Cătălina Matei: Această carte te încurajează să vezi ceea ce alții nu au văzut

Filosofeli amare și drăgălașe (Editura Tracus Arte) va stârni câteva dezbateri despre ce e potrivit să citească un adult sau un copil mare. Care e rolul cititorului atunci când scriitorul îi dă de gândit și filosofat, care-s tabuurile atunci când textul și imaginea te fac să chicotești și să devii cinic, ingenios sau un pic pervers. Am dialogat cu redactorul acestei cărți incitante, Cătălina Matei, care ne oferă o perspectivă la fel de mind-appealing și tulburătoare.

Volumul Filosofeli amare și drăgălașe reprezintă colaborarea dintre artistul Nick Fedaeff și un grup de scriitori cunoscut drept KK Jart. Deși trăiește și lucrează în Noua Zeelandă, arta sa este expusă și vândută în toată lumea. Cum ți se pare ție acest periplu vizual pentru cititorii din România; se aseamănă cu ilustrațiile și cărțile cu care tu ai crescut?

Nu prea mai țin eu minte, mai ales că citeam alandala, nu țineam cont de criteriul vârstei: când eram mică, citeam cărți pentru oameni mari, iar acum, mare, citesc cărți pentru oameni mici. Dar pot să aproximez. Cred că înainte de două mii, la noi nu era atât de importantă satisfacerea a cât mai multor simțuri din dotarea cititorului. Din triada Autor – Operă – Cititor, pe vremuri, prima autorul. El era vedeta, el stătea pe tron și suferea de glorie, el avea taina nemuririi: talentul. Acum ne-am prins că talentul e doar potrivirea cu un anumit făgaș, făgăraș, făraș. E plină lumea de autorași care scriu frumos, dar sunt neracordați la El Grande sistem literar, comercial etc. Scriitorul adevărat e marele cititor updatat, căruia îi mai trebuie acel încă-ceva: șmechereala. Nu în sensul peiorativ, ci în sensul de piațăing. În zilele noastre, e foarte importantă momeala estetică, pe lângă cea de conținut. Lectorul e un mic boss, e implicat; nu mai e (doar) în poziția de a adora autorul, el e activ în procesul lecturii. Uite cum sunt scriitorii ăștia, care nu se bat cu pumnul în piept să le apară numele pe carte, nici să se vadă clar care interpretare a ilustrației este cea personală. Ei se confundă, ei au un nume ales aleatoriu, de grup. Nu vor neapărat recunoaștere, vor să se simtă bine când scriu și să-i dea starea asta și cititorului.

Revenind, nu zic că nu au existat și pe vremea mea cărți uau, dar să fim serioși: acum cărțile chiar arată mai bine, plus că e accentul ăsta pus pe interdisciplinaritate. Ca în cazul de față, la cartea cu filosofeli: imagine + text = e minunată, șugubeață tare și are mind-appealing.

Și textele, și ilustrațiile mă duc uneori cu gândul la arta lui Gert Heinrich Wollheim, un pictor german asociat cu mișcarea „Noua obiectivitate”, iar mai târziu cu expresionismul.

Și da, și nu. O să iau doar cazul și da. Dacă ne legăm de noua obiectivitate, avem interacțiunea obiect – subiect și crearea a multiple sensuri. Cât despre expresionism, se vede clar cum propria subiectivitate a autorului stârnește propria subiectivitate a interpretului. Libertatea de a vedea într-un mod personal i-a dat artei lui Wollheim eticheta de „degenerată” de către regimul nazist. Slavă că vremurile noastre sunt mai fericite. E de bine să fii degenerat. Cartea asta, o vezi așa drăguță, cu niște ilustrații așa ca pentru copii și, de fapt, vezi că ele nu se adresează lor, fiindcă textele pe care le însoțesc arată o interpretare subiectivă, cât mai ironică, cinică, perversă, ingenioasă etc. De exemplu, ai o ilustrație în carte în care trei copii stau în fața focului cu mâinile așezate ingenuu în dreptul instrumentului de urinat. Iar o interpretare este: „Asta ar putea fi soluția pentru ușurarea lumii”. Pișă-te pe focul care te arde. Ei, dar cum să spună asta niște copii? E degenerant, nu? Eu aș zice că e regenerant. Sau un copil în fața unui pârâu și scris: „Încă o dată, mama lăsase apa de la cadă să se scurgă cu tot cu copil”. Exemplele sunt multe, iar unele mult mai faine, dar na, pentru asta, îți trebuie cartea.

De multe ori, redactorului unei cărți nu i se recunosc meritele. Pentru aceia nefamiliarizați cu munca dintr-o editură, ce este pentru tine redactorul unei cărți, la modul ideal?

Redactorul e acel înfumurat sinistru care se crede așa de deștept, încât corectează până și pe Marele Creator. Cel căruia îi sună mai bine dacă… Care se bagă ca un supozitor în textul omului, pentru a-l face bine. Lăsând gluma, redactorul este (trebuie să fie) marele atent la nevoile textului. Să-l curețe de noxe, să mai bage o virgulă, el e aplicatorul de reguli, cel care norm(aliz)ează opera. Ideal, este prietenul virtual al autorului, cel care împlinește textul, care bagă aspiratorul.  Structuralist vorbind, ce merit, domʼle? Daʼ ce, domʼle, autorul are vreun merit? Totul pentru operă. Trăiască opera!

Este Filosofeli amare și drăgălașe o carte pentru copii sau pentru adulți?

Este pentru copii doar dacă adulții selectează ce pagini să le citească sau ce pagini să rupă în cazul în care copilul deja citește. Sincer, aluziile interzise minorilor nici măcar nu cred că ar fi detectate de copii. Dar ar fi o carte bună pentru ei în sensul în care li s-ar citi câteva interpretări și ar fi încurajați și porniți în jocul a „ție ce îți spune asta?”. Cum spune și pe carte: e pentru copii. Pentru copiii mari.

Putem spune că în această desfășurare artistică de text și imagine, publicul este cel care interacționează și modelează parcursul cărții, în fiecare cititor se întâmplă „fenomene” diferite de cele ale altui cititor, și ne putem trezi că vorbim de mai multe cărți, că filosofăm pornind de la una și aceeași idee.

Cititorul ar putea să mai scrie o carte după/ în timp ce citește cartea. Câte bordeie, atâtea condeie. E un joc în teatrul de improvizație. Publicul alege un obiect, improvizatorii îl iau și îi oferă diferite titluri, diferite atribuții, întrebuințări etc. Ideea e să fie ingenios, bizar, haios, nemaigândit. Nu există interpretarea corectă sau aia cea mai cea. Faptul că în această carte sunt câte 5/6 viziuni per ilustrație, care mai de care mai cu/fără legătură, impulsionează cititorul să vină cu perspectiva lui. El vede că subiectivismul e în floare, el de ce să nu bată câmpii? Întrebuințează, lectore, cum vrei tu cartea. Ideea mișto e că această carte te încurajează să vezi ceea ce alții nu au văzut, să dai de legăturile alea dintre subiect și obiect. Aici ți se scoală toate gândurile, toate filosofelile. Nimic nu e greșit, ești încurajat să te duci pe pustii. Că adevărul e multiplu.

Ce crezi că am face dacă am descoperi că pământul e plat?

var. 1. I-am pune bandă rulantă; var. 2 Aiurea. Am face același lucru. 3. Ne-am oftica fiindcă toți alde homo faber au făcut atâtea construcții, că nu putem să avem și noi drum drept până la pol. 4. Am da cu Aristotel de pământ(ul plat). 5. Am vorbi cu new yorkezii fără teamă că i-am trezi. 6. Am fi frați de anotimp cu mexicanii. 7. Am avea platfus.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.