Integrala prozei scurte, de Truman Capote

on 30.08.2012 at 18:09

Mare bucurie mare a adus în vieţile fanilor lui Capote publicarea acestui volum cu Integrala prozei scurte (Editura Polirom, 29,95 lei), în care sunt strânse laolaltă povestiri apărute între 1943 şi 1982, unele dintre ele traduse pentru prima oară în limba română.

Să îl (re)găseşti pe scriitorul de proză-scurtă Capote e un fel de Ajunul Crăciunului, când aşteptăm Moşu’ (deşi într-una dintre povestiri, ultima – Un Crăciun la New Orleans, o să descoperiţi că el nu există) – bucurie surprinzătoare, asta pentru că stilul lui este de-o preţiozitate studiată în cele mai mici detalii, de un umor care străbate paginile povestirilor ca un şarpe de apă şi de un dulce-amar de prăjitură cu migdale. Cele 20 de povestiri acoperă registre diferite, traversează America de la est la vest şi 40 de decenii, în care, deşi personajele create de scriitor trăiesc vieţi diferite în funcţie de context şi de epocă, adunate de prin pagini într-un singur loc ar putea fi chiar prieteni sau parte a aceleiaşi mari familii. Asta pentru că scriitorul american, el însuşi un personaj excentric, îşi lasă personajele să respire în esenţă aceleaşi convingeri.

Scriitorii contemporani lui Capote – William S. Burroughs, Norman Mailer (primul i-a fost chiar rival declarat – pentru pasionaţi recomand acest text) -, au declarat că geniul lui Truman Capote stă în proza scurtă, iar cartea de faţă nu e decât un exemplu în acest sens, cel mai grăitor de altfel. Aşadar, a must-read, şi pentru că felul lui Capote de a-şi descrie personajele îşi va îngădui să ţi le imaginezi fără cusur, chiar şi acolo unde nu rezonezi în totalitate cu poveştile lor.

Trebuie să te aştepţi aşadar la comparaţii inedite: „Vocea ei bolborosea ca un ceainic…”, „Se încovoiase atât de rău încât semăna cu o coasă ruginită”, „Cerul zăngăni ca o oglindă lovită de tunet, iar ploaia căzu între ei ca o perdea de cioburi.”; la descrieri palpabile: „- Vă rog să mă iertaţi, a spus domnişoara Bobbit cu o voce copilărească şi mătăsoasă ca o panglică frumoasă…”; la mici verdicte care te urmăresc şi în afara cărţii: „Dacă nu eşti admirat, nimeni nu îşi bate capul să te dezaprobe.”, „E un lucru bine cunoscut că femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii; e cu putinţă ca efectul unei vanităţi superioare să le ţină în viaţă?”, „Vorbesc serios când spun că la New York nu mai există bărbaţi – şi chiar dac-ar mai exista, unde să dai de ei? Toţi bărbaţii pe care i-am întâlnit şi care păreau cât de cât atrăgători erau fie căsătoriţi, fie prea săraci pentru a se căsători, fie homosexuali.”; la explicaţii melodioase ale iubirii copilăreşti sau adolescentine: „…ea reprezenta mai mult decât… Mai mult decât ce? Decât faptul că avea treispezece ani şi că s-a îndrăgostit nebuneşte. Ea reprezenta lucruri ce-i păreau ciudate, cum ar fi nucul, plăcerea de a citi cărţi şi suferinţa pe care îţi îngădui s-o simţi pentru că ţii mult la cineva.”, „Ce simţi când eşti îndrăgostită? […] te simţi ca şi cum ţi s-ar fi presărat piper pe inimă, ca şi cum prin vine ţi-ar înota nişte peştişori mititei.”.

Şi dincolo de cuvinte, dintre toate personajele – fetiţa care era de fapt un om mare, doamna care îşi vinde haina de blană, ciudatul bărbat care plăteşte pentru visele altora, marinarul impertinent, escrocii din tren, băiatul care calculează dincolo de sticla clondirului, fetiţa-stafie, bătrânul care îşi aşteaptă sfârşitul, soţul maltratat de mătuşi, parvenitul corporatist, fata-cu-moravuri-uşoare-devenită-soţie-ascultătoare, bătăuşul din generală, doamna care vâna văduvi, cea mai dragă o să îţi fie domnişoaara Sook – „Pe lîngă că n-a fost la cinematograf, prietena mea n-a luat niciodată masa la un restaurant, n-a călătorit mai departe de opt kilometri de casă, n-a primit şi nici n-a trimis vreo telegramă, n-a citit decât Biblia şi pagina cu benzi desenate din ziar, n-a folosit cosmetice, n-a înjurat, n-a vrut răul nimănui, n-a spus intenţionat nici o minciună şi nici n-a lăsat vreun câine flămând.”. Cea mai bună prietenă a lui Buddy, personaj în care îl regăsim pe Truman Capote însuşi, care a fost crescut câţiva ani de o rudă îndepărtată a mamei sale, o să îţi pară cel mai bun prieten/comfident pe care l-ai putea avea chiar tu, deși nu mai ai 10 ani.