Corpul uman, de Paolo Giordano

O acțiune în câmpul de luptă, pentru o carte care îți vorbește despre suflet, așteptări, maturizare și despre faptul că suprarealismul poate fi fracțiunea de secundă în care realitatea vieții îți devine străină. Corpul uman, cel de-al doilea roman al lui Paolo Giordano, este povestea unui pluton de tineri soldați aflați la prima lor misiune, într-o bază militară afgană din aridul Gulistan, în sudul muntos al țării. Fiecare dintre ei cu propria idee despre viitorul imediat, fiecare lăsând în urmă un război personal pentru războiul real. Fără să își clișeizeze personajele, Giordano adună – ca într-o sală de clasă – caractere diferite, militari de carieră și de conjunctură. Îi găsim pe toți aici, de la băiatul mamei – abia scăpat din sfera ei de influență -, la bătăușul ce simte nevoia să fie recunoscut drept “alfa” (în stil Full Metal Jacket). Timpul petrecut împreună în nesiguranța de la capătul pământului rescrie relații, iar războiul îi schimbă pe toți cei care-i supraviețuiesc.

Giordano este un scriitor care știe să captiveze. A dovedit-o deja cu debutul său, Singuratatea numerelor prime, Rao, 2009 (La solitudine dei numeri primi, Mondadori 2008), o accentuează acum cu Il corpo umano (Mondadori, 2012). E o carte cu impact: scrisă simplu, într-un stil aproape jurnalistic, adună imagini ale războiului și le transformă în emoție. Momentul misiunii ce scapă de sub control este aproape la fel de puternic precum descrierea luptei cu demonii interiori ori cea a rutinei zilnice din baza militară.

Că cel de-al doilea roman ale lui Paolo Giordano a avut nevoie de 5 ani pentru a ajunge la cititori e un fapt remarcat aproape de fiecare intervievator. Autorul recunoaște că a traversat o perioadă de anxietate după răsunătorul succes al debutului său literar. Avea ideea, dar ea se așeza prost în pagină. Totul s-a schimbat după ce a plecat în Afganistan, să facă un reportaj în mijlocul trupelor italiene pentru revista Vanity Fair.

In baza militara Ice – in mijlocul unui desertul muntos ce, printr-un cinism al vietii, se recomanda cu numele de Valea Trandafirilor – Paolo Giordano a descoperit nu doar background-ul, ci si sensul povestii sale. Corpul uman e un roman scris cu gandul la prietenii din tinerete, la inceputul varstei de 20 de ani. Este o reflectie asupra momentului in care tineretea fara griji se sfarseste, pentru a lasa locul constientizarii si responsabilitatilor. Peisajul desertic vine sa potenteze trairile.

Războiul sperie, spune Paolo Giordano, dar reprezintă prin excelență contextul în care să poți vorbi despre condiția umană și despre fragilitatea individului. E tabloul cel mai potrivit în care să expui oameni, trupuri, inimi și experiențe intime. Este – poate – rezultatul exterior al numeroaselor conflicte interne.

Giordano a vizitat de două ori trupele italiene staționate în Afganistan. Prima vizită i-a provocat șocul: în peisajul aproape lunar pe care îl descoperea, a fost uimit de sunetele corpului uman, dar și de felul în care acest corp poate deveni un bun al organismului mai amplu în cadrul căruia funcționează. Iar la plecare a trăit chiar un moment de nostalgie după simplificarea oferită de regulile războiului, bazate pe supraviețuire.

Dar sentimentul nu s-a repetat. Cu urmatoarea vizită, un altul i-a luat locul – o încordare pe care a reușit să o reconstituie și in paginile cărții. Spune despre ea că este aproape ambientală, crescandă, o anxietate de care nu îți dai seama la început, pe care o respiri, dar care te doboară tocmai pentru că ai inhalat-o prea mult timp.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.