Cărtureşti Carusel: o nouă librărie Cărtureşti se deschide pe Lipscani 55 într-o clădire-monument supranumită “Caruselul Luminii”

*În aşteptarea deschiderii Cărtureşti Carusel vă invităm la un preview pe 22 mai şi 23 mai în cadrul Romanian Design Week. Vom expune atunci proiectele de amenajare propuse pentru spaţiul de pe Lipscani 55 şi vom povesti despre planurile de transformare a unei clădiri de epocă într-o librărie spectaculoasă. Vom reveni cu detalii.*

În curând ne redeschidem! Sau ne reinventăm. Avem acest sentiment ori de câte ori se apropie momentul deschiderii unui nou ”Cărturești”. El trebuie să confirme, să păstreze nealterat tot ceea ce au oferit librăriile care l-au precedat, dar –în același timp – noul Cărturești trebuie să ofere ceva mai mult. Ceva diferit. Ceva care nici nu contrazice numele de Cărturești, dar nici nu-l ține pe loc. Care confirmă, dar duce mai departe. Fiecare librărie nou deschisă înseamnă cu mult mai mult decât extinderea rețelei: înseamnă tot atâtea prilejuri de meditație cu privire la cine suntem, ce facem și ce dorim să facem. Înseamnă bilanțuri și evaluarea sinceră a rezultatelor, presupune înfruntarea unor temeri și entuziasmul născut din facerea de lucruri. Înseamnă măsurarea distanței dintre ce anume s-a făcut și planurile inițiale. Dar înseamnă și noi proiecții, noi angajamente, obligații, vise, noi întrebări și noi temeri. Au loc ajustări ale sistemului, perfecționarea lucrurilor care merg bine și exerimentarea controlată a altor soluții. Dar acestea sunt detalii oarecum firești și inevitabile.

 ©Foto: Ştefan Tuchilă | Ultimul Etaj – o cartare fotografică a Bucureștiului

Librăria care se va deschide pe Lipscani este însă, pentru noi, un proiect aparte. Atât prin dimensiuni ori prin frumusețea incontestabilă a clădirii, cât și pentru locul în care se află. Pentru istoria ei. L-am întrebat pe domnul Ioan Chrissoveloni: ”De ce Cărturești?” Ne-a răspuns direct: ”A fost primul nume la care m-am gândit! Serios o spun… Apoi mi-am zis că poate e un proiect prea mare, că ar presupune un efort financiar pe care Cărtureștiul nu și l-ar asuma neapărat. Dar am revenit asupra deciziei și mă bucur. Iată-ne împreună, acum. Dar, repet, a fost primul nume la care m-am gândit ca fiind potrivit pentru această clădire!” ”Dar de ce o librărie? De ce nu altceva? Sigur au mai fost oferte!” ”Au mai fost, desigur… Dar, domnule, eu sunt din familia Chrissoveloni! Eram mic atunci când au venit comuniștii, aveam 5 ani. Dar tot s-a mai păstrat ceva din vechiul fel de a fi al bucureștenilor în anii imediat următori instalării comuniștilor. Și am apucat să văd. Bucureștenii chiar iubeau viața, înțelegeți, o iubeau într-un anume fel, specific. Iubeau rafinamentul, dar și gregaritatea, iubeau socializarea cu stil, iubeau cărțile, teatrul, muzica, în multe cazuri fie și din snobism! Dar până și snobismul în cauză avea ceva fermecător. Iar eu mă consider bucureștean. Nici nu-mi pun problema naționalității, nici Bucureștiul nu și-o pune. De altfel, când am plecat din țară cu familia aveam 17 ani. L-am întrebat pe tata: ”Dar de ce taman în Grecia?” M-a privit uluit: ”Jean, noi suntem greci, nu știai?” Uite că nu știam. Până la 17 ani n-am avut deloc conștiința faptului că sunt grec sau altceva. Eram din București și atât. Dar nici tata nu a vrut să plece, putea să o facă chiar din ’48, dar ales să rămână. Și a fost arestat de vreo 3 ori. Oricum, acum vreau să redau ceva orașului. O librărie ca asta răspunde foarte bine acestei dorințe, de a recupera din stilul și pofta de viață a bucureștenilor din vremea mea. E mult sau puțin? Nu știu. Dar știu că bunicul, de exemplu, m-ar fi certat! El era extrem de puternic ca om de afaceri. Mi-ar fi zis: ”Cum, doar atât? Doar să renovezi niște clădiri poți? Chrissoveloni construiește, nu doar renovează!” Dar eu mă gândesc că recuperarea clădirilor de către proprietarii de drept (o procedură deloc ușoară) înseamnă, până la urmă, nu doar efectul revoluției din ’89, ci chiar un alt fel  de revoluție. Una mică, la nivel personal, particular, dar care multiplicată la numărul de persoane produce o schimbare majoră. Acum depinde și de ce anume fac proprietarii cu clădirile retrocedate… Eu am ales să o renovez și să-i dau viață. E și ăsta un fel de a construi…”

Trebuie să admitem, ne-a plăcut răspunsul acesta, dar ne-a și obligat. Și ne obligă. O clădire poziționată pe artera poate cea mai cunoscută a orașului, având dimensiunile și istoria ei de peste un secol presupune o imensă provocare.  Iar Cărtureștiul nu doar închiriază clădiri. Nu doar le ocupă. Le locuiește. O casă locuită este o casă vie. Este dereticată, primenită, conservată și înnoită. Și primește oaspeți. Invită oameni. Are ușa deschisă și ferestre curate. Nu sună tocmai a plan de afaceri, dar pentru noi afacerea chiar asta e! E contractul acela nescris, legat între noi și cei care ne susțin prin chiar faptul că ne vizitează. Avem un vis și oamenii au așteptări, născute din propriile dorințe și vise. Între cele două părți nu trebuie să existe tensiuni, dar trebuie să existe (și  chiar există) o mulțime de schimburi de idei.

Acum avem această provocare. Avem un spațiu extrem de frumos și de amplu, inundat de lumină. Avem proiecte curajoase, propuse de designeri și de arhitecți, care nu lucrează doar cu un loc plin de personalitate, ci și cu lumina care-l dezvăluie în aproape toate colțurile. Avem subsol, parter și două niveluri și pentru fiecare există câte o poveste dedicată. Avem emoții! Multe datorate unui fel de surescitare plăcută, un fel de efervescență dacă vreți. Căci este visul nostru. Dar mai este și visul domnului Chrissoveloni, care vrea să recupereze o parte din lumea în care s-a născut. Mai este și visul bucureșteanului care vrea să-și vadă orașul crescând frumos. O mulțime de vise, planuri și așteptări.

Din toate astea, zicem noi, nu poate rezulta decât o librărie de vis.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.