CORP – CUNOAȘTERE – CONEXIUNI 23-31 ianuarie 2023
Save the dates! 🤸♀️
✨ Între 23 – 31 ianuarie vă invităm să explorăm împreună, dintr-o perspectivă pluridisciplinară, o temă de interes pentru noi toți, despre care avem încă atâtea de cunoscut și înțeles: corpul.Noile abordări și descoperiri despre relația dintre minte și corp, cunoașterea corpului pe care „îl locuim”, dar în care cel mai adesea nu suntem „acasă”, corpul în dans și în sportul de performanță, ce înseamnă și implică un corp sănătos sunt câteva din temele și direcții pe care le propunem în seria de evenimente reunite sub tema CORP – CUNOAȘTERE – CONEXIUNI. 🧘
Fie că sunteți iubitori de mișcare sau curioși de afla mai multe, vă invităm în librăriile Cărturești pentru a descoperi împreună căi de a fi mai bine în propriile corpuri.
📅 Vă așteptăm în câteva dintre librăriile Cărturești din București, Timișoara, Cluj și Brașov, unde vă dăm întâlnire cu sportivi, specialiști în neuroștiințe, dansatori, coregrafi, medici, jurnaliști, sociologi & antropologi la dezbateri, interviuri și ateliere cu și despre corp(uri). Mai multe detalii despre calendarul evenimentelor și invitați în curând.
Calendarul evenimentelor este următorul:
📌 Luni, 23 ianuarie, ora 19:00, demisol Cărturești Verona & online: DESPRE CORP. Cum ne uităm la corp în neuroștiință, antropologie, sociologie și dans contemporan.
📌 Marți, 24 ianuarie, de la 19:00, demisol Verona: „Corpul Resursă”. Discuție și atelier de dans contemporan cu Arcadie Rusu.
📌 Marți, 24 ianuarie, de la 19:00, Cărturești Carusel & online: Corpul în sportul de performanță. Întâlnire și discuție cu Horia Tecău.
📌 Miercuri, 25 ianuarie, de la 19:30, demisol Cărturești Verona & online: Ask me anything cu Dragoș Pătraru.
📌 Joi, 26 ianuarie, de la 19:00, Cărturești Iulius Mall Cluj & online: Stresul, între minte și corp: De ce este adaptativ și când devine toxic? Prezentare și discuție cu Andrei Miu.
📌 Sâmbătă și duminică, 28 & 29 ianuarie, 16:00 -18:00, demisol Cărturești Verona: Embodied fluid knowledge. Masterclass de dans contemporan cu Andreea Novac.
📌 Sâmbătă, 28 ianuarie, 18:00, Cărturești Operei: spectacol de dans contemporan cu Maria Beatrice Tudor și Teodor Cauș.
📌 Luni, 30 ianuarie, de la 18.30, demisol Verona: întâlnire & discuții cu medici Regina Maria.
📌 Marți, 31 ianuarie, de la 19:00, demisol Verona: Playing with movement. Discuție și atelier de dans contemporan cu Ioana Marchidan.
Intrarea este liberă la toate evenimentele, dar la atelierele de dans participarea se face pe bază de înscriere. Vom reveni cu formularele de înscriere în zilele care urmează.
Evenimentele din seria CORP – CUNOAȘTERE – CONEXIUNI sunt organizate în parteneriat cu Regina Maria & sprijinite de Linotip – Centru Independent Coregrafic și Europa FM.
Grafica evenimentului a fost realizată de ilustratoarea Cristiana Radu.
There are no comments
Add yours