Ce știu doar ghețurile | Despre “HMS Terror”, de Dan Simmons

În secole de explorări arctice, Imperiul Britanic nu pierduse nicio expediție de o asemenea anvergură. Iar aceasta era menită să reușească. Și totuși, a devenit cel mai mare mister și a dus la cea mai amplă operațiune de căutare din istoria vremii: expediția pierdută a lui Sir John Franklin. Un puzzle nerezolvat nici până azi și din care lipsesc, încă, numeroase piese. Este subiectul pe care Dan Simmons își bazează romanul HMS Terror. Și o face într-un mod impresionant.

Cartea este bine ancorata în istoria reală, ale cărei necunoscute lasă însă exprem de mult spațiu imaginației. Ca și certitudinile, de altfel.

În 1845, cu o oarecare reținere, Amiralitatea Britanică îl numește pe Sir John Franklin comandant al unei expediții pentru descoperirea Pasajului de Nord-Vest – la data respectivă, doar o bănuită rută comercială rapidă (deci, lucrativă) către Asia. Franklin este a cincea alegere, dar – după refuzul lui William Perry și cel al lui James Clark Ross – cea mai potrivită din punct de vedere al statutului și uzanțelor. Opțiunile 3 și 4 – mai competenții James Fitzjames (prea tânăr) și Francis Crozier (irlandez și de condiție umilă) – fac oricum parte din echipaj, dar sub comanda lui Sir John. În mai 1845, de pe coastele Angliei pleacă in expediția arctică două nave ce simbolizează spiritul britanic cuceritor al vremii: HMS Erebus și HMS Terror. Foste nave de război adaptate pentru explorări în zona polară, Erebus și Terror dispun de tot ce este mai nou și mai bun în tehnica mijlocului de veac 19: cocă ranforsată cu armatură de oțel și, în premieră, două motoare de locomotivă adaptate pentru propulsie navală auxiliară, cu un sistem propriu de distilare a apei. În plus, mâncare la conservă și suc de lămâie care să ajungă echipajului pentru 3 ani de navigație și să lupte cu una dintre principalele cauze ale mortalității marine: scorbutul. La bord – aproximativ 130 de oameni, dintre care 24 de ofițeri. O călătorie bine echipată ce urma să pună pe hartă rapid teritorii noi și o rută îndelung căutată. Iar apoi, a venit șocul: expediția se pierduse. După 3 ani fără nicio veste de la echipaj, Amiralitatea pleacă urechea la cererile deja alarmate ale soției lui Sir John, Lady Jane Franklin, și dă startul campaniei de salvare a celor două nave.

Următorii 14 ani de misiuni pe urmele lui Sir Franklin și mărturiile luate de la populațiile inuite locale conturează soarta sumbră a echipajelor de pe Erebus și Terror. Amiralitatea britanică oprește căutările, anunțând că oamenii au murit de foame și de frig. Iar Lady Franklin, printre ale cărei puține certitudini se numară faptul că soțul său e mort, comandă pe cont propriu alte misiuni, tot fără succes. Și, de fapt, lăsând și mai multe semne de întrebare, pentru că mărturiile inuiților din zona presupusului naufragiu spun o poveste diferită.

La 166 de ani de la dispariția celor două nave, cercetări ajutate de echipamente și tehnici științifice ne ajută azi să aranjăm câteva fragmente ale tabloului. În ciuda lor, misterul persistă.

Ce știm? Știm acum că expediția lui Sir Franklin a avut ghinionul să plece într-una din cele mai reci perioade în câteva sute de ani: o analiză contemporană arată că, în acea perioadă, ghețurile nu s-au topit în zonă probabil 5 ani la rând. Erebus și Terror au fost prinse în gheață încă din 1845, în apropierea insulei King William, iar marinarii au ramas blocați vreme de 3 ani. Știm azi că sucul de lămâie are proprietăți anti-scorbutice doar cât e proaspăt. Știm ca fludorul, aliajul folosit la sudatul conservelor de mâncare pe vremea aceea, conținea plumb. Extrem de probabil, plumbul se găsea și în pereții interiori ai sistemului de filtrare a apei. Știm că printre simptomele otrăvirii cu plumb se numără și unele psihice. Știm că expediția era marină, nu de uscat, cu atât mai puțin una polară. Iar de pe urma celor câteva zeci de cadavre și a obiectelor personale găsite în 166 de ani de căutări, știm, de asemenea, de ce au murit marinarii de pe Erebus și Terror: de hipotermie, complicații după degerături, otravire cu plumb, scorbut, TBC, pneumonie și din cauza pregătirii inadecvate pentru ghețurile arctice. Știm că grupuri diferite au acționat diferit, încercând să se salveze pe cont propriu. Și mai știm că o parte din echipaj a recurs la canibalism.

Suficiente date cât să inspire o poveste cutremurătoare, pe care Dan Simmons o scrie folosind unelte literare diferite: în HMS Terror avem narațiune, însemnări de jurnal, uneori descrieri cinematografice care surprind acțiunea secundă cu secundă, alteori pasaje în care simți imobilitatea timpului în așteptarea unei salvări ce nu mai vine. Avem flash-back-uri, salturi onirice în viitor, supranatural din mitologia inuită și dramatism ce nu poate aparține decât lumii în care trăim. După cum era de așteptat, frigul, disperarea și boala sunt constantele acestei istorii. Dar, în ciuda imaginii aparent statice, cititorul are parte de acțiune și de un tumult de trăiri interioare.

Scrisă în 2007, The Terror a fost editată în română vara aceasta. Până acum, e una din cele mai bune lecturi ale anului. Dan Simmons aproape că face și muncă de arheolog, pe lângă cea de scriitor. Fiecare detaliu cunoscut până la acea dată este surprins în poveste. Iar Simmons își imaginează răspunsuri pentru fiecare dintre întrebările care îi macină încă pe cercetatori. De ce există un singur mesaj de la Franklin (și acela liniștitor), cu o lună înainte ca Sir John să moară? De ce un al doilea mesaj – deloc liniștitor – apare pe aceeași bucată de hârtie? De ce nu au plecat marinarii pe uscat în direcția care le-ar fi oferit cele mai bune șanse? De ce nu au luat contact cu populația inuită, care i-ar fi putut învăța cum să supraviețuiască? De ce au cărat după ei bărci cântărind sute de kilograme dar care conțineau lucruri inutile traiului pe gheață, precum papuci de casa, nasturi, cărți sau argintărie de masă? De ce jurnalul codat al unui marinar a fost găsit asupra cadavrului altuia? De ce marinarii au fost descoperiți în direcții atât de diferite sau cum au ajuns obiecte personale ale membrilor echipajului în posesia inuiților?

După cum spuneam, printre explicațiile sale, Dan Simmons oferă și una supranaturală cu origini în cultura inuită. Interesant este că, în peisajul aproape nepământean al Arcticelor, această interpretare ajută lecturii și devine la fel de posibilă ca oricare alta – doar varianta cu specific local a lui Man Proposes, God disposes.

La două luni după apariția cărții în română, în septembrie 2014, guvernul canadian făcea un anunț surpriză: HMS Erebus a fost găsită, scufundată la mică adâncime în apropierea insulei King William. De Terror, încă nicio urmă.

HMS Terror, de Dan Simmons

Editura Nemira, colecția Nautilus SF

Traducere de Ruxandra Toma

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.