E imposibil să nu-l placi pe David Grohl. Sau să nu-l admiri. Tipul acela sfrijit, îmbrăcat în helancă şi cu părul prins în coadă de cal, care lovea cu sete tobele Nirvanei la 21 de ani, a devenit între timp o figură şi o instanţă în rock, un tip carismatic,[mai mult...]
All posts by Marius Chivu
S-au scris multe neghiobii despre albumul ăsta (inclusiv la noi), iar asta din cauză că n-a fost ascultat cum trebuie. Cei care au crezut că e vorba de „ultimul-album-Pink-Floyd”, fie nu ştiu nimic despre Pink Floyd, fie n-au înţeles ce înseamnă cu adevărat sintagma „ultimul album”. Aşadar, sînt necesare cîteva[mai mult...]
Am o mare admiraţie (aş zice chiar slăbiciune) pentru John Updike şi, deşi este unul dintre prozatorii nord-americani destul de bine traduşi la noi (romanele lui au apărut la Univers, apoi şi în Colecţia „Cotidianul”, şi la Paralela 45, după care a fost preluat de Humanitas Fiction, care are meritul[mai mult...]
Fac parte din generaţia care şi-a format gusturile muzicale ascultînd, mai întîi, benzi de magnetofon, casete audio şi radio, apoi urmărind MTV-ul sfîrşitului anilor `80 şi începutului anilor `90. Pe vreme aceea ascultai şi nu ştiai ce ascultai (la radio) sau nu aveai acces la discografii, ştiai doar un videoclip,[mai mult...]
„Nu cred în Dumnezeu, dar îi simt lipsa” – aşa-şi începe ateistul Julian Barnes eseul său, pe cît de inteligent, pe atît de inconfortabil – despre moarte, divinitate şi scris. În ultimii ani am citit mai multe eseuri despre moarte (Jurnalul de doliu al lui Roland Barthes – Editura Cartier[mai mult...]
Sînt atît de mulţi chitarişti scandinavi de jazz absolut extraordinari (deopotrivă din generaţia lui Terje Rypdal şi a lui Eivind Aarset), încît mi-ar fi imposibil să fac un top exact, cu atît mai mult cu cît pe cei mai mulţi i-am şi văzut performînd live în ultimul deceniu la Festivalul[mai mult...]
Îmi amintesc perfect seara în care am auzit prima dată jazzul prinţesei sud-coreene: eram în curte la GreenHours, stătea să plouă şi deodată din boxe s-a răspîndit ceea ce ulterior, după ce am întrebat lumea de pe-acolo, aveam să aflu că se chema „Breakfast in Baghdad”. Am fost, cum se[mai mult...]
Discul ăsta cu titlu de leprozerie este al doilea pe care copilul teribil al rockului post-milenarist îl scoate de la despărţirea de minunata Karen Elson. Între cei doi lucrurile n-au decurs tocmai bine, deşi începuseră într-o notă de friendly glam (după ce şi-au depus actele de divorţ cei doi au[mai mult...]
Scrisorile lui Joyce sînt la fel de bune ca literatura sa.Oricum, mult mai uşor de citit. Corespondenta pe care a purtat-o, în patru limbi, cu familia, prietenii, editorii şi cu alţi scriitori este însă imensă. Pe de o parte pentru că aceasta era practica obişnuită a comunicării la începutul secolului[mai mult...]
Întîmplarea fericită face ca pentru cei care iubesc literatura nord-americană, dar mai ales pentru fanii lui Philip Roth, în acest moment să se afle pe piaţa două capodopere ce-ţi pot satisface pofta de ficţiune pentru tot anul: Teatrul lui Sabbath, romanul care a primit National Book Award for Fiction în[mai mult...]
