Ana Alexandrescu | „Rezidența ideală este un drum lung cu trenul, o combinație între ruta de 17.000 de kilometri Portugalia-Singapore”

Ediția a treia a Burselor și rezidențelor de creație literară Cărturești a venit cu noutăți, prin acordarea unei burse speciale, destinate unui autor nedebutat. Juriul a desemnat-o pe Ana Alexandrescu câștigătoarea acesteia, iar în luna petrecută în rezidență va lucra la un manuscris de proză scurtă.Am dialogat cu Ana Alexandrescu despre așteptările pe care le are, timpul și ambientul potrivite scrisului, precum și despre locurile care pot fi vizitate dacă ar avea un vagon pe care să-l atașeze oricărui tren.

O zi ideală de scris e o zi în care sunt capabilă să scriu bine și mult, e o zi simplă, în care eu și tabieturile mele nu contăm. Plăcerea să fie tocmai scufundarea în scris, nu cafeaua și pâinea prăjită cu unt, nu răcoarea dimineții, nu mirosul primăverii când pășești desculță afară din conac și nu îți vine să crezi că ești acolo și că nu trebuie să faci nimic, că poți doar să scrii.

În acest an, juriul Burselor și rezidențelor de creație Cărturești a oferit o nouă bursă, aceasta fiind pentru un scriitor care încă nu a debutat. Cum a fost când ai aflat vestea?

Am fost copleșită de un amestec de bucurie și îngrijorare. Bucuroasă și chiar mândră că proiectul pe care l-am propus și textul trimis au avut un ecou în cei din juriu și că mi s-a dat acest vot de încredere fără ca eu să fi publicat un volum propriu. Îngrijorată, spre panicată, pentru că, așa cum de fapt a și fost intenția mea când m-am înscris la concurs, de acum nu mai am scuze. Nu mai am o idee știută doar de mine, pe care să o pot procrastina cu un ușor sentiment de vinovăție uitat în clipa următoare. Ideea a prins mici rădăcini în fiecare dintre cei care au aflat de ea și începe să trăiască, să țipe după hrană. 

Ce intenționezi să scrii în luna dedicată acestei rezidențe? Ai un manuscris în lucru?

Vreau să lucrez la cât mai multe proze ce au ca punct de pornire fotografii pe care le-am colecționat în ultimii ani din târguri de vechituri. Sunt poze de familie care nu mai au familii, care m-au atras prin expresivitate sau stranietate. Este vorba de 10-15 texte reunite într-un volum împreună cu imaginile de la care au pornit, texte prin care doresc să redau o identitate unor oameni pe care nu și-i mai amintește nimeni. Am câteva pasaje scrise, câteva idei schițate și notițe adunate într-un folder, dar nu, manuscrisul nu aș spune că este în lucru, este abia la început. Sper ca până la primăvară, când va fi rezidența, să am deja câteva dintre texte terminate.

Ambientul în care stai are vreo influență asupra ta, în general, te poate inspira sau îți poate crea o stare de disconfort? Preferi conacul de la Țibănești sau vila Golescu din Câmpulung? Ce alte aspecte contează pentru tine pentru a avea liniștea necesară scrisului?

Pot scrie oriunde, ba chiar am spor la o terasă aglomerată, mai ales dacă există un zgomot de fond și dacă mai pot ridica din când în când ochii din laptop pentru a găsi imediat un detaliu care îmi lipsește. La fel de bine scriu și acasă, la masa din bucătărie, condiția fiind însă, în ambele locuri, să nu fiu întreruptă, să nu mi se adreseze nimeni, să nu mă sune nimeni, să nu se uite una dintre pisici insistent ba la mine, ba la pliculeț și, mai ales, să știu că am timp, că nu trebuie să încetez scrisul pentru tot felul de treburi. Ideal este să nu întrerup pentru nimic starea aceea de maximă creativitate, atât de plăcută și de interiorizată. Dacă, de exemplu, am timp de scris doar o oră, prefer să nu mai scriu.
Aleg conacul din Câmpulung pentru că e mai aproape de București. Am un băiețel de doi ani și oricât îmi doresc să scriu, încă nu pot fi foarte departe de el. 

Cum speri să-ți petreci o zi ideală în această rezidență, pe care apoi să o multiplici de câte ori vei avea nevoie?

O zi ideală de scris e o zi în care sunt capabilă să scriu bine și mult, e o zi simplă, în care eu și tabieturile mele nu contăm. Plăcerea să fie tocmai scufundarea în scris, nu cafeaua și pâinea prăjită cu unt, nu răcoarea dimineții, nu mirosul primăverii când pășești desculță afară din conac și nu îți vine să crezi că ești acolo și că nu trebuie să faci nimic, că poți doar să scrii. Încerc să nu cad în capcana încântării și sper că voi putea să muncesc mult și cu spor acolo. Prozele scurte sunt texte concentrate care îți storc enorm imaginația, fiecare cu ritmul ei, cu personaje noi, pe care trebuie să ajungi să le cunoști ca pe tine, cu alte întâmplări, atmosfere diferite, descrieri credibile, finaluri potrivite. În general am nevoie de o pauză de cel puțin câteva zile pentru a-mi goli mintea și a putea începe altă poveste și cred că asta mă îngrijorează cel mai mult, că nu voi putea scrie legat.

Ai vreun ritual sau o rigoare pe care ți-o impui atunci când lucrezi la un manuscris?

Până acum am scris doar proze scurte și foarte rar având un deadline, așa că nu pot spune că mi-am format niște rigori, nu a fost nevoie. Odată ce am ideea, detaliul de la care încep, scrisul durează puțin, în general o zi sau două dacă am timp nelimitat pentru asta, cum spuneam mai sus. Nici ritualuri nu am cine știe ce. Ce fac cu sfințenie, de fiecare dată, este să îmi citesc cu voce tare textul, și pe parcurs, când lucrez la pasajele esențiale, și la o vreme după ce l-am încheiat, pentru că țin foarte mult la naturalețea limbajului și la claritate.

Care sunt cele mai importante lucruri pe care le urmărești atunci când dezvolți acțiunea, personajele sau detaliile unui text?

Întotdeauna încep de la un detaliu care îmi stârnește imaginația și care mă urmărește, de la o frântură de conversație, de la ceva ce citesc într-un articol de antropologie sau psihologie, din diverse reportaje și, cel mai des, de la o imagine vizuală, o fotografie sau o scenă la care sunt martoră. Așa încât este important pentru mine să găsesc terenul fertil pentru însămânțarea acestui detaliu, adică personajul căruia să i se potrivească. Dacă am stabilit protagonistul și mi-l simt apropiat, în sensul că mi-e în același timp și drag, și antipatic, dacă îl cunosc cu toate ale lui, acțiunea prozei se dezvoltă cumva independent de mine pentru că e ceea ce face sau ce generează în mod firesc, conform profilului său psihologic, contextului social și cultural și bagajului de experiențe, omul despre care scriu. 

Cel mai important este să îmi sune bine, dialogurile și firul poveștii să curgă natural, credibil, să existe ritm, alternări de scene pline de forță expresivă și scene de acalmie, de liniștire. Țin foarte mult la forța vizuală a unor pasaje și îmi doresc enorm ca cititorii să perceapă cinematografic acele câteva cadre esențiale, exact cum le-am imaginat eu. E sentimentul pe care îl ai când îi povestești persoanei iubite ce te-a impresionat într-o călătorie în care ai fost singur, sperând să vadă totul prin ochii tăi.

Ai vreun plan B în cazul în care nu vei putea să scrii, oricât entuziasm ai avea la plecare?

Nu, prefer să nu mă gândesc la așa ceva. Vreau să scriu.

Cum ar arăta o rezidență și spațiul ideal pentru aceasta, dacă tu ai dispune de un buget generos și de o echipă minunată pe care să o coordonezi? 

De mică visam să am un vagon al meu, să elimin pereții despărțitori și să îl aranjez ca pe o cameră imensă, plină de fotolii comode, covoare în care te afunzi, lămpi și veioze cu lumină caldă, sute de perne aruncate la nimereală pe jos și multe rafturi cu cărți. Și să pot atașa vagonul de orice tren aș dori, să străbat toate peisajele de pe pământ. 

Așa că rezidența ideală este un drum lung cu trenul, o combinație între ruta de 17.000 de kilometri Portugalia-Singapore, apoi întoarcere în Beijing și continuarea drumului spre Moscova, preț de 7600 de kilometri, prin deșertul Gobi, Mongolia și Siberia. Fără să existe războiul, desigur. Având ca birou vagonul restaurant și compartimentul meu, făcând escale cât doresc și unde doresc, așezându-mă la terasele din jurul gărilor ca să observ oamenii. Nu aș avea nevoie de nicio echipă. 

Interviu realizat de Andra Rotaru, în seria dedicată scriitorilor câștigători ai Burselor și rezidențelor Cărturești.
Ana Alexandrescu va merge în rezidență la Vila Golescu din Câmpulung Muscel începând cu luna iunie 2023.

🔹🔹🔹

Bursele de creație literară Fundația Cărturești, Asociația Maria & Pro Patrimonio au luat naștere din dorința de a promova și încuraja dezvoltarea literaturii române contemporane, începând cu sprijinul acordat autorilor ei. Într-o piață de carte dominată de traduceri, unde pentru majoritatea autorilor, scrisul este al doilea, dacă nu chiar al treilea job, proiectul acestor burse și rezidențe își propune să redea scriitorilor contextul necesar pentru a se dedica scrisului: timp, „o cameră doar a lor” și cât mai puține constrângeri exterioare.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.