Andrei Dósa | „Ar fi minunat ca în România să existe mai multe rezidențe”

Andrei Dósa a fost câștigătorul unei Burse și rezidențe de creație literară inițiate de Cărturești, cu sprijinul Pro Patrimonio și al Asociației Maria. Prima ediție, 2020-2021, s-a bucurat de o sută cincizeci de înscrieri, iar cei patru beneficiari ai burselor și rezidențelor au fost Andrei Dósa (roman), Ștefania Mihalache (proză scurtă), Ștefan Bolea (eseu) și Olga Ștefan (poezie). Andrei Dósa a fost găzduit timp de o lună la Vila Golescu din Câmpulung Muscel, iar în 2021, la editura Polirom, i-a apărut romanul Multă forță și un dram de gingășie, finalizat în timpul rezidenței. 

Am vorbit foarte multă literatură și multe lucruri personale. Cred că am legat o prietenie veritabilă cu Ștefania Acesta este de fapt cel mai frumos cadou pe care mi l-a oferit rezidența.

La prima ediție, te-ai numărat printre câștigătorii programului Burselor și rezidențelor de creație literară Cărturești, secțiunea roman. Cum arăta o zi la Vila Golescu, de dimineață până seara?

Dimineața mă întâlneam cu Ștefania Mihalache, colega mea de rezidenţă, în bucătărie la un scurt schimb de idei frânte și replici moșmondite în timpul asamblării cafetierei. Uneori luam micul-dejun împreună. Apoi ne apucam de treabă, imersat fiecare în propria lume ficțională. Apoi, când ni se făcea foame, unul dintre noi gătea, de cele mai multe ori eu doar o ajutam (sau o țineam de vorbă). După aceea mai lucram un pic sau citeam. Înainte de lăsarea întunericului făceam câte o plimbare pe strada Gruiului, până la ieșirea din localitate, coborând apoi pe una dintre străzile în pantă înapoi spre oraș. Seara stăteam la un ceai sau un pahar de vin cu Ștefania, iar uneori ajungeam să facem terapie transgenerațională.  

Ai simțit că ești izolat de lumea exterioară? A fost benefic că în același timp exista încă o bursieră în acel spațiu? Uneori, rezidențele pot accentua senzația de însingurare dacă nu reușești să interacționezi cu oamenii din comunitatea în care te afli pentru un timp.

M-am simțit izolat, dar în sensul bun. Izolat doar într-atât încât să-mi pot auzi din nou propriile gânduri. Domnul Nica, cel care avea grijă de conac, era o persoană discretă, parcă avea un simț special, știa când e momentul să ne mai povestească din aventurile lui de la fabrica ARO Câmpulung. Interacțiunile cu domnul Nica erau spumoase, pline de anecdote. „Am valsat viața” va rămâne una dintre frazele memorabile ale rezidenței. 
Bineînțeles că a fost benefic. Am vorbit foarte multă literatură și multe lucruri personale. Cred că am legat o prietenie veritabilă cu Ștefania. Acesta este de fapt cel mai frumos cadou pe care mi l-a oferit rezidența.

Pe parcursul acestei rezidențe ai finalizat romanul Multă forță și un dram de gingășie, apărut la Polirom în 2021. În ce stadiu era manuscrisul când ai ajuns la Vila Golescu?

Era aproape gata, mai aveam de scris un singur capitol. Partea cea mai grea a fost editarea. Am recitit romanul de cel puțin cinci ori, fiindcă voiam să fie perfect. Bineînțeles că nu e perfect, dar pot spune cu mâna pe inimă că m-am străduit. 

La ce burse sau rezidențe ai aplica, în străinătate, dacă ai avea (mai) puține responsabilități cotidiene?

Am încercat să aplic la o bursă și rezidență oferite de Schloss Solitude, dar cred că nu am scris o scrisoare de intenție prea convingătoare. Nu știu, mi-ar plăcea să mai aplic, dar nu în viitorul imediat, pentru că acum sunt implicat în mai multe proiecte care necesită participarea mea fizică. 

Așteptările legate de această rezidență literară Cărturești au fost diferite de realitatea de la fața locului? Ce provocări au apărut?

Inițial m-am gândit că știu ce înseamnă conac și că nu voi avea probleme cu acomodarea. Dar în primele două zile, înainte să vină și Ștefania, spațiul mi s-a părut un pic copleșitor. Mai ales seara. Aveam senzația că în jurul meu sunt prea multe uși, prea multe spații nelocuite.
Provocarea cea mai mare a fost când s-a stricat centrala și a trebuit să transmit tot felul de informații prin telefon (era duminică) unui instalator care încerca să rezolve problema de la distanță. 

Crezi că ți s-ar potrivi un stil de viață în care anual să beneficiezi de câteva rezidențe?

Deocamdată nu. Poate după ce mai crește copilul. Dar ar fi minunat ca în România să existe mai multe astfel de rezidențe. Fiecare oraș (mare, mediu sau mic, nu contează) ar trebui să se mândrească cu câte una. Dacă stăm să ne gândim la cât este bugetul anual al unui oraș, acordarea unor astfel de rezidențe „ale orașului” câtorva poeți și scriitori nu cred că ar îngreuna prea mult conturile de cheltuieli. 

În România sunt foarte puține rezidențe sau burse pentru scriitori. Iar atunci când apar, multe nu rezistă decât un număr limitat de ani. 

Dacă sprijinul instituțional ar fi constant, dacă organizatorii ar face tot posibilul să instituie o tradiție, sunt convins că ele ar rezista mai mult. Eu unul aș scoate la imprimantă următoarele fraze, rostite de Bogdan Coșa în cadrul unui interviu pe pagina Cărturești, le-aș înrăma și le-aș face cadou tuturor celor responsabili cu cheltuirea bugetului anual al Ministerului Culturii: „Fiecare instituție de cultură din țară ar trebui să ofere măcar o bursă de creație pe an, fiecare oraș ar trebui să aibă o garsonieră în care să găzduiască o lună, două, trei pe an o artistă/un artist, timp în care să-i ofere un salariu mediu pe economie, din care să mănânce și să-și întrețină familia pe durata rezidenței. Pentru că creațiile noastre sunt bunuri colective, pe care nu le luăm cu noi când murim, nu le închidem cu cifru. Asta ar trebui să fie grija numărul unu a oricărui Ministru al Culturii, să se asigure că artiștii pe care îi are la dispoziție pe tabla de șah ca pioni au posibilitatea de a muta.”

Cum ar arăta o rezidență și spațiul ideal pentru aceasta, dacă tu ai dispune de un buget generos și de o echipă minunată pe care să o coordonezi? 

Ideal ar fi să dureze trei luni, cu posibilitatea de prelungire cu încă trei luni. Spațiul în sine nu mi se pare atât de important, atâta timp cât este relativ ușor accesibil și în același timp suficient de izolat, adică să nu trebuiască să cobori un munte cu măgarul ca să-ți umpli desaga cu de-ale gurii, dar să nici nu fii nevoit să suporți claxoane, bași şi bormașini. 
Dacă aș avea o echipă minunată, atunci i-aș lăsa pe ei să se ocupe aproape întru totul de organizare, n-aș interveni deloc în procesul de jurizare. Mi-aș permite însă un gest intruziv și barbar, din fața căruia săracii rezidenți nu vor avea cum să se eschiveze, îi voi vizita, cel puțin o dată în timpul rezidenței, ca să socializăm și să facem schimb de idei. 

Interviu realizat de Andra Rotaru, în seria dedicată scriitorilor câștigători ai Burselor și rezidențelor Cărturești

🔹🔹🔹

Bursele de creație literară Fundația Cărturești, Asociația Maria & Pro Patrimonio au luat naștere din dorința de a promova și încuraja dezvoltarea literaturii române contemporane, începând cu sprijinul acordat autorilor ei. Într-o piață de carte dominată de traduceri, unde pentru majoritatea autorilor, scrisul este al doilea, dacă nu chiar al treilea job, proiectul acestor burse și rezidențe își propune să redea scriitorilor contextul necesar pentru a se dedica scrisului: timp, „o cameră doar a lor” și cât mai puține constrângeri exterioare.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.