia

Poți comanda cartea aici.

Când frumoasa scriitoare aspirantă Guinevere Beck intră în librăria unde lucrează Joe, un tânăr pasionat de cărți, se produce o scânteie care va da naștere unei obsesii periculoase. Joe începe să caute tot felul de informații despre Beck și încet, dar sigur, își face loc în viața ei. De la hărțuitorul din umbră se transformă în iubitul perfect, înlăturând orice obstacol sau persoană care îi va sta în cale.

Tu spune o poveste despre obsesie, vulnerabilitate, manipulare și minciună, reușind să creioneze un personaj care te înfioară și te captivează în același timp. Scrisă din perspectiva lui Joe, cartea șochează pătrunzând până în cele mai întunecate cotloane ale minții sale. Serialul cu același nume îți face cunoștință cu un Joe carismatic și inteligent care reușește să trezească, pe alocuri, empatie. Totodată, reușește să scoată și mai mult în evidență riscurile apărute în urma folosirii exagerate a rețelelor sociale.

Oameni normali de Sally Rooney

Editura Curtea Veche, 2019, traducere de Mihaela Buruiană

Poți comanda cartea aici.

Marianne, fiica unei familii înstărite, introvertită și cu o inteligență uneori prea ascuțită, are toate însușirile pentru a fi marginalizată de colegi. Connell, fiul menajerei lui Marianne, este chipeș, deștept și popular în tot liceul. Cei doi încep o relație ascunsă de ochii celorlalți și, ceea ce părea la început doar o distracție, se transformă treptat în ceva mult mai profund. Ajung să aibă sentimente reale, dar nu ştiu cum să și le exprime și vor lua decizii greșite, rănindu-se reciproc.

Oameni normali  este o descriere a intimității în secolul XX și un portret al unei relații pline de tandrețe care evoluează treptat. Doi oameni care se simt inconfortabil în societate, sunt cu adevărat ei înșiși doar în prezenţa celuilalt. Romanul lui Sally Rooney, ajuns pe lista de recomandări a lui Barack Obama, a fost ecranizat în 2020 într-o mini-serie care a primit patru nominalizări la Emmy și un val de critici pozitive.

Străinul de Stephen King

Editura Armada, 2019, traducere de Ruxandra Toma

Poți comanda cartea aici.

Liniștea orășelului Flint este cutremurată de vestea unei crime macabre, victima fiind un băiețel de unsprezece ani. Șocul este și mai mare când acuzatul este antrenorul de baseball al școlii, un om apreciat în comunitate, cu un trecut ireproșabil și o familie frumoasă. Toate probele arată că el este vinovatul, iar cazul pare rezolvat, până când apar noi dovezi și investigația ia o întorsătură neașteptată. 

Dacă vrei să citești un thriller psihologic cu elemente supranaturale, care să te înspăimânte și să-ți pună intuiția la încercare, Străinul este alegerea ideală. Scrisă în stilul intens și dramatic caracteristic lui Stephen King, cartea are parte de o adaptare cinematografică pe măsură prin serialul produs de HBO și apărut în 2020. Pregătește-te pentru o atmosferă tensionată, trăiri intense și sentimentul de groază pe care ți-l dă lupta cu un dușman care pândește din umbră.

Carbon modificat de Richard K. Morgan

Editura Paladin, 2018, traducere de Petru Iamandi

Poți comanda cartea aici.

Povestea din Carbon Modificat are loc peste trei sute de ani în viitor, într-o lume distopică. În acel viitor oamenii au abilitatea de a-și transfera conștiința dintr-un corp în altul, asigurându-și astfel nemurirea. Un fost agent special, Takeshi Kovacs este reîntrupat cu ajutorul unui om de afaceri bogat, pentru a descoperi cine i-a asasinat vechiul trup și de ce. 

Carbon Modificat îmbină remarcabil o intrigă complexă, atmosfera noir și elementele cyberpunk. O lectură potrivită atunci când nu știi dacă să te pierzi în lumi SF sau să-ți pui intuiția și abilitățile de detectiv la încercare. Romanul a fost adaptat într-un serial cu două sezoane început în 2018 și a primit numeroase laude privind măiestria cu care a fost adus la viață universul creat de Richard K. Morgan.

Alienistul de Caleb Carr

Editura Corint, 2019, traducere de Monica Șerban

Poți comanda cartea aici.

Atunci când trupul unui copil este găsit mutilat pe un pod din New York, șeful poliției decide să dea cazul, în secret, unei echipe formate dintr-un jurnalist interesat de aflarea adevărului, o secretară curajoasă și un psihiatru (alienist cum se spunea atunci) cu o intuiție ieșită din comun. Ancheta se dovedește extrem de periculoasă, iar criminalul nu se lasă ușor descoperit. Fiecare zi pierdută duce la o nouă victimă.

Alienistul este o combinație fascinantă între thriller psihologic, elemente horror și investigație, conturând un tablou politico-social al Americii de la 1896. Primul sezon al serialului realizat după romanul lui Caleb Carr a apărut în 2018, iar personajele principale sunt interpretate de celebrii actori Daniel Brühl, Luke Evans și Dakota Fanning.

Atunci când literatura și cinematografia se întâlnesc se creează un adevărat fenomen. Descoperă pe rafturile Cărturești mai multe cărți ecranizate în cele mai populare filme și seriale.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.