Cioran: Scrisori către cei de-acasă

Acum, după ani, mi-e clar că nu sunt singura persoană care în adolescență a dezvoltat o obsesie pentru Cioran. Probabil nu sunt nici singura care atunci când ajunge la Sibiu face o primă oprire la casa în care a locuit scriitorul cât a fost elev; sau care i-a lăsat bilețele pe mormântul din Montparnasse; sau care s-a uitat lung din stradă la mansarda de pe Rue de l’Odéon. Dar poate sunt ultima dintre acești fani care i-a citit scrisorile către cei de-acasă (Editura Humanitas, ediția a doua, 2014), cu siguranță unul dintre cele mai interesante volume de corespondență pe care le-am citit vreodată (Cioran scria despre mania epistolară în 1984: “Scrisoarea este amenințată […] ca gen, dat fiind că femeile excelau în corespondență”.)

Pentru că, vedeți voi, Cioran cel-din-scrisori coboară de pe piedestalul de marmură pe care l-am urcat cât timp, adolescentă fiind, îi devoram scrierile pesimiste, negre și amare; Cioran-fiul, Cioran-fratele și Cioran-prietenul trăiesc printre noi, sunt ca noi, vor să fie îmbrățișați și alintați, iubiți și citiți.

Volumul de epistole este împărțit în funcție de destinatari – părinții (majoritatea scrisorile sunt redactate la Paris, scrise în română, perioada 1944-1965), fratele, Aurel Cioran (București, Berlin, Dieppe, Paris, 1931-1988) și prietenii, printre care Arșavir Acterian, Jeni Acterian, Constantin Noica, Mircea Eliade, Gabriel Liiceanu, Mircea Vulcănescu, Mircea Zaprațan. Nu e nicio mirare de ce Cioran scrie atât de mult – din 1941 (la 30 de ani) părăsește definitiv România, nu-și mai vede niciodată părinții, fratele doar o dată, când amândoi sunt la vârsta a treia, iar prietenii foarte rar sau deloc. Ăsta e un alt motiv pentru care majoritatea informațiilor pe care le veți găsi în aceste pagini sunt obișnuite, reflexia unei vieți trăite printre străini (“Nylon-ul nu trebuie spălat în apă fierbinte, ci numai călduță. A-l pune pe foc e a-l distruge.”), departe de Coasta Boacii, pe care o vaită și-o pomenește cu precădere spre ultimii ani ai vieții – “M-am plictisit pretutindeni. De ce am părăsit Coasta Boacii?!” / “În tot cazul, singurul lucru care mă interesează e ulița copilăriei. Tot ce i-a urmat mi se pare inutil.”

Cei 60 de ani expuși pe hârtie în fața ochilor noștri îl relevă și pe filosoful Cioran, pentru care îmbătrânirea e un chin mai mare decât viața- “Când mă gândesc că voi împlini 35 de ani în cîteva luni, mă apucă disperarea.” / “Am terminat un articol, cam frivol, despre… sinucidere. Trebuie să mai scriu unul despre… vid. Fiecare cu obsesiile lui.” / “Este nevoie de multă inconștiență ca să accepți bătrânețea. Habar n-au ce afacere bună au făcut cei care au murit înaintea noastră.”

Cugetările filosofice, des întâlnite în paginile scrisorilor  (“În condițiile fericirii intră, în primul rând, marea și femeia. Și apoi nihilismul.” / “Obsesia fericirii ne va duce în curând la nefericire.” / “În afară de muzică și poezie, totul e minciună sau vulgaritate.” / “Istoria oferă un spectacol atât de descurajant, încât e o dovadă de lipsă de gust sau de prostie să-i acorzi atenție.”)  își pierd parcă din putere și-amar atunci când sunt semnate de Luț sau Miluț,  cum apare numele său în scrisorile către părinți și frate. Cioran le scrie celor de acasă și despre starea de sănătate – “Eu mă simt bine. Plimbările cu bicicleta, în special, mă fac mai puțin nervos, în plus, e singurul sport ce pot să practic fără efort și fără risipă de bani.”, despre nimicurile unei vieți într-o țară a cărei limbă nu o vorbește, printre oameni de care nu se poate atașa – “Într-adevăr, sunt unzufrieden (n. trad.: ursuz), dar așa am fost de când mă știu, ăsta-i un rău de care am suferit toți în familia noastră atât de tulburată și neliniștită.”

Anul acesta se împlinesc 104 ani de la nașterea lui Emil Cioran. Volumul de față poate fi lectura potrivită pentru a-l comemora, dar și o pledoarie pentru privirea vieții într-un mod optmist (ironic, știu). Vă las cu o cugetare

“Am ajuns și eu în viață, după multe revolte inutile, să mă resemnez, să nu mai iau parte la lucruri și evenimente, să le privesc.”

 și-un sfat pe care Emil Cioran i l-a dat fratelui său:

“Dacă poți, lasă-te de viața interioară, fiindcă, dac-o faci cu măsură, n-are valoare, iar dac-o exagerezi, te distruge.”

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.