vrajitor-3×2-1

Alexandru N. Stermin: „Vrăjitorii văd acolo unde alții nu pot vedea și fac ceea ce alții nu pot face”

După câteva bestsellere, Alexandru N. Stermin a publicat în 2023 volumul Cum am devenit vrăjitor. Din carnetul unui explorator, în colecția Humanitas Junior a editurii Humanitas, cu  ilustrații de Mădălina Surducan. Biolog, explorator și călător pe mai multe continente, Alexandru N. Stermin îi însoțește pe cei mici într-o poveste care începe departe de tot, în trecutul omenirii, și continuă în prezentul propriilor vieți. Autorul stârnește creativitatea și curiozitatea, ajutându-i pe copii să găsească magia lumii înconjurătoare și să aibă perspectiva amplitudinii unor ecosisteme de a căror armonie depinde chiar viitorul omenirii.

Ce înseamnă aventurile pentru un explorator și biolog? Când au devenit aventurile parte integrantă a vieții tale?

Aventurile înseamnă, pe de-o parte, descoperire. Pentru că poți descoperi lumea și fără să te aventurezi în ea, o poți face din cărți, din atlase, documentare, din câte și mai câte; aventurile, ca să fie aventuri, mai au în ele un soi de evadare în lume. Evadarea are emoția depășirii unei limite, a încălcării unui hotar. E ca și cum fugi din ceva, iar acel ceva din care fugi este spațiul tău de siguranță, este tărâmul liniștit populat de familiar. Aventurile sunt deci evadări mânate de o curiozitate ce te împinge să descoperi lumea, pe viu. Din momentul în care am venit pe lume și am început să merg, cred că m-am aventurat, tot mai mult. La început am evadat din curte în grădină, apoi în spatele casei, pe un pârâu. Cu fiecare pas totul era atât de nou și mă așteptau atât de multe lucruri! Apoi am lărgit, încet, încet spațiul descoperirilor mele și am ajuns pe munții ce se vedeau din sat. Așa, treptat, am ajuns până în India, Africa, Siberia și America de Sus. După ce am mai crescut, am prins curaj să mă aventurez și în mine, pe tărâmul din interiorul meu, populat de curiozitate, mirare, bucurie, dar și de frică, tristețe, neputință și dezamăgire. 

Totodată, aventurile merg mână în mână cu o altă componentă a vieții exploratorilor și biologilor, cea de vrăjitor. 

Abilitatea aceasta de vrăjitor apare treptat în ființa celui care evadează în lume, pentru că vrăjitorii văd acolo unde alții nu pot vedea și fac ceea ce alții nu pot face. Așa, din întâlnirea cu lumea, începi să știi și să poți face lucruri. Mai cred că vrăjitorii de ieri sunt oamenii de știință de astăzi, care privesc lumea și o pot înțelege și care, prin tehnologie, aduc pe lume lucruri care n-au existat înainte. 

Există și momente în care următorul pas este neclar. Cum se limpezesc aceste momente de cumpănă, cum deslușești pasul următor? 

Sigur că există, dar momente de genul acesta există peste tot, chiar și în cotidianul vieții noastre, acolo unde am spune că totul e limpede și clar. Ca să trec prin și peste aceste momente mă ajut de curiozitate și optimism, lucruri care vin din temperamentul meu și pe care am avut grijă să le cultiv. Important este să încercăm să găsim mereu o cale, dar să nu ne așteptăm să fie cea mai bună, pentru că astfel ne lovim de nevoia de a face lucrurile perfect, iar în lume, ca și în Natură, nu există lucruri perfecte. 

Îți mai aduci aminte primul explorator care te-a impresionat sau pe care l-ai admirat?

Jacques-Yves Cousteau a fost primul explorator pe care l-am descoperit la televizor, când, copil fiind, mă uitam sâmbăta la emisiunea Teleenciclopedia. Era fereastra mică ce se deschidea spre lumea cea mare. Mi-am promis atunci ca eu, când o să mă fac mare, o să merg să văd toate aceste locuri cu ochii mei. 

Una dintre superputerile unui vrăjitor este aceea de a gândi cu mintea lui. Cum ai dobândit tu aceste deprinderi și această independență? Totodată, prin intermediul cărților pe care le scrii îi încurajezi pe copii să gândească și să fie creativi!

Sunt conștient că există multe alte superputeri, dar pe mine creativitatea m-a salvat, m-a salvat când eram copil și m-a ajutat să îmi lărgesc orizontul și să mă duc cu curaj spre lume, ceea ce mă ajută și acum, când adult fiind nu mă lasă să „încremenesc în proiect”. Încremenirea în proiect este definiția pe care Gabriel Liiceanu o dă prostiei. Curiozitatea ne deschide mintea și cu timpul ne ajută să începem să gândim cu ajutorul ei. Iar atunci când gândești cu mintea ta ești un om liber și libertatea este ceva fundamental pentru noi, oamenii. 

Ce pași sunt esențiali pentru a descoperi magia lumii în care trăim? Este mai dificil să te cunoști și să te înțelegi pe tine însuți decât lumea înconjurătoare?

Eu cred că prima dată începem prin a descoperi lumea din jur și apoi lumea din interiorul nostru, ceea ce pare straniu, dar în cazul meu așa a fost. Este dificil să facem asta, nu doar pentru că sunt lumi complexe, dar sunt și schimbătoare – pe măsură ce le cunoști, se schimbă și lumea din jur, și lumea din noi. 

Ne împărtășești una dintre credințele populare care te-a uimit teribil?

Am să vă povestec ceva despre care am scris și în cartea Cum am devenit vrpjitor: din carnetul unui explorator:
Se spune că „E semn rău atunci când cântă cucuveaua! Acolo unde cântă, moare cineva!“
Ca să înțelegem de ce se spune asta despre ele trebuie să știm mai întâi cu ce se hrănesc. Ciudat mod de a căuta adevărul! Însă așa se întâmplă uneori, trebuie să cauți adevărul acolo unde nici nu gândești. Pentru asta este bună curiozitatea – în neastâmpăratul și neobositul ei avânt, te duce unde nu visezi că ai putea ajunge, ceea ce-ți sporește șansa de a găsi adevărul.
Așadar, hrana principală a cucuvelelor sunt insectele. Știm că aceste bufnițe mici cuibăresc, adică își fac cuibul, în localități. Pe vremea când nu exista iluminat stradal, odată cu apusul soarelui, satele se cufundau în întuneric. Dacă în unele case se întâmpla să fie cineva foarte bolnav, familia aprindea noaptea o lampă ca să-l îngrijească. Lumina lămpii atrăgea insectele la geamul camerei suferindului, iar insectele atrăgeau cucuvelele care, într-un sat în beznă, se strângeau taman la fereastra licărind. Acolo ele comunicau una cu cealaltă prin strigătele lor stridente, ușor de recunoscut. 
Din nefericire, uneori bolnavul se stingea din viață, iar familia care îl îngrijise, auzind cucuveaua, a asociat strigătul său cu nefericitul eveniment. De aici și până la a-i pune bietei cucuvele, care n-avea nicio vină pentru cele întâmplate, eticheta de pasăre rău-prevestitoare n-a fost decât un pas. De fapt, adevăratul semnal pe care ni-l dau strigătele cucuvelelor este că în locul acela sunt insecte, iar daca sunt insecte înseamnă că încă mai avem un mediu sănătos, cu plante care înfloresc și care hrănesc insectele, adică viața prosperă. Deci lucrurile stau exact pe dos față de credința populară. 
Să ținem minte deci că, dacă vom proteja plantele și insectele, cucuvelele vor continua să cânte, iar noi ne vom bucura de un mediu sănătos. 

„Cunoaște și fă ce vrei!”, vorbele lui Constantin Noica, au fost călăuzitoare pentru destinele multor oameni. Volumul tău deschide multe uși pentru cei mici, arătându-le că lumea e magic de bogată și frumoasă, mai ales dacă știi cum să o cercetezi. Cine te-a influențat pe tine când erai mic și ți-a deschis porțile lumii?

M-au influențat doi, trei oameni din jurul meu care trăiau în relație cu Natura, câțiva profesori excepționali și câteva cărți fabuloase. 
Sunt foarte multe motive pentru care am ales să închei cu cuvintele lui Constantin Noica. Unul dintre ele este cel legat de faptul că poți cunoaște lumea și te poți lăsa mânat de curiozitate nu doar atunci când călătorești în lungul și-n latul continentelor acestui pământ, ci și când, dintr-un punct al lumii călătorești pe vastul și nesfârșitul ținul al cărților, al culturii.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.