emanuela-iurkin_poza-arhiva-autoarei

Emanuela Iurkin: „Unii scriitori au scris în închisori sau au reușit să scrie doar în gând…”

La ediția a treia a Burselor și rezidențelor de creație literarăCărturești, șase scriitori au fost desemnați câștigători la secțiunile poezie, proză scurtă, roman, bursa pentru scriitori basarabeni, bursa specială a juriului (roman) și bursa specială dedicată unui scriitor nedebutat. În cadrul acestei ediții, juriul alcătuit din Carmen Mușat (critic literar, redactor-șef Observator Cultural), Alina Purcaru (scriitoare și jurnalistă), Alina Aviana (redactor, membru în departamentul de comunicare Cărturești), Marius Chivu (scriitor, critic literar, redactor Dilema Veche), Mircea Pricăjan (scriitor, traducător, redactor-șef Revista de cultură Familia) a selectat-o pe Emanuela Iurkin pentru a-i oferi bursa pentru scriitori basarabeni.

În acest an, juriul Burselor și rezidențelor de creație Cărturești ți-a oferit Bursa pentru scriitori basarabeni. Cum a fost când ai aflat vestea?

A fost neașteptat, vestea a venit când aveam cea mai mare nevoie de ea, aproape ca într-o poveste de Crăciun.

În ce stadiu este manuscrisul la care lucrezi acum? Dacă ne uităm în trecut, Câinele de bronz (ed. Cartier, 2018) a fost un roman foarte bine primit de cititori și de critica de specialitate. Simți o presiune de a te autodepăși cu acest nou volum?

Mai am de lucru la manuscris, dar e aproape de final. Așa e, așteptările sunt mari.

Ambientul în care stai are vreo influență asupra ta, în general, te poate inspira sau îți poate crea o stare de disconfort? Preferi Conacul de la Țibănești sau vila Golescu din Câmpulung? Ce alte aspecte contează pentru tine pentru a avea liniștea necesară scrisului?

Povestea cu ambientul pare doar un moft dacă e să ne amintim că unii au scris în închisori sau au reușit să scrie doar în gând… 

Cum speri să-ți petreci o zi ideală în această rezidență, pe care apoi să o multiplici de câte ori vei avea nevoie?

Rutină, să scriu, să revin/recitesc cu voce tare, să revăd în ansamblu etc.

Ai vreun ritual sau o rigoare pe care ți-o impui atunci când lucrezi la un manuscris?

Nu am ritualuri, nici rigori. E important să ajung la acel efect de acumulare a observațiilor, ideilor, informațiilor etc. care declanșează un amestec de libertate, chin, bucurie, un pic de frică și îndoială care mă însoțesc când scriu. 

Care sunt cele mai importante lucruri pe care le urmărești atunci când dezvolți acțiunea, personajele sau detaliile unui text?

Când spun povestea, mă strădui (nu e întotdeauna ușor) să-i dau voie să mă ghideze ea, măcar un pic. Cred că logica textului, respirația lui te pot ajuta să nu forțezi nota și să nu insiști pe elemente irelevante. 

Ai vreun plan B în cazul în care nu vei putea să scrii, oricât entuziasm ai avea la plecare?

Planul B e ca și planul A – să reușesc.  

Cum ar arăta o rezidență și spațiul ideal pentru aceasta, dacă tu ai dispune de un buget generos și de o echipă minunată pe care să o coordonezi? 

E doar un loc oarecare, departe de forfota lumii, cu multă liniște și strictul necesar asigurat pentru a te putea concentra doar pe ce ai de făcut. Cam atât. Am citit întrebarea și primul spațiu la care m-am gândit a fost o casă de la țară.

Interviul realizat de Andra Rotaru în seria dedicată câștigătorilor Burselor și rezidențelor Cărturești.

Emanuela Iurkin s-a retras, urmând ca bursa și rezidența dedicate unui scriitor basarabean să-i revină lui Victor Țvetov, conform listei de așteptare alcătuite de juriu. Interviul a fost realizat înaintea comunicării acestei decizii.

🔹🔹🔹

Bursele de creație literară Fundația Cărturești, Asociația Maria & Pro Patrimonio au luat naștere din dorința de a promova și încuraja dezvoltarea literaturii române contemporane, începând cu sprijinul acordat autorilor ei. Într-o piață de carte dominată de traduceri, unde pentru majoritatea autorilor, scrisul este al doilea, dacă nu chiar al treilea job, proiectul acestor burse și rezidențe își propune să redea scriitorilor contextul necesar pentru a se dedica scrisului: timp, „o cameră doar a lor” și cât mai puține constrângeri exterioare.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.