Recenzie: Omul a murit, trăiască specia umană, de Alain Badiou

Secolul XX e Secolul. Cel în care umanitatea încercînd să-şi redefinească esenţa şi-a primejduit existenţa. Secolul celor două Războaie Mondiale, al ideologiilor, al totalitarismelor, al genocidului, dar şi al ultimelor mari curente artistice şi de gîndire. Filosoful francez Alain Badiou ne propune să revizităm veacul trecut nu din punctul de vedere al consecinţelor nefaste, aşa cum ne-am obişnuit astăzi, ci al motivaţiilor sale subiective.
Principala ambiţie a Secolului a fost să resemnifice omul în absenţa lui Dumnezeu, Dumnezeu a cărui moarte Nietzsche o anunţase deja. Badiou descoperă în spatele diverselor soluţii o disjuncţie nerezolvabilă; disjuncţie între întemeiere şi distrugere. Astfel încît distrugerea e justificată de întemeiere iar întemeierea nu-şi găseşte al conţinut decît distrugerea. Umanismul e astfel redefinit ca nihilism. De aici dramatismul veacului şi un fel de măreţie a lui. Badiou îi ascultă zbaterea în vocile poeţilor, cei care îl subiectivizează: ca Mandelştam, Celan sau Pessoa. La sfîrşit ni se atrage atenţia asupra reculului înregistrat în secolul 21, cînd pasiunea pentru destinul uman a fost înlocuită de grija pentru specia umană.
Noi, cobaii care nu pot uita că una dintre marile ideologii a fost fabricată în Occident şi experimentată în Est, suntem puţin circumspecţi faţă de angajamentul autorului pentru extrema stîngă. Cartea sa e de aceea o provocare la re-gîndire. O găsiţi pe raftul cu noutăţi, în Librăriile Cărtureşti.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.