Recenzie: Fratii Sisters – Patrick deWitt

(Polirom, 2012, traducere din limba engleză de Ioana Filat)

„În foiletoanele de aventuri vezi adesea următorul scenariu: doi călăreţi fioroşi se încălzesc la foc, îşi deapănă poveştile deşucheate şi fredonează cântece de jale despre moarte şi zorzoane de dantelă. Dar aflaţi de la mine că, după o zi întreagă de călărit, nu vreau decât să mă întind şi să dorm […]”

După cum ne lămureşte rapid fratele pansiv din istorisirea lui Patrick deWitt, romanul Fraţii Sisters dărâmă mituri şi dă cu clişeele de pământ, într-un acces de sinceritate vecin cu inocenţa copilăriei. Ceea ce este mare lucru, de vreme ce fraţii Sisters sunt nişte ucigaşi al căror renume s-a răspândit în tot Vestul Sălbatic.

Umorul este negru, iar cartea – savuroasă. Adună în ea nu doar istorii despre pistolari şi Goana după Aur, ci şi muşcături de paianjen şi reacţii alergice, abcese şi stomatologi de ocazie, mirosuri urâte, nebuni şi mult jeg.

Evident, există ucigaşi şi un număr impresionant de morţi. Dar violenţa este la fel de naturală ca şi nevoile fizice. Uneori vine la ordin, alteori din încălcarea vreunui cod moral al ucigaşului, iar câteodată e doar o reacţie de moment la ceva enervant. Oamenii mor de boală sau de glonţ si aproape niciodată de bătrâneţe. Târfele sunt mai mereu bete, cei fără adăpost se pot însura iarna cu zgripţuroaice doar ca să scape de frig, iar amorurile ucigaşului nostru sunt, de regulă, neîmpărtăşite: “Dragă domnişoară, mi-aş dori să vă spălaţi pe faţă şi să vă purtaţi frumos cu mine. Am bani. Doriţi să vă dau? Niciodată nu ştiu ce să fac cu ei”.

Povestitorul – unul din cei doi fraţi pistolari – reuşeşte un paradox: poate şi să despice firul în patru, analizând de ce este predispus la violenţă, şi să ia situaţia ca atare – ucigând în continuare, în ciuda concluziei la care tocmai a ajuns. Dar tocmai înclinaţia spre filozofare a eroului-povestitor şi sinceritatea acestuia ni-l fac plăcut din capul locului.

Patrick deWitt reuşeşte un roman în acelaşi timp spumos, sensibil şi sângeros. Nu e puţin lucru. Ca urmare, a fost extrem de apreciat: a câştigat două din cele trei premii de maximă importanţă în Canada de origine a autorului – Rogers Prize şi Governor General’s Award – şi a fost nominalizat pe lista scurtă la Man Booker Prize 2011. Dar, într-un interviu, autorul destăinuia cât de aproape a fost să nu-l mai scrie: romanul a fost salvat de o bursă guvernamentală canadiană.

Pe la jumătatea cărţii, deWitt se afla la capătul puterilor sale financiare şi la un pas de a se întoarce să lucreze în construcţii, ca să-şi poată întreţină familia. Tocmai atunci a primit salvarea providenţială: 12.000 de dolari canadieni. Autorul consideră că datorează cartea acestui ajutor. Ştia că ce scrisese până atunci era bun şi se temea că va rata totul dacă va trece scrisul pe locul doi sau va amâna continuarea cărţii. “Scânteia iniţială, afeţiunea ta pentru personaje, toate acestea pot disparea dacă te opreşti. Este un lucru primejdios”, declara deWitt pentru Globe and Mail. O afirmaţie care te face să te întrebi câte cărţi bune se ratează în lipsa unui ajutor financiar.

Acestea fiind spuse, Fraţii Sister este o carte care îşi merită toţi banii. Făcută din contraste, fermecătoare şi edificatoare. Pariez că nu ştiaţi cât de des se spală pe dinţi un pistolar. (Iulia Verbancu)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.