FESTIVALYA 2024 / interviu cu Zoulfa Katouh: Ce am învățat eu de la Salama a fost să-mi iubesc cultura prin ochii ei!

Zoulfa Katouh, as-salamu alaykum și bine ai sosit la Cărturești! Suntem cu toții foarte bucuroși că ai răspuns pozitiv invitației colegilor de la Bookzone și că publicul FestivalYA 2024 are șansa să vă vedeți și auziți față în față!

Așa cum știi fără îndoială deja, Cât timp înfloresc lămâii a devenit la scurt timp după traducerea și apariția în librării bestseller în România, probabil cam la fel de rapid cum s-a întâmplat și în celelalte țări în care a fost tradus. Cum te simți acum că ai scris o carte care e citită din Indonezia până în Brazilia? Crezi că sunt diferențe de receptare, de înțelegere a poveștii din partea tinerilor cititori?

Cred că motivul pentru care această carte este iubită în lumea largă se datorează faptului că are de-a face cu emoții umane puternice. Iar emoțiile sunt ceva universal: fie că vorbim despre durere, familie sau iubire… Tocmai asta îi face pe oameni să simtă că sunt văzuți, oricine ar fi ei și oriunde s-ar afla pe acest pământ. Chiar dacă nu sunt sirieni sau musulmani.

Corect, însă fundalul poveștii este unul cu totul și cu totul sirian…

Așa ar părea la primă vedere, dar m-am întâlnit cu  cititori care mi-au spus altceva. O tânără întâlnită în UK, de pildă, a venit la mine și mi-a zis că este din Ucraina, că trăia încă acolo când a început totul și că, atunci când mi-a citit cartea, a simțit că povestesc despre ceva ce au trăit și ea, și restul ucrainenilor! O altă cititoare din Eritreea a venit la mine și mi-a zis că am scris povestea părinților ei.

Dacă stăm bine să ne gândim, nu sunt prea multe țări sau regiuni pe lumea asta care să nu fi trecut la un moment sau altul prin perioade de dictatură, autocrație, revoluție sau război.

Exact asta am vrut să transmit și eu cu această carte: mai degrabă o abordare umanitară asupra lumii decât una politizată pentru că, pentru mine, viața noastră de oameni e ceva ce ține în primă instanță de sfera umanului, nu de cea a politicii. Eu, ca autor, am scris despre ce știu: viața oamenilor, psihicul uman, experiența umană.

Mă întreb dacă adolescenții, tinerii rezonează mai mult la povestea de iubire din carte sau la fundalul politic pe care se desfășoară povestea.

Cred că tinerii rezonează de fapt la ambele aspecte, pentru că multă lume nu cunoaște istoria recentă a Siriei, nu știe ce s-a întâmplat acolo și ce continuă să aibă loc și de ce ajung oamenii refugiați.

Așa încât cartea devine și educațională pentru ei: în același timp în care se bucură de povestea de iubire, află multe lucruri despre istoria Siriei, a Damascului și despre tot ce s-a întâmplat acolo.

Dincolo de povestea de dragoste, relația de prietenie dintre Salama și Layla a fost îndelung apreciată de cititori! În cele din urmă, au rezonat la cartea ca întreg, ceea ce e uimitor, ca autor nu poți decât să te bucuri.

Atunci când te-ai apucat să scrii romanul, ai știut de la bun început că te vei adresa unor tineri? În alte cuvinte, ai ales acest public intenționat?

Da, chiar așa a fost: scopul meu era să mă adresez adolescenților care nu sunt sirieni, nu sunt musulmani și care locuiesc în Europa. Așa arăta publicul meu din punct de vedere demografic. Apoi am fost surprinsă să aflu că demograficul a explodat la toate vârstele. A fost o surpriză uriașă!

De ce am țintit chiar acest public? Pentru că lucrurile în Europa arată diferit odată cu sosirea multor valuri de refugiați aici; școlile arată diferit. Iar scopul meu a fost să încerc dau naștere unui sentiment de empatie în rândul elevilor și al studenților. Atunci când cineva nu arată ca tine, e bine să-i cunoști povestea, să știi ce li se întâmplă, de ce este aici, printre noi. E clar că și noi ne-am dori – în cazul teribil în care așa ceva ni s-ar întâmpla – ca cineva să ne dea o mână de ajutor, să fie buni cu noi. În cele din urmă, cu toții suntem ființe umane, oricare ar fi entitatea în care credem.

Mulțumim pentru setarea acestui scop, e într-adevăr unul foarte important.

Mai cred și că tocmai din cauza asta oamenii au rezonat atât de tare cu povestea din carte, pentru că au perceput mesajul ca atare și au simțit că cineva îi vede, îi simte, îi înțelege, oriunde s-ar afla și de oriunde ar proveni. Chiar dacă nu împărtășesc strict aceeași istorie ca a Salamei.

Știu că romanul a intrat pe listele de lectură ale cluburilor școlare. Practic, e un vis îndeplinit pentru un autor.

Cum ții legătura cu tinerii tăi cititori: prin muzică, prin cărți, pornind de la cartea ta, firește? Ar părea că aveți un fel de activism în comun.

Cred că tinerii mă simt atât de aproape pentru că mă prezint în fața lor într-un fel autentic, nu-mi place să fiu privită și restrânsă la o singură versiune a mea.

Poate că, după ce citesc Lămâii, oamenii se așteaptă să vorbesc doar despre durere, doar despre suferință. Dar mi se pare important să știi să arăți și bucurie și fericire în viață. Și nu vreau să fiu cunoscută doar ca acea autoare care scrie drame, ci ca acea autoare care scrie despre viață, în toate aspectele ei.

Să înțelegem că următoarea ta carte va fi o comedie?… Când ne putem aștepta să te citim din nou?

Trebuie să recunosc că și următoarea mea carte are ceva suferință în ea, dar are și momente reparatoare, vindecătoare foarte plăcute. Va fi o carte simpatică și foarte emoționantă în același timp. Scriu o carte pentru adulți, un romcom, o comedie romantică foarte amuzantă, chiar nițel frivolă. Sper să aibă succes! Încă lucrez la ea împreună cu editorul și sper să o trimitem la print cât de curând.

Întorcându-ne la Lămâi, cum se face că ai ales tocmai lămâiul ca simbol, din punctul meu de vedere, simbol al adevăratei Sirii, al iubirii, al compasiunii, al tuturor lucrurilor bune, al rădăcinilor la care poți să te întorci în siguranță și pe care să te sprijini și să crești? De ce lămâiul și nu altceva?

Sunt două aspecte aici. În primul rând, este vorba despre poemul unui mare poet sirian, Nizar Qabbani, în care vorbește despre Damasc și spune că fiecare lămâi o să dea naștere unui copil și în felul ăsta lămâii nu se vor usca niciodată. În al doilea rând, e un lucru cunoscut în Siria că în Homs, orașul în care se petrece acțiunea, fiecare casă are câte un lămâi.

Se simte cât de important este lămâiul în poveste: Kenan îi arată Salamei lămâiul, Kenan însuși miroase a lămâi. Peste tot în poveste, lămâiul se arată sub tot felul de forme și arome subtile care ne arată că lucrurile vor merge înainte, că ei doi vor persevera, lămâii sunt ca semințele care vor crește și se vor transforma în niște pomi minunați.

Am citi undeva că, înainte să moară, lămâii dau naște unei ultime recolte uriașe de fructe, care miroase de departe îmbătător. Mi se pare foarte poetic că, înainte să te îndrepți spre următoarea etapă în viață, dai naștere unei asemenea minuni.

De ce este coperta din State diferită față de versiunea UK?

Cinstit vorbind, ține de marketing și de preferințele publicului: în UK oamenii preferă oameni pe copertă, iar în SUA, preferă coperțile fără oameni. Înainte de asta însă, eu am fost cea care a ales între o copertă cu Salama și una cu un lămâi. Am preferat lămâiul pentru că, deși e povestea Salamei, simți că e vorba de mai mult de atât. Și mi s-a părut că o copertă care situează cumva povestea în afara timpului este cea cu lămâiul.

Trecând la un nivel ceva mai personal, aveam intenția să te întreb unde simți că aparții în cea mai mare măsură: Canada? Elveția? Emiratele Unite? Dar apoi am citit discursul pe care l-ai ținut pe 29 aprilie 2024 la Universitatea din Maryland cu ocazia SWANA Heritage Month* și am înțeles că de fapt tu simți că aparții în cea mai mare măsură lumii arabe mai mult decât oricărei alteia. În același timp, ai conceput romanul având în minte un public adolescent european.

Așa este, dar în același timp în care aveam în minte societatea vestică, europeană, nu am avut niciodată intenția să diluez propria mea societate. Nu vreau să se înțeleagă că Salama este doar 15% siriană, ea este 100% siriană. Și nu voiam în niciun caz să-și ceară scuze în vreun fel pentru cine este, ca mai apoi asta să justifice cumva transformarea ei în refugiată. Circumstanțele au transformat-o în refugiată, dar nu asta este ea în esență. Este o ființă umană mândră de cine este, de moștenirea și de cultura ei și sunt foarte bucuroasă că acest aspect al cărții a fost receptat în mod adecvat de către public.

Sigur că da, pentru mine, ca cititoare matură, este aspectul primordial al cărții, mai important decât povestea de iubire. Apropo de legătura dintre autor și personaje, cât din Salama e în tine? Sau cât din tine e în ea? Ce ai fi făcut, ce ai fi ales în locul ei într-o situație ca cea din roman?

În primul rând, toate personajele, deci și Salama, poartă în ele o bucățică din mine. Dar asta se reflectă mai mult în zona intereselor sale: de exemplul, Salama a moștenit studiile de farmacie… Ce am învățat eu de la ea a fost să-mi iubesc cultura prin ochii ei. Pentru că nu am locuit în Siria, așa încât  cercetând istoria, cultura, civilizația siriene, m-am îndrăgostit de Siria din nou. Întotdeauna am fost mândră că fac parte din lumea arabă, dar să te simți sirian e ceva diferit, specific, așa încât a trebuit să cercetez, să aflu mai multe.

Cum ai făcut munca de cercetare, cât a durat până să-ți spui: ok, acum știu suficiente, mă simt confortabil să scriu romanul ăsta.

Cumva, întotdeauna am simțit că știu suficiente și că pot să o fac, dar mi-era teamă să trec la fapte. Mi-era teamă că lumea nu va accepta ce aveam eu de zis și mai ales în formula în care voiam să o zic: fără să-mi cer scuze, pur și simplu din perspectiva cuiva care este așa cum este, mândră de cine este. Mi-era teamă de cum o să primească lumea o asemenea perspectivă, mi-era teamă că lumea nu se va conecta la tânără fată arabă musulmană care trăiește în Siria anului 2011. Din fericire, m-am înșelat foarte tare. E unul dintre cele mai bune lucruri în privința cărora să te înșeli ca scriitor! (râde) Nu pot să spun că asta m-a oprit, dar a fost cu siguranță motiv de ezitare pe măsură ce lucram la roman.

Altfel, întotdeauna am știut ce se întâmplă. Ca sirian, oriunde ai fi, afli, știi ce se întâmplă… de la oameni apropiați, de la familie, din știrile arabe. În vremea acea, urmăream Facebook-ul. Pe atunci, în 2011, Facebook era teribil și foarte popular în rândul celor care transmiteau din timpul revoluției de la fața locului. Multe dintre informațiile care se transmiteau pe atunci în lumea arabă pe Facebook sau la știri nu depășeau însă limita lumii arabe și nu erau preluate de vest, de societatea occidentală. Am simțit această responsabilitate: să aduc toate lucrurile astea la lumină, să le fac cunoscute. Din pricina asta tot ce se întâmplă în carte este real, chiar s-a întâmplat, preluat fiind într-o versiune ficțională în roman.

Iar cu privire la ce aș fi făcut eu în situația ei, chiar mi-am pus această întrebare, dar nu aș putea să răspund, pentru că este vorba cumva despre o situație-limită a imaginației mele. Chiar nu știu cum aș reacționa ca persoană în acea situație. Sper să nu aflu, de fapt sper ca nimeni altcineva să nu afle. Este o situație extrem de dificil de imaginat că o trăiești cu adevărat.

Anul acesta, multă lume pe glob a votat sau urmează să voteze în continuare (în România avem al doilea set de alegeri la final de toamnă, început de iarnă). Ai vreun mesaj special pentru tinerii care par să fie din ce în ce mai implicați în societate și în comunitățile de care simt că aparțin, au o voce din ce în ce mai puternică și mai hotărâtă. Nu te întreb cu cine să voteze în mod concret, ci cum să abordeze problema votului.

E o întrebare bună, mai ales având în vedere tot ce se întâmplă în Palestina acum. Mi se pare că îi subestimăm pe tineri, pe adolescenți. Întotdeauna se zice că, oricum, copiii vor fi bine și chiar cred asta. Am fost la Universitatea Columbia din New York, iar printre studenții de-acolo atmosfera era destul de intensă. Tinerii nu mai sunt pasivi. Deși vin din medii bogate, privilegiate, știu în același timp cât de importante sunt demnitatea umană și drepturile omului, așa încât au hotărât să ia poziție în mod ferm. A fost un moment foarte emoționant. Deci, da, copiii vor fi ok tocmai pentru că ei știu că suntem pe acest pământ împreună și că nu avem decât o singură planetă pe care să o împărțim! Și nu suntem diferiți: în cele din urmă, suntem cu toții ființe umane. Și copiii, tinerii au nevoie să li se zică întotdeauna adevărul. Eu le-aș spune să-și urmeze inima, pentru că îi conduce în direcția bună. Ei vor moșteni lumea, iar noi putem să-i ajutăm să contureze o versiune mai bună.

* SWANA = termen decolonial care desemnează comunitățile arabe și musulmane ce țin de regiunea Asiei de Sud-Vest și Africii de Nord.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.