Cortegiul Umbrelor, de Julián Ríos

on 18.12.2012 at 09:36

E un constant motiv de uimire pentru mine cum se face că Spania are atâţia scriitori buni despre care nu auzim aproape nimic în România. Hai să facem un exerciţiu: dacă nu sunteţi nici filologi, n-aţi învaţat nici spaniolă şi nici nu aveţi legături cu Institutul Cervantes, care sunt autorii spanioli care vă vin rapid în minte, indiferent de perioadă? Păi, normal, Miguel de Cervantes. Ramon Llull (că există institute şi cu numele lui), Calderón de la Barca, Lope de Vega, García Lorca şi probabil că sărim deja la Unamuno şi Ortega y Gasset (citiţi, necitiţi, ştim că au existat). Acum, că i-am enumerat pe cei “cu greutate”, adăugăm “recenţii” Carlos Ruiz Zafón, Arturo Perez-Reverte şi – cu puţin noroc – Eduardo Mendoza. Am strâns 10.
Las la o parte faptul că, între cei enumeraţi mai sus, Spania a adunat secole de scrieri importante. Dar, în ultimii ani, m-am lovit aproape la propriu de diverse cărţi ale unor foarte buni scriitori spanioli de care habar n-aveam ori despre care ştiam foarte puţine. Multe dintre aceste cărţi au fost traduse în română, pe altele le-am găsit doar în engleză. Iar când spun scriitori spanioli, mă refer de fapt la reprezentanţi ai oricăreia dintre comunităţile autonome. Fără să ţin cont de cronologie ori genuri, îi adun în aceeaşi enumerare pe Juan Goytisolo, Mercè Rodoreda, Jaume Cabré, Bernardo Atxaga, Juan Marsé, Antonio Muñoz Molina, Carme Riera sau Manuel Vázquez Montalbán. Ba chiar îl adaug aici şi pe Alberto Méndez – scriitor abia în ultimii ani de viaţă şi care a devenit cunoscut postum, cu o carte cutremurătoare (“Floarea soarelui oarbă”, Leda, 2008). Şi iată că o lungă paranteză mă duce la autorul despre care vreau să vă vorbesc: Julián Ríos. Cum de n-am auzit de el până acum?
“Cortegiul Umbrelor” îl citim în România în altă cheie decât am face-o în Spania. Acolo, Julián Ríos este un un autor-cult. “Cortejo de sombras” i-a apărut la aproape 40 de ani de când a scris-o şi este comentată prin prisma romanelor care l-au consacrat. Este unul dintre cei mai importanţi postmodernişti ai literaturii spaniole. Noi abia acum îl descoperim. Cronologic, ca nişte şcolari care învaţă literele alfabetului.
Cartea, scoasă de editura Vellant, adună nouă povestiri distincte, petrecute în acelaşi loc: o localitate încremenită din Galicia natală a lui Ríos. Doar două istorii au legatură directă, însă -împreună – cele nouă povestiri creează un mozaic: imaginea unui loc fără speranţă. Un fund de lume în care dezolarea e soră bună cu fatalitatea, în care se vine pentru a muri, se trăieşte ca în aşteptarea morții sau bântuit de morți. Viețile par diferite, dar toate duc în acelaşi loc, fără prea
multe lamentări, indiferent dacă traseul până acolo și deznodământul sunt crude, stupide sau injuste.
Potrivit criticii de acasă, “Cortegiul umbrelor” oferă o imagine a Spaniei de altădată. Scrisă între 1966 şi 1968, povestea adună diverse perioade ale regimului franchist. Spaţiul real este Tamoga, o localitate cu numai câteva zeci de case. Imaginar, însă, cartea ar putea fi plasată în orice colţ de lume. Dacă facem abstracţie de realităţile istorice specifice sau le inlocuim cu cele proprii, ar putea fi Broşteni-Ialomiţa. Sunt poveştile oricărui loc muribund, ce adună întorsături stupide de situaţii şi ordini sociale, cataclisme trăite cu resemnarea lui “aşa a fost dat”, răzbunările şi codurile de neclintit ce însotesc întotdeauna şi oriunde micile comunităţi. Căutând informaţii despre Julián Ríos, descopăr că – de fapt – nu scrie așa cum l-am citit. Opera care l-a facut cunoscut și apreciat, “Larva”, ca și cele ce i-au urmat, nu seamănă deloc cu
“Cortegiul Umbrelor”. Când Ríos a scos din sertar “Cortejo…” și l-a publicat, în 2008, a reușit să-și surprindă cititorii. Şi pe mine, dar din sens invers.
(Iulia Verbancu)