Business Model Generation
Oamenii care produc rezultate (fie ei managerii sau antreprenorii de success) au şi instinct pentru afaceri, şi competentele necesare pentru desfasurarea lor. Dar nu acestea îi diferenţiază… diferenţiatorul care produce bani şi rezultate este capacitea de a privi lucrurile in perspectivă si curajul de a inova la scară mare.
Prin urmare, cei care nu vor să rămână permanent “mâna dreaptă a șefului” sau, dupa caz, antreprenor într-un business cu risc natural de plafonare, ar fi bine să-și provoace în mod constant gândirea strategică, curajul și creativitatea.
Gândirea strategică impune capacitatea de a abstractiza şi conceptualiza, în ideea de a construi un altfel de viitor. O astfel de abordare presupune măcar deprinderea, dacă nu plăcerea, de a te simţi în largul tău abia atunci când ai de a face cu incertitudinea şi ambiguitatea.
De cealalta parte, creativitatea, pentru a fi productivă, are nevoie, paradoxal, de constrangeri. (Oare nu învăţaserăm noi până acum că barierele limiteaza procesul creativ? Iată o credinta pe care va trebui sa o abandonam…).
Nu creativitatea per se este valoroasa, ci creativitatea cu scop. Concluzia ar fi că, “if you want to think outside the box, the first thing you need is the box”!
Tuturor celor suficient de curajoşi şi de pasionați de aceste doua subiecte – gândire strategică și creativitate – le recomandam cartea “Business Model Generation”, scrisa de Alexander Osterwalder si Yves Pigneur.
De la aparitia sa in urma cu 18 luni, cartea a devenit un adevarat fenomen: s-au vandut peste 500.000 de exemplare, este tradusa in 26 de limbi şi peste 5.000.000 de persoane utilizeaza déjà CANVAS – instrumentul de planificare propus de cei doi autori.
Citind aceasta carte, vei descoperi, printre altele, care sunt cele 9 blocuri care definesc o strategie realmente orientata catre client.
Vei intelege ca există o alternativa mult mai eficace a abordarii “Care este cea mai buna cale de a ajunge la un client?”, iar aceasta este sa te gandesti ”Cum isi doresc clientii sa fie abordati?”.
Vei fi poate socat sa afli ca propunerea “GRATIS” poate fi un model de afacere viabil, mai exact ultra-profitabil. Formele sale de manifestare “Freemium” sau “Bait&Hook” au la baza notiuni de economie comportamentala. De exemplu, din ce credeti ca Skype face atatia bani? Care este modelul de business din spatele acestui serviciu atat de cunoscut?
Business Model Generation este un manual de strategie… o strategie a prezentului, care provoacă si restructurează vechea paradigma de afaceri ce sta sa cada. Totul este diferit la aceasta carte: abordarea autorilor si a co-autorilor (470 de practicieni din 45 de tari), redactarea subiectelor, insiruirea capitolelor, elementele de grafica si design, chiar şi dimensiunea, dar mai ales continutul.
Dupa ce o citesti, realizezi ca cei doi au realizat un produs caruia i-au asigurat succesul aplicand pas cu pas ce scrie in carte. De aceea, putem spune fără rezerve că succesul acestei carti dovedeste calitatea continutului!
Recenzie realizată de Andrei Gosu, Director General ASCENDIS
There are no comments
Add yours